17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / CSO Filiași a părăsit Cupa României

Fotbal / CSO Filiași a părăsit Cupa României

Formația doljeană CSO Filiași a părăsit Cupa României în faza a treia, după ce a fost învinsă ieri seară, pe stadionul „1 Mai“, de CSM Slatina, la penaltiuri. În timpul regulamentar a fost 0-0, egalitatea a persistat și în cele două reprize de prelungiri și astfel s-a trecut la loviturile de departajare, unde gazdele s-au impus greu, după mai multe serii executate, cu 12-11.

„A fost o partidă bună, disputată, în care am ratat prea mult în repriza a doua, când am avut și o bară, și în prima de prelungiri. A doua repriză de prelungiri le-a aparținut gazdelor, dar fără să marcheze. La penaltiuri am fost mai ghinioniști, mai neatenți. A ratat Șchiopu, care la prima serie marcase, Dinu și Stancu, iar de marcat sincer nici nu mai știu, că au fost prea mulți executanți“, a explicat Silviu Lung, pentru gds.ro.

„A fost un meci plăcut pentru spectatori, cu multe ocazii la ambele porți și, din păcate, am fost echipa care a greșit în momentele cheie. S-a cunoscut și oboseala acumulată în ultimele zile, noi venind după o deplasare grea la Liga a III-a. Acum trebuie să ne concentrăm asupra campionatului și să obținem un rezultat bun la Pucioasa“, a comentat președintele Florin Spânu, pentru gds.ro.

CSO Filiași: Nedieanu – Șchiopu, Negrescu, Vulpe, Tereche – Borneci, Ungur – Borhot, Ghighilicea, Crușoveanu – Dinu. Au mai intrat: A. Lupu, Stancu, Gheorghișor, Crețu.

CSM Slatina: Gavriș – Valeriu Preda, Scheau, Bărbuți, Mateiași – Precup, Tudor, Stănică, Constantin Radu, Turlea, Ceapă. Au mai intrat: Manea, Mihai Stancu, Cristi Preda.

Pentru CSO Filiași urmează o deplasare dificilă în campionat, sâmbătă, 1 sepetmbrie, de la ora 17.00, urmând să evolueze pe terenul echipei FC Pucioasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS