5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAngelique Kerber, a doua jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, după Simona Halep

Angelique Kerber, a doua jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, după Simona Halep

Angelique Kerber, din Germania, locul 3 mondial, este a doua jucătoare calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore, după românca Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, care conduce detaşat în clasamentul WTA Race, a anunţat luni WTA.
Fost număr 1, Kerber are un sezon foarte bun, în care a câştigat al treilea turneu din Mare Şlem din cariera sa, la Wimbledon, după ce a jucat semifinala la Australian Open (învinsă de Halep) şi sferturile la Roland Garros. Ea este singura jucătoare ce a atins sferturile de finală în acest an la primele trei turnee de Mare Şlem.
Kerber a început anul câştigând turneul de la Sydney. În 2018 ea a mai disputat sferturi de finală la Indian Wells şi Miami Open. Germanca a câştigat 42 de meciuri în acest an, reuşind să obţină cel puţin 40 de victorii în şase din ultimele şapte sezoane.
Ea va participa a cincea oară la Turneul Campioanelor, ultima ei prezenţă aici fiind în 2016, când a fost învinsă în finală de Dominika Cibulkova. Sportiva germană a mai participat la această competiţie în 2012 şi 2013, când turneul era găzduit de Istanbul, şi în 2015, tot la Singapore.
Turneul Campioanelor va avea loc la Singapore între 21 şi 28 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS