8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCE de baschet 3x3, organizat la circ, în Capitală

CE de baschet 3×3, organizat la circ, în Capitală

Pentru a treia oara în istorie, România va găzdui turneul final al Campionatului European de baschet 3×3, eveniment care se va desfășura la București (Circul Metropolitan), la sfârșitul acestei săptămâni. Este prima dată în istoria acestei discipline când un eveniment se desfășoară într-o arenă de circ. Organizatorii au făcut eforturi și echipele participante vor fi prezentate în cadrul unor proiecții 3D pe suprafața de joc, la fel ca în NBA, informează site-ul federației.
FIBA 3×3 Europe Cup, București 2018, va alinia la start cele mai valoroase 24 de echipe din Europa (12 la feminin și 12 la masculin). Naționalele României, calificate din oficiu la turneul final continental, revin astfel în lupta pentru supremația europeană, după ce în 2014 echipa noastră masculină a cucerit aurul, iar în 2016 a fost rândul formației feminine să obțină medaliile de argint. De menționat faptul că, deși erau calificate la FIBA 3×3 Europe Cup, ambele naționale ale României au participat la turneul de calificare de la Constanța, echipa feminină reușind să încheie competiția fără înfrângere, în vreme ce formația masculină a cedat în fața campioanei mondiale Serbia în sferturile de finală.
La FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, naționala feminină de baschet 3×3 a României este formată din Gabriela Mărginean, Sonia Ursu, Ancuța Stoenescu și Gabriela Irimia, toate componente de bază ale reprezentativei de senioare.
La masculin, România va fi reprezentată de Alin Andrieș, Amedeo Casale, Marius Ciotlăuș și Radu Petrescu.
Componența grupelor:
– Masculin: Grupa A – Serbia, Spania, Bosnia; Grupa B – Slovenia, Franța, Elveția; Grupa C – Letonia, România, Ungaria; Grupa D – Rusia, Polonia, Belgia.
– Feminin: Grupa A – Ucraina, Spania, Elveția; Grupa B – Franța, Cehia, Belarus; Grupa C – Olanda, România, Serbia; Grupa D – Ungaria, Italia, Belgia.
Programul reprezentativelor noastre: vineri, 14 septembrie – ora 19.25: România – Ungaria (masculin), ora 21.25: România – Letonia (masculin); sâmbătă, 15 septembrie – ora 19.25: România – Serbia (feminin), ora 21.25: România – Olanda (feminin). Duminică, 16 septembrie, sunt programate meciurile eliminatorii.
Baschetul 3×3 a fost inclus în 2017 pe lista disciplinelor olimpice, urmând să debuteze la ediţia Tokyo 2020 a Jocurilor Olimpice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS