17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / România U21, ca și calificată la Euro 2019. Cicâldău a făcut o partidă foarte bună

Fotbal / România U21, ca și calificată la Euro 2019. Cicâldău a făcut o partidă foarte bună

Echipa de tineret a României a continuat parcursul perfect din campania de calificare la Campionatul European din 2019, găzduit de Italia și San Marino. Formația pregătită de Mirel Rădoi s-a impus clar, cu 2-0, ieri seară, la Ovidiu-Constanța, în fața echipei similare a Bosniei-Herțegovina, și a devenit astfel liderul grupei a 8-a a preliminariilor.

1. România U21 8 5 3 0 13:4 18
2. Bosnia U21 9 6 0 3 22:7 18
3. Portugalia U21 8 5 1 2 20:9 16
4. Ţara Galilor U21 8 3 1 4 8:11 10
5. Elveţia U21 9 3 1 5 10:15 10
6. Liechtenstein U21 8 0 0 8 2:29 0

Tricolorii au deschis scorul în minutul 16, când Ianis Hagi a centrat de pe partea dreaptă, iar Adrian Petre a deviat mingea la colțul din stânga, cu toate că avea parte de un marcaj strâns.

Cel de-al doilea gol a fost marcat de Ianis Hagi, care a introdus mingea în poartă în minutul 70, direct din corner.

O contribuție importantă la acest succes a adus-o și mijlocașul Universității Craiova, Alex Cicâldău, care a recuperat foarte multe baloane la mijlocul terenului și și-a ajutat din plin colegii și în faza ofensivă.

România: I. Radu – F. Ștefan, A. Pașcanu, A. Rus, R. Boboc (74, A. Ciobanu) – Al. Cicâldău (84, M. Dulca), R. Oaidă – Fl. Coman (68, Mățan), I. Hagi, D. Man – A. Petre. Selecționer: Mirel Rădoi.

Bosnia: Trkulja – Memija, Mihojevic, Radeljic, Kadusic – Cavar, Loncar (78, Hadziahmetovic) – Kuzmanovic (59, Catakovic), Gojak, Menalo (71, Peco) – Demirovic. Selecționer: Vinko Marinovic.

Cartonaș galben: Memija 42.

A arbitrat: Francois Letexier (Franța).

Statistica meciului: posesie: 55%-45%, ocazii de gol: 8-6, șuturi pe poartă: 6-1, șuturi pe lângă poartă: 2-4, șuturi blocate: 0-1, lovituri libere: 17-13, cornere: 6-3, ofsideuri: 1-2, aruncări de la margine: 30-39, intervenții portar: 1-4, faulturi: 13-15.

Cu această victorie, tricolorii U21 au egalat cea mai bună serie de partide oficiale a unei reprezentative de tineret a României de după 1990 și pot deveni cei mai buni dacă vor continua pe aceeași linie și cu Țara Galilor (12 octombrie).

Mai sunt de jucat următoarele meciuri: Liechtenstein – Portugalia (11 octombrie); România – Ţara Galilor (12 octombrie); România – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia, Ţara Galilor – Elveţia (16 octombrie).

Vlad Munteanu, cuvinte de laudă pentru tricolori și Rădoi

Managerul operaţional al naţionalei U21, Vlad Munteanu, a vorbit foarte frumos desprea tricolorii mici, dar și despre Mirel Rădoi, pe care-l consideră un lider înăscut.

„Nu a fost nevoie de discuţii individuale pentru meciul cu Bosnia. Au realizat singuri importanța lui. Asta e cea mai mare realizare a noastră. Am făcut nişte jucători să vadă singuri ce le poate aduce un Euro. Chiar dacă eşti la U21, îţi creşte cotă enorm, echipa naţională îţi va ridica preţul. Vor ajunge în campionate puternice. Au realizat că fără sacrificii şi că fără echipă nu pot reuşi. Toată lumea e mulţumită de rezultat. Nimic din ce s-a întâmplat înaintea meciului nu a fost la voia întâmplării. Discursurile lui Ionuţ Radu şi Mirel Rădoi nu au fost emoţionale şi cu o încărcătură prea mare. Presa i-a ridicat foarte mult, familiile la fel. Ştiau foarte bine ce înseamnă acest meci. Au dat dovadă de maturitate mare parte dintre ei. Orice adversar am fi avut în cale, era important mental să fie prezenţi în meciul cu Bosnia. Daniel Isăilă este primul care a spus că aceasta poate fi următoarea Generaţie de Aur. După prima şedinţă pe care am avut-o în Liechtenstein, multă lume nu ştie, dar Daniel Isăilă a ajuns la spital atunci, cu tensiunea ridicată. El le-a spus atunci jucătorilor că pot fi următoarea Generaţie de Aur. Din primul minut în care au intrat în programul meciurilor”, a spus Vlad Munteanu, la Digi Sport.
„Mirel Rădoi e un lider înnăscut. În şedinţele din Portugalia şi de la Ovidiu a transmis ce trebuia jucătorilor. Jos pălăria. În momentul în care nu transmiţi nimic jucătorilor, ai o problemă. Nu e cazul lui Rădoi, nu e omul care să nu poată transmite ceva”, a completat oficialul FRF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS