8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTânărul Ștefan Pîrvuleasa, la ora promisiunilor

Tânărul Ștefan Pîrvuleasa, la ora promisiunilor

Ștefan Pîrvuleasa (dreapta), alături de John Fenton (centru), antrenor la Manchester City

Oltenia a dat și continuă să ofere fotbalului mare tineri valoroși. Majoritatea trec prin filtrul școlilor importante din Bănie și totodată din țară prin prisma rezultatelor, iar unii fac pasul către Universitatea Craiova, alții se remarcă la alte cluburi din țară și din străinătate. Un astfel de caz îl reprezintă Ștefan Pîrvuleasa, un fotbalist care face 18 ani pe 13 octombrie, măsoară 1.84 metri și evoluează fundaș central sau mijlocaș la închidere. Ca junior a îmbrăcat tricourile echipelor Universitatea Craiova (antrenor Marian Calafeteanu), Ardealul Cluj și Academia „Gică Popescu“ (antrenor Gică Barbu), iar la începutul anului 2018 a decis să plece de la „GP“ și să facă pasul în competițiile de seniori, legitimându-se la Sporting Roșiorii de Vede, impulsionat de faptul că va lucra cu fostul internațional Florin Șoavă.
„Trecerea de la competițiile de juniori la Liga a III-a nu a fost chiar ușoară, dar nu regret. Când am ajuns la Roșiori, băieții erau toți de vârste diferite, mai puternici. M-a ajutat foarte mult antrenorul Florin Șoavă, pentru că m-a pregătit în mod special ca să pot să fac față. Mi-a spus ce trebuie să lucrez, am respectat programul dânsului și am și reușit să joc meciuri integrale, am avut evoluții bune, dar de marcat nu am făcut-o. Vreau să continuu acolo, pentru că am multe de învățat și abia apoi o să încerc să fac pasul mai sus“, a explicat tânărul jucător, pentru GdS.

A mers la Manchester City și la școala lui Marcel Răducanu ca să învețe

Ștefan Pîrvuleasa a beneficiat dintotdeauna de suportul familiei și astfel a mers în Anglia, unde și-a încercat norocul la Manchester City în urmă cu aproximativ un an și jumătate, dar și în Germania, la școala de fotbal condusă de Marcel Răducanu. Și-a făcut o idee asupra fotbalului de afară și crede că experiențele trăite îl vor ajuta în viitor să-și îndeplinească visul, acela de a juca în Liga I.
„Am fost la Manchester City în urmă cu un an și jumătate, dar și în Germania, la echipa pe care o conduce Marcel Răducanu și am făcut câteva antrenamente sub comanda acestuia. La City a fost o experiență frumoasă, am vrut să văd cum este fotbalul la nivel juvenil de afară. Cunoșteam pe cineva de acolo prin prisma unor prieteni, iar respectivul, întâmplător, era antrenor și la o grupă de copii, de 2001, a lui Manchester City. E vorba despre John Fenton. M-a chemat la un antrenament și mi-a zis să-i arăt ce știu. I-a plăcut cum m-am mișcat și apoi a vrut să mă vadă evoluând și la un joc de fotbal în sală, iar după mi-a zis că sunt talentat. Mi-a arătat toată academia lui City și m-a invitat la echipa la care antrena. Mi-au pus la dispoziție absolut totul pentru un antrenament. John Fenton mi-a spus că vrea să fie impresarul meu și îmi aranjase să stau la cineva ca să mă duc acolo. Mi-a sugerat să merg și să joc în ligile inferioare, la una dintre echipele semiprofesioniste, ca să capăt experiență și totodată să mă poată monitoriza și abia apoi, în baza unor evoluții bune, să mă propună la o echipă a lui City. Dura foarte mult să se realizeze planul acestuia și am luat-o ca pe o variantă, dar după, la o lună, am dat o fugă în Germania, la Marcel Răducan, și i-am povestit experiența din Anglia și să văd ce spune. Am luat pulsul fotbalului de acolo și am decis să revin și să mă pregătesc cât mai bine. Sper să joc în Liga I cât mai repede, la Craiova, dacă cei de aici consideră că ar fi nevoie și de mine, dacă nu, oriunde. Acesta este visul meu și fac pregătire suplimentară ca să reușesc“, a afirmat Ștefan Pîrvuleasa.

 

Florin Șoavă, antrenor Sporting Roșiorii de Vede:

„Ștefan e un copil bun, cu un caracter frumos, care poate crește foarte mult valoric. A venit mai târziu la echipă, dar ne-a ajutat în retur și mă bazez în continuare pe el. Am încredere că, dacă va face o pregătire bună în această vară, mai ales după ce a văzut ce înseamnă Liga a III-a, se va integra și va juca din ce în ce mai bine“.

Gică Barbu, antrenor Academia „Gică Popescu“ U19:

„La grupa mea a evoluat cam un an, în rest a fost la Ardealul Cluj. E un jucător conștiincios, are o tehnică bună, iar la fizic stă bine. La mine a jucat mijlocaș. Are o capacitate bună de efort“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS