Fotbal / CSO Filiași și-a aflat adversara din turul trei al Cupei României



Astăzi, la sediul FRF, s-au stabilit meciurile din turul trei al Cupei României, fază care se va desfășura marţi, 28 august 2018 şi miercuri, 29 august 2018, cu începere de la ora 17.30. Astfel, singura reprezentantă a Doljului rămasă în cursă, CSO Filiași, va întâlni în deplasare pe CSM Slatina, formație nou înființată, care va activa în Liga a IV-a Olt. Cele două grupări s-au întâlnit chiar săptămâna trecută într-un joc amical pe stadionul „1 Mai”, câștig de cauză având elevii lui Silviu Lung, cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind semnate de Claudiu Ghighilicea. CSO Filiași a depășit în turul doi pe Petrolul Țicleni, impunându-se în Gorj cu 3-1.

Programul complet al partidelor din turul trei: Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava, Viitorul Liteni – Ştiinţa Miroslava, Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău, Sporting Lieşti – Suporter Club Oţelul Galaţi, CSM Focşani 2007 – Metalul Buzău, CSA Axiopolis Sport Cernavodă – ASSSC Farul Constanţa, ACSM Olteniţa – AFC Unirea 04 Slobozia, AFC Progresul 1944 Spartac – CS Afumaţi, AFCM Alexandria – SC Fotbal Club R Bucureşti, CS Sporting Roşiori 2008 – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele, CSM Slatina – ACSO Filiaşi, CS Tunari – ACS Petrolul 52, CSM Flacăra Moreni/AS Gloria 2015 Corneşti* – CS Olimpic Cetate Râşnov, AFC Hărman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea, ACS Unu Fotbal Club Gloria/CSM Avântul Reghin* – Universitatea Cluj, AFC Unirea 1924 – Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca, ACS Industria Gâlda/ACS Performanţa Ighiu* – AFC Metalurgistul Cugir 1939, Şcolar Reşiţa – ACS Energeticianul, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Lugoj, CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Şoimii Lipova.


*În cadrul fazei a doua a competiţiei, partidele ACS Industria Galda – ACS Performanţa Ighiu, AS Gloria 2015 Corneşti – CSM Flacăra Moreni și ACS Unu Fotbal Club Gloria – CSM Avântul Reghin nu s-au disputat, o decizie în ceea ce privește rezultatul final urmând a fi luată de către Comisia de Disciplină și Etică.



Comenteaza acum

Alte stiri

11 noiembrie 2018

Fotbal / FCU a făcut scor cu Sporting Roșiori

Formația FCU Craiova s-a impus categoric, scor 5-1, în partida susținută sâmbătă, pe stadionul „Municipal“ din Severin, în fața echipei Sporting Roșiori, contând pentru etapa a 12-a din Liga a III-a, seria 3. Golurile trupei antrenate de Nicolo ...

Sumarul ediției de marţi, 21 august 2018

Actualitate

» Un nou serviciu de evidență a persoanelor se deschide în județul Dolj
» AJOFM Gorj încă îi aşteaptă pe absolvenţi, să devină şomeri
» Târgu Jiu: O nouă dezinsecţie prin pulverizare aeriană
» Papa Francisc se va întâlni în Irlanda cu victime ale abuzurilor comise de preoţi
» Vâlcea: Bărbat din Bărbătești, dat dispărut
» Parchetul General: Numărul plângerilor după violenţele din 10 august a ajuns la 386
» India: Pedeapsa cu moartea pentru doi bărbaţi care au violat o fetiţă de opt ani
» APIA: Piaţa auto din România, în creştere cu aproape 24%, în primele şapte luni
» Preşedinţie: Secretariatul CSAT face diligenţele pentru obţinerea acordului referitor la bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii
» Conducerea PSD se reuneşte la Neptun în perioada 31 august – 2 septembrie
» Alina Gorghiu: Demisia ministrului de Interne este obligatorie
» Funeraliile Arethei Franklin nu vor fi publice, potrivit impresarei sale
» Suedia: Un avion de vânătoare s-a prăbuşit după ce s-a izbit de păsări; nu există victime
» Dan, despre asumarea răspunderii politice: Este treaba Parchetului să stabilească cum s-a acţionat în 10 august
» Harghita: A fost împuşcat ursul care a pătruns în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc
» Dan Barna: Audierea ministrului de Interne în Comisia de apărare – secretizată abuziv
» Vâlcea: A fost inaugurată sala de sport din Ostroveni
» Locuri de muncă sezonieră în agricultură în Spania
» Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an
» Lucrări de mentenanţă la site-ul www.calatori.ro până pe 15 septembrie
» Procurorul Paula Tănase de la PCA Galaţi – primul candidat la şefia DNA
» Italia: 11 turiști și-au pierdut viața într-un parc național din Calabria
» Carmen Dan nu poate răspunde la detaliile tehnice în faţa Comisiei de apărare

Publireportaj

» Topocom, update GRATUIT şi periodic pentru versiuni achiziţionate ale aplicaţiilor oferite pentru toţi utilizatorii

Dolj

» Sute de copii din Dolj, abuzaţi de părinţi
» Peste o treime dintre angajații doljeni, plătiți cu salariul minim
» Incredibila poveste a deraierii trenului pe viaductul Cârcea
» ANL se uită lung după clienți pentru cartierul chinezesc
» Procurorii cer prelungirea arestului pentru femeia care și-a sugrumat copilul de trei ani
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Razie pe şoselele din Dolj
» Dolj: Depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul de a conduce
» Craiova: Vara Experimentului la Științe
» Craiova: Mesaj anti Kozlodui pe stadionul Ion Oblemenco

Gorj

» Controale la dezinfecţie şi dezinsecţie în şcolile din judeţ
» Circulaţie restricţionată ca urmare a unei alunecări de teren la Polovragi
» Apa potabilă, verificată de DSP Gorj
» A început Târgul Meșterilor Populari din România
» Gorj: Tânăr reţinut pentru furturi din auto
» Gorj: A furat o autoturism dintr-un motiv stupid şi a ajuns în arest

Vâlcea

» Vâlcea: Accident cu trei victime la Căzăneşti

Sport

» Șapte transferuri în două zile pentru SCM-U
» România înfruntă Letonia în Bănie
» Baschet (m): Goran Gajovic a semnat cu Craiova
» Fotbal / CSO Filiași și-a aflat adversara din turul trei al Cupei României

Sanatate

» Cum te îmbolnăveşte stresul

Educatie

» Candidați mulți, posturi puține pentru profesori

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Program COLOURS Cinema Craiova în perioada 24 – 30 august

Top