13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Au fost „cocoși”, nu „cocoșei”. Franța, prima finalistă la CM din Rusia

Fotbal / Au fost „cocoși”, nu „cocoșei”. Franța, prima finalistă la CM din Rusia

Naționala Franţei a câştigat prima semifinală de la CM 2018 din Rusia după ce a învins ieri seară, la Sankt Petersburg, reprezentantiva Belgiei cu 1-0. Singurul gol al meciului a fost marcat de Samuel Umtiti, care a reluat cu capul o lovitură de colț executată de pe partea dreaptă de Griezmann. Pentru „Les Bleus” este a doua finală consecutivă de turneu final, după EURO 2016.
Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas Hernandez – Pogba, Kante – Mbappe, Griezmann, Tolisso (’86, Tollisso) – Giroud (’85, N’Zonzi).
Belgia: Courtois – Alderweireld, Kompany, Vertonghen – Chadli (’90+1, Batshuayi), Dembele (’60, Mertens), Fellaini (’80, Carrasco), Witsel, De Bruyne – Lukaku, Hazard.
Astăzi, de la ora 21.00, se va disputa cea de-a doua semifinală, Anglia şi Croaţia.

Didier Deschamps: Sper să ne luăm Didier Deschamps: Sper să ne luăm revanşa pentru eşecul cu Portugalia de la EUROrevanşa pentru eşecul cu Portugalia de la EURO

Franţa s-a calificat în finala Cupei Mondiale după o pauză de 12 ani, iar Didier Deschamps a ţinut să-şi felicite jucătorii după victoria cu Belgia.
„E ceva excepţional, sunt foarte fericit pentru jucătorii mei. Mulţi sunt tineri, dar au arătat că au caracter şi mentalitate de învingători. Sunt extrem de mulţumit de modul în care ne-am apărat, am lucrat mult la acest capitol şi s-a văzut. Puteam să mai înscriem un gol şi să rezolvăm partida. Jos pălăria în faţa jucătorilor mei, a staff-ului, a tuturor celor care au făcut posibilă această performanţă. E un sentiment de mândrie să ducem Franţa în finala Mondialului. Sper să ne luăm revanşa duminică pentru eşecul din finala cu Portugalia”, a spus Deschamps.

Roberto Martinez: Ne-a lipsit magia în faţa porţii

Selecţionerul Belgiei, Roberto Martinez, consideră că echipei sale „i-a lipsit magia în faţa porţii” în partida cu Franţa.
„A fost un meci foarte strâns. În debutul reprizei a doua am avut un tempo mai bun, iar atunci a fost momentul în care am încasat golul, în urma unui corner. Diferenţa dintre victorie şi înfrângere se joacă în astfel de situaţii. Franţa a dorit să exploateze contrele cu viteza lui Mbappe şi Griezmann, însă am controlat bine acest aspect, iar ei nu au avut contraatacuri cu adevărat periculoase. Am avut posesia mingii şi trebuie să aduc un omagiu apărării franceze. Ne-a lipsit magia în faţa porţii, iar Lloris a avut intervenţii bune. Lucrurile ar fi stat diferit dacă aveam un pic de şansă în cele două suprafeţe, însă sunt foarte mândru de băieţii mei, au dat totul până în ultim secundă. Nu i-am văzut pe francezi să domine meciul, să fie mai puternici mental. Primul gol s-a dovedit fatal, diferenţa s-a făcut la un corner. Trebuie să acceptăm rezultatul, să felicităm Franţa şi să-i urăm succes în finală. Dezamăgirea este enormă, pentru că aveam ambiţia să câştigăm turneul, nu doar să ajungem în semifinale. Franţa a fost în finala EURO, este obişnuită cu meciurile mari şi a gestionat bine acest aspect. Sunt foarte mândru de jucătorii mei. Am dorit să jucăm şapte meciuri, o vom face, iar acum trebuie să încheiem bine turneul”, a declarat selecţionerul Belgiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS