10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibaliștii lui Pascu, în teste la Zalău. UPDATE: Înfrângere la zero în primul joc

Voleibaliștii lui Pascu, în teste la Zalău. UPDATE: Înfrângere la zero în primul joc

Strategii echipei masculine de volei SCM „U“ Craiova știu că fără o omogenitate bună nu pot fi repetate rezultatele excelente din trecut și din acest motiv vor să profite la maximum de perioada precompetițională. Dacă săptămâna trecută formația antrenată de Dan Pascu a încheiat pe locul secund la „Cupa Steaua“, în aceste zile, Laurențiu Lică și colegii săi vor asuda la „Cupa Municipiului Zalău 2018“, alături de formația gazdă – Volei Municipal, Unirea Dej și CSM București. Turneul amical se va întinde pe durata a trei zile, având următorul program:
joi: Unirea Dej – CSM București 3-2 (25-17, 25-23, 16-25, 25-20, 15-12), Volei Municipal Zalău – SCM „U“ Craiova 3-0 (25-20, 33-31, 25-16);

UPDATE: În primul joc de la Zalău, SCM „U“ Craiova a pierdut categoric întâlnirea cu formația gazdă, Volei Municipal Zalău impunânduse cu 3-0 (25-20, 33-31, 25-16). Antrenorii craioveni au utilizat următorii jucători:Andrei Georgescu, Ștefan Lupu, Laurențiu Marciu, Ionuț Teleleu, Bogdan Ene, Laurențiu Lică, Răzvan Olteanu, Aleksandar Milivojević, Neven Majstorovic, Facundo Imhoff, Rusmir Halilovic și Sestan Filip.

vineri – ora 17.00: SCM „U“ Craiova – Unirea Dej, ora 18.30: Volei Municipal Zalău – CSM București;
sâmbătă – ora 11.00: CSM București – SCM „U“ Craiova, ora 12.30: Volei Municipal Zalău – Unirea Dej.

A plecat Pavel Roskov și a venit Filip Sestan

Antrenorul grupării craiovene, Dan Pascu, a declarat, pentru GdS, că odată cu turneul de la Zalău echipa trebuie să urmărească să obțină și rezultate pozitive:

„Încercăm să îmbunătă-țim relațiile de joc, din acest motiv participăm la aceste turnee. Cel de la București, de săptămâna trecută, a fost foarte util, ne-am edificat asupra unor lucruri, iar acum sperăm să eliminăm din greșeli. Încep să mă intereseze și rezultatele, pentru că ne apropiem de campionat și trebuie să ne intrăm în mână“, a declarat tehnicianul craiovean, care îl așteaptă cu nerăbdare la lot pe Neven Majstorovic, jucător care este angrenat într-o acțiune a naționalei Serbiei: „Majstorovic este liberoul de la naționala Serbiei, țară care s-a calificat în final-six la Campionatul Mondial și va veni de săptămâna viitoare. Este foarte important în angrenajul jocului nostru și sperăm să se întoarcă sănătos“.

Dan Pascu a anunțat, în exclusivitate, sosirea jucătorului Filip Sestan (foto), dar și plecarea rusului Pavel Roskov, arătându-se totodată mulțumit de noul ridicător.

„Am un ridicător nou, pe bosniacul Rusmir Halilovic. L-am urmărit cu atenție la turneul de la București și îmi pun mari speranțe în el. În premieră, vă anunț că rusul pe care l-am avut în pregătire până acum, Pavel Roskov, a plecat acasă și în locul lui am adus un croat, extremă de zona patru: Sestan Filip. Continuăm căutările, pentru că vrem să facem o formație competitivă“, a punctat strategul echipei SCM „U“ Craiova.

Sestan Filip are 23 de ani, 195 cm și a mai evoluat în Croația, la OK Mladost Kaštela (2014-2015, 2015-2016, 2017-2018), și în Italia, la Pallavolo Padova (2016-2017).

Lotul lui Dănuț Pascu pentru turneul de la Zalău îi cuprinde pe următorii: Robert Călin, Sergio Diaconescu, Andrei Georgescu, Ștefan Lupu, Laurențiu Marciu, Ionuț Teleleu, Bogdan Ene, Laurențiu Lică, Răzvan Olteanu, Aleksandar Milivojević, Facundo Imhoff, Rusmir Halilovic și ultimul sosit, Filip Sestan.

După „Cupa Municipiului Zalău 2018“, SCM „U“ Craiova va reveni în Bănie și va evolua în Polivalentă, la Memorialul „Radu Zamfirescu“ – ediția a 7-a, competiție ce se va desfășura în intervalul 4-6 octombrie, la startul căreia se vor regăsi și formațiile Volei Municipal Zalău, CS Steaua București, Universitatea Cluj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS