21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Noi cu ocaziile, ei cu punctele. „U“ Craiova, la prima înfrângere în Bănie (galerie foto)

Fotbal / Noi cu ocaziile, ei cu punctele. „U“ Craiova, la prima înfrângere în Bănie (galerie foto)

Greu de crezut și de suportat gândul că a mai trecut un an, al 16-lea, și Universitatea Craiova nu a reușit să o învingă pe FCSB, fosta Steaua. Echipa antrenată de Devis Mangia a pierdut la limită, scor 0-1, întâlnirea de ieri seară cu roș-albaștrii lui Nicolae Dică și a pus în mare pericol și locul trei. A fost un meci în care băieții noștri au luptat cum au știut mai bine, dar au ratat cu multă ușurință și au primit gol banal, nemeritat, cel care a făcut diferența fiind portughezul Teixeira (’86, 0-1). A fost prima înfrângere suferită de Universitatea Craiova pe noul stadion.

De remarcat prestația arbitrului central Ovidiu Hațegan, care în multe momente a favorizat formația oaspete, iar spre final a părut că a pierdut meciul din mână, acordând cartonașe în stânga și-n dreapta.

De menționat și faptul că înainte de primul fluier handbalistele de la SCM Craiova au prezentat publicului trofeul Cupei EHF, fanii răsplătindu-le cu aplauze din plin pentru performanța istorică.

„U“ Craiova: Mitrovic – Popa (’84, Screciu), Kelic, Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski (’89, Burlacu), Bancu – Gustavo (’76, Glavina), Băluță, Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Momcilovic, Morais – Pintilii (’83, Cr. Tănase), Ov. Popescu – Teixeira, Fl. Tănase, Coman (’73, Mann) – Gnohere (’72, Budescu). Antrenor: Nicolae Dică.

Cartonașe galbene: Băluță ’25, Popa ’45, Bancu ’53, Ferreira ’56, Zlatinski ’56, Dimitrov ’90+6, Kelic ’90+6 / Ov. Popescu ’30, Coman ’35, Morais ’64, ’90+6, Teixeira ’73, Fl. Tănase ’90+6, Bălgrădean ’90+4.

Cartonașe roșii: Pintilii ’90+2, Morais ’90+6.

Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – Octavian Șovre, Valentin Avram; Iulian Dima.

Observatori: Nicolae Marodin, Viorel Ilinca.

Statistica jocului: posesie: 42%-58%, ocazii de gol: 7-5, șuturi pe poartă: 4-3, șuturi pe lângă poartă: 3-2, lovituri libere: 32-26, cornere: 5-3, ofsideuri: 3-5, aruncări de la margine: 19-27, intervențiie portar: 2-4.

În etapa a 10-a, ultima din play-off, Universitatea Craiova va lupta pe terenul celor de la Poli Iași, meciul fiind programat vineri, de la ora 20.45.

 

Dică: Putem spune că a fost și o victorie norocoasă

 

La finalul întâlnirii, antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică, a admis că echipa sa a câștigat și cu șansă în Bănie.

„Am făcut un joc bun, spectaculos, pe contre. Şi cei de la Craiova au jucat ofensiv. Pe faza defensivă le-am dat câteva oportuniăţi de a marca. Am reuşit să marcăm și este important că am reuşit să trecem peste înfrângerea de la Iaşi. Putem spune că a fost și o victorie norocoasă ținând cont că am marcat în minutul 86. A fost o săptămână foarte grea. Puţină lume mai credea că mai avem şanse la campionat. Chiar dacă mai avem 1% şanse trebuie să dăm totul pe teren. Băieţii au înţeles asta, iar astăzi au avut o atitudine foarte bună. Acum mă gândesc să câştigăm meciul cu Astra. În ultima etapă vom da totul, apoi vom vedea dacă Viitorul va reuşi să îi încurce pe cei de la Cluj“, a declarat Dică.

 

Mangia: Am făcut un meci bun

 

La rândul său, strategul Universității Craiova, Devis Mangia, a apreciat evoluția elevilor săi și a spus că diferența a făcut-o eficiența ceva mai bună a rivalilor. Întrebat dacă va continua în Bănie, italianul a spus că nu știe momentan, deși mai are contract încă trei ani.

Am făcut un meci bun. Diferenţa a făcut-o faptul că am avut ocazii de gol să trecem în avantaj şi nu am înscris. Dacă îmi amintesc bine, cred că am avut minimum trei ocazii mari să marcăm. În astfel de meciuri, asta face diferenţa, e necesar să marchezi. După aceea am încasat un gol pe care chiar nu e bine să-l primeşti. Despre atitudine am numai laude şi pentru cum au jucat azi. Trebuie să mă gândesc la meciurile viitoare, la locul al treilea şi la câştigarea Cupei, apoi mă voi gândi dacă rămân şi de la anul sau nu“, a spus Mangia, criticând dur LPF-ul pentru programarea făcută pentru meciul de la Iași: „Problema e că poate cineva nu consideră locul trei un loc bun pentru noi. Altfel nu-mi dau seama de ce trebuie să jucăm vineri. Nu avem timp de recuperare, suntem la final de sezon şi după aia mai avem un meci. E incredibil şi numai aici cred că se poate întâmpla aşa ceva. E incredibil că nu jucăm la aceeaşi oră pentru că, în caz că nu ştie cineva, locul trei înseamnă Europa League. Probabil trebuie să explicăm acest lucru celor care fac programul. Nu e normal să jucăm vineri şi apoi luni“.

 

Băluță: Nu știu cum de nu am reușit să înscriem

 

Decarul Craiovei, Alex Băluță, a fost foarte afectat de înfrângerea suferită în fața FCSB-ului, el considerând rezultatul injust.

„Dezamăgire, tristețe, nu ne așteptam la un rezultat ca acesta. Meritam să câștigăm, am avut ocazii mult mai clare în ambele reprize, nu ne-au dominat decât la fazele fixe, acolo ne-au surprins, în rest nu-mi aduc aminte să fi avut atât de multe ocazii clare. Nu știu cum de nu am reușit să înscriem, ne-a lipsit și șansa, iar ei au reușit să înscrie din noroc un gol tipic. E frustrant, mai ales că e prima înfrângere pe acest teren, și mai ales împotriva lor, lumea nu își dorea asta. Vrem să le mulțumim că au fost alături de noi, a fost o atmosferă incredibilă. Am reușit un meci bun, chiar dacă am pierdut. Trebuie să analizăm ce am făcut greșit și, dacă mai vrem să prindem locul trei, trebuie să câștigăm cu orice preț la Iași. Așa a fost și anul trecut, pe final am căzut, nu am mai obținut puncte, nu știu de ce tocmai pe final cedăm când acum era cel mai important ca noi să stăm liniștiți. Puteam lua la Cluj un punct, iar acum puteam să câștigăm, dar și un punct ne-ar fi asigurat locul trei. Trebuie să muncim și mai mult pentru că suntem buni doar să vorbim, trebuie să arătăm mai mult în teren. Nu mă interesează cine iese campioană, probabil că în ultima etapă se va decide, nu mă privește. Ne va aștepta un meci greu la Iași, trebuie să luăm trei puncte dacă vrem locul trei și apoi să ne gândim la finala Cupei“, a declarat Alexandru Băluță.

 

Mitriță: Suntem foarte dezamăgiți

 

Și Alexandru Mitriţă s-a arătat dezamăgit de rezulatul partidei cu FCSB.

„E o seară tristă pentru toată lumea. Dacă marcam când am avut acea oportunitate alta era soarta meciului. Asta e, s-a terminat 1-0 pentru ei. Au dat gol pe o greşeală a noastră, pe o neatenţie. Ne doream foarte mult această victorie, suntem foarte dezamăgiţi. Mai avem două meciuri importante, trebuie să ne refacem cât mai repede şi să câștigăm Cupa“, a spus Mitriţă.

Pentru galerie foto, click aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS