10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportEugenia Anghel, cu gândul la Mondiale și Olimpiadă

Eugenia Anghel, cu gândul la Mondiale și Olimpiadă

Eugenia Anghel, alături de antrenorii săi de la SCM Craiova, Dora Mustățea și Ion Dragomir (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Boxul românesc este mai bogat de circa 16 ani cu un nume din regiunea Olteniei: Eugenia Anghel. Provine dintr-o familie normală, din Sadova și a ajuns întâmplător într-o sală de box, dar nu a glumit niciodată când a urcat în ring. În cei aproximativ 16 ani de box a pășit în ring decisă să câștige de fiecare dată, iar rezultatele nu au întârziat să apară, dovadă stând o serie de medalii cucerite pe plan național și chiar internațional, pentru că a împărțit pumni cât să cucerească un argint la Europenele din 2010.

„Am 16 ani de când practic boxul. Un coleg de școală m-a dus prima dată la karate, dar nu m-am regăsit acolo, așa că m-a dus la box, spunându-mi că știe el doi antrenori foarte buni: Ion Dragomir și Marcel Sârba. Și a avut dreptate! Am continuat sub îndrumarea dânșilor șase ani, apoi am plecat la Arad, unde am lucrat cu Adolf Ivanovic timp de patru ani, dar s-a desființat clubul și m-am transferat la CSM Călărași, unde l-am avut antrenor pe Constantin Bebeșelea. Tot cam șase ani am stat și acolo, iar în 2017, în vară, la Campionatul Național de la Mangalia, fostul meu antrenor Ion Dragomir m-a întrebat dacă vreau să revin acasă și a aranjat să mă reîntorc la Craiova, la SCM. Mă bucur foarte mult că sunt acasă și îmi doresc să răsplătesc încrederea celor care au avut încredere în mine cu rezultate foarte bune pe plan național și internațional, așa cum s-a întâmplat în 2010, la Europene. Acea medalie înseamnă mult pentru mine, mi-a dat multă încredere“, a explicat sportiva de 31 de ani, legitimată la SCM Craiova și cu o colaborare cu CSM Bistrița.

„Tot timpul mă gândesc la box“

„Jenica“, așa cum i se adresează apropiații, a fost numărul unu la categoria 51 de kilograme în acest an competițional, câștigând aurul atât la Campionatele Naționale, cât și la Cupa României. Acum visul său este să meargă la Campionatele Mondiale, care vor avea loc în noiembrie, și, bineînțeles, să urce pe podium și la Jocurile Olimpice din 2020, găzduite de Tokyo.

„2018 a fost un an greu, iar medaliile de aur cucerite în Cupa României și în Campionatul Național au fost foarte muncite. A trebuit să mănânc mai mult ca să fac peste 48 kg, să pot să schimb categoria. Munca mi-a fost răsplătită, dar acum trag tare pentru că nu vreau să mă opresc aici. Tot timpul mă gândesc la box și îmi doresc enorm să ajung la Mondiale și la Olimpiadă, să cuceresc o medalie la fiecare. Ăsta este visul meu! Pentru asta muncesc foarte mult, fac 11 antrenamente pe săptămână, două ore dimineața, două după-amiaza. Acum îmi doresc să fiu convocată la lotul național pentru Mondialele din noiembrie și până nu primesc hârtia am emoții“, a spus Eugenia Anghel, care a recunoscut că la 48 de kilograme i-a fost întotdeauna greu, pentru că acea categorie este dominată de Steluța Duță, multiplă campioană europeană și mondială: „Cu ea mă întâlneam tot timpul în finale, iar experiența ei își spunea cuvântul în majoritatea cazurilor. În ciuda rivalității din ring suntem bune prietene, vorbim des, iar la competițiile din acest an a strigat mereu de pe margine, m-a încurajat“.

„Boxul este greu, muncești mult, dar dacă îți place, îți dă satisfacții“

Boxul i-a schimbat viața Eugeniei Anghel, i-a adus multe satisfacții sufletești, dar nu i-a schimbat foarte mult condiția materială. Jenica nu este afectată și se hrănește în continuare cu pasiunea sa și aprecierile celor din jur.

„Boxul este greu, muncești mult, dar dacă îți place, îți dă satisfacții. Clubul îmi dă o indemnizație de 80 de lei din care îmi cumpăr strictul necesar, iar cu vitaminele și tot ce-mi trebuie pentru sală mă ajută antrenorul Ion Dragomir. Nu m-am gândit niciodată să renunț, chiar dacă am avut și zile mai grele. Nu m-am gândit momentan să devin antrenoare, consider că mai am multe de demosntrat, dar îmi place să lucrez cu colegii mai tineri și să le dau sfaturi, și chiar și primesc“, a afirmat sportiva, care își sacrifică și viața personală pentru marea sa pasiune: „Momentan nu mă gândesc să-mi întemeiez o familie. O voi face doar după ce reușesc să-mi îndeplinesc visul. Dacă aș avea o fată, mi-ar plăcea să ia contact cu boxul, dar aș lăsa-o să-și aleagă singură drumul în viață. Din păcate, părinții mei au murit de mult, dar sunt sigură că m-ar fi susținut. Am doar frații lângă mine și sunt bucuroși că am reușit să-mi fac un nume în boxul românesc, se mândresc cu mine. Mă simt extraordinar când merg la Sadova și vecinii se strâng la poartă, în special cei tineri, ca să vorbim și să le povestesc ce am mai făcut. Mă motivează toate acestea de fiecare dată“.

Antrenorii au numai cuvinte de laudă

Antrenorii Eugeniei Anghel de la SCM Craiova, Ion Dragomir și Dora Mustățea, au numai cuvinte de laudă la adresa sportivei, considerând că Jenica are tot ce-i trebuie ca să-și atingă țelul.

„Jenica a confirmat că este o sportivă valoroasă a României. De când s-a apucat de box, acum 15-16 ani, a fost cam la toate competițiile pe podium, cucerind multe medalii. A început să lucreze cu mine pe când eram la CS CFR Marfă IRLU Craiova, iar în cei șase ani petrecuți sub atenția mea a reușit să devină campioană națională, să câștige în fața unor sportive titrate din România, care cuceriseră medalii la Europene și Mondiale. Mă bucur enorm că a revenit la Craiova și se simte foarte bine. Eu și colega mea, Dora Mustățea, am spus de la început că va continua pe culmile cele mai înalte din box și s-a demonstrat în acest an, la Cupa României, când a luat aurul, iar recent a devenit din nou campioană națională. Ne dorim mult să o vedem participând la Campionatele Mondiale ce vor urma, fiindcă vârsta îi permite să-și realizeze lucruri mărețe“, a explicat maestrul Ion Dragomir.

„Eu și cu Jenica am fost colege și era un exemplu pentru mine în perioada junioratului, ea fiind mai mare. Acum sunt mândră că am reușit să o aducem din nou la Craiova și să boxeze pentru SCM. Sper să meargă la Mondiale. Dă dovadă de foarte multă seriozitate la antrenamente, pune pasiune în ceea ce face și îi doresc să-și vadă visul împlinit“, a punctat Dora Mustățea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS