24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis: Sloane Stephens, învinsă în primul tur la turneul de la Tokyo

Tenis: Sloane Stephens, învinsă în primul tur la turneul de la Tokyo

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, numărul 9 mondial, a fost învinsă de croata Donna Vekic (45 WTA), cu 6-4, 6-4, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Tokyo, dotat cu premii totale de 799.000 de dolari, scrie Agerpres.

Vekic are acum 2-1 în meciurile cu Stephens, finalistă anul acesta la Roland Garros, după ce anul trecut a câştigat titlul la US Open. Croata o mai învinsese chiar anul acesta, la Wimbledon, cu 6-1, 6-3, în primul tur.

În optimi, Vekic o va înfrunta pe britanica Johanna Konta, care a trecut lejer de Gabriela Dabrowski (Canada), cu 6-2, 6-0.

În turul secund a ajuns şi belarusa Victoria Azarenka, după 6-4, 7-5 cu japoneza Kurumi Nara. În optimi, Azarenka o va întâlni pe australianca Ashleigh Barty, cap de serie numărul şapte, victorioasă în faţa americancei CoCo Vandeweghe, cu 4-6, 6-3, 7-5.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS