6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / România U19 a surclasat Serbia U19 în primul meci de la Turul de Elită. Screciu, integralist!

Fotbal / România U19 a surclasat Serbia U19 în primul meci de la Turul de Elită. Screciu, integralist!

Formația de juniori sub 19 ani a României a debutat cu o victorie frumoasă în grupa 4 a Turului de Elită, găzduită de țara noastră. Tricolorii lui Adrian Boingiu au învins categoric ieri seară, scor 4-0, reprezentativa similară a Serbiei, într-un joc disputat pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploiești. Golurile au fost marcate de Alexandru Mățan (’20, ’61), Olimpiu Moruțan (’23) și Tudor Băluță (’55). Fotbalistul Universității Craiova, Vladimir Screciu, a fost integralist și a avut o evoluție apreciată.

România U19: Vlad – Haruț, Screciu, Dima, Neciu – T. Băluță, Dulca – Moruțan (’84, Micovschi), Dragomir, Mățan (’68, Drăguș) – Sîntean (’66, Moldoveanu). Selecționer: Adrian Boingiu.

Serbia U19: Dekic – Velickovic, Veselinovic, Bosnjak, Terzic – Nikolic (’57, Maksimovic), Kojic, Petrovic, S. Jovanovic, Stuparevic (’56, Stanojev), Joveljic (’66, D. Jovanovic). Selecționer: Milos Velebit.

Cartonașe galbene: Daruț ’77 / Kojic ’84.

Au arbitrat: Alexander Harkam (Austria) – Andreas Staudinger (Austria), Teodoro Sobrino (Spania).

E o generaţie la fel de bună ca alte câteva care au fost de-a lungul timpului, dar a noastră s-a format ca grup, ăsta e atuul principal. Suntem pe un drum bun, însă deocamdată nu am realizat mare lucru. Nu e uşor, dar nici foarte greu să-i ţin cu picioarele pe pământ. Ne cunoaştem de multă vreme, noi am trecut şi prin situaţii dificile şi am învăţat ce era de învăţat din ele”, a declarat Adrian Boingiu, la Prosport Live.

În celălalt meci al  zilei de ieri, Suedia și Ucraina au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida susținută pe stadionul „Marin Anastasovic“ din Giurgiu.

Clasament:

1. România U19 1 1 0 0 4:0 3p
2. Suedia U19 1 0 1 0 0:0 1
3. Ucraina U19 1 0 1 0 0:0 1
4. Serbia U19 1 0 0 1 0:4 0

În etapa viitoare, programată sâmbătă, 24 martie, Ucraina va întâlni Serbia (ora 14.30), iar România va da piept cu Suedia (ora 19.00).

Sigur va fi mai greu cu Suedia. Dacă privim scorul avem tendinţa de a considera Serbia un adversar slab, dar nu a fost aşa. Serbia e puternică, însă am surprins de abodarea noastră îndrăzneaţă… Din punct de vedere tehnic, Suedia ar trebui să fie sub Serbia, dar nordicii au o echipă de luptă, cu jucători cu talie mare şi au mare nevoie de victorie ca să mai poată spera la calificare”, a comentat selecționerul României Under 19.

Ultima rundă va avea loc marți, 27 martie, după următorul program: Serbia – Suedia (ora 19.00), Ucraina – România (ora 19.00).

Doar ocupanta locul întâi din cele șapte grupe va merge la Euro 2018, turneu final găzduit de Finlanda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS