10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Devis Mangia: Nu ne vom schimba filozofia de joc!

Fotbal / Devis Mangia: Nu ne vom schimba filozofia de joc!

Antrenorul Universității Craiova, Devis Mangia, a prefațat vineri, într-un cadru organizat, partida cu Astra Giurgiu, prima din play-off-ul Ligii I, programată sâmbătă, de la ora 20.45, pe stadionul „Ion Oblemenco”, și a spus că elevii săi nu trebuie să-și subestimeze adversarii dacă vor să-și adjudece punctele. Strategul italian a admis că sunt jucători care acuză o stare de oboseală și a punctat că va introduce pe teren cea mai bună formulă și a punctat că nu se gândește la titlul de campioană.

 

Cum prefațați partida cu Astra?
– Este un meci foarte greu, pentru că Astra are un antrenor foarte bun, este bine organizată, iar noi venim după un joc cu Dinamo în care am depus un mare efort, datorat și stării proaste a gazonului. Vom încerca să facem tot ce putem ca să câștigăm, asta e clar. Sperăm să obținem un rezultat bun.

Credeți că terenul va fi un adversar mai dificil decât jucătorii oaspeți?
– Nu vreau să-mi găsesc alibiuri cu terenul, nu este stilul meu de a-mi căuta scuze, însă privind statisticile după meciul cu Dinamo observăm că în privința calității paselor reușite procentajul a fost de 80%, iar noi de obicei aveam un procentaj de 85-87%. Jucătorii sunt aceiași și e clar că problema a fost în altă parte. Pentru noi, o echipă căreia îi place să construiască la firul ierbii, e normal ca terenul să fie un impediment, însă știm care este situația și trebuie să ne adaptăm.

Universitatea este obligată să câștige, pe când Astra nu joacă sub presiune, asta o face mai periculoasă?
– Nu sunt de acord cu ceea ce spuneți! Astra are de pierdut la acest meci, pentru că dacă va câștiga se apropie de locul trei, iar acest loc este important pentru orice echipă. Sunt de părere că în acest play-off toate echipele au ceva de câștigat și de pierdut la fiecare partidă. Să nu uităm că în sezonul regular ambele meciuri cu Astra s-au încheiat la egalitate, 1-1 la Severin și 2-2 la Giurgiu, deci ne așteptăm la o replică bună.

 

Ar putea apela la Gardoș, Santos și Glavina

 

Sunt jucători în lotul Universității care au obosit și au nevoie de mai mult timp de refacere?
– Să vedem cum se vor prezenta și la antrenamentul de astăzi (vineri – n.r.), dar este adevărat că la ședința de ieri (joi – n.r.) au fost o serie de jucători care au arătat o stare de oboseală, dar este un lucru normal, pentru că nu trecuseră nici măcar 48 de ore de la confruntarea cu Dinamo. Trebuie să luăm în considerare și faptul că am jucat în acest sezon 31 de partide oficiale și este normal ca la unii dintre jucători să apară această seară de oboseală, dar vom analiza aspectele și vom lua o decizie în consecință.

Vom vedea pe foaia de joc jucătorii sosiți în această iarnă?
– Trebuie să iau în considerare două lucruri: 1 – Sunt jucători care au evoluat bine și au obținut rezultate pozitive, 2 – trebuie să țin cont și de oboseala acumulată. Acestea sunt cele două lucruri pe care le voi pune în balanță atunci când voi alcătui echipa pentru meciul cu Astra. Ca idee, voi alege jucătorii pe care eu îi consider cei mai potriviți, ca să câștige meciul cu Astra.

A prins bine această amânare a etapei?
– Singura problemă cu care ne-am confruntat cu adevărat a fost că în toată această perioadă nu ne-am putut antrena pe un teren cu iarbă naturală, ci numai pe artificial, iar din punctul meu de vedere acesta nu este cel mai potrivit. Astăzi (vineri – n.r.) vom intra și ne vom antrena pe un teren normal. În privința programării, intră în discuție și faptul că unele echipe au avut mai mult timp de odihnă și asta le poate scoate din ritm.

 

„Toate echipele care au intrat în play-off au șansa lor la titlu”

 

Cu ce șanse intră Craiova în lupta pentru titlu?
– Am văzut în ultimele zile discutându-se despre faptul că avem un dezavantaj că vom juca mai multe meciuri decât adversarele noastre. Din punctul meu de vedere, acesta nu este un dezavantaj, ci un lucru care mă bucură, pentru că noi vom juca două meciuri în semifinalele Cupei României, iar asta este pentru mine un rezultat foarte bun. În privința șanselor pentru titlu este clar că CFR Cluj pornește favorită, că este pe primul loc, FCSB este pe doi, Craiova este pe trei… Dar urmează zece meciuri foarte dificile, în care toate echipele au șanse, pentru că distanțele din clasament sunt mici după înjumătățirea punctelor. Și Iași poate spera.

Rămâneți la ideea că Universitatea nu se bate pentru titlu sau ați început să vă gândiți la primul loc?
– Începe un nou campionat, unul mai scurt, de doar zece etape, și din punctul meu de vedere toate echipele care au intrat în play-off au șansa lor. Contează foarte mult cine va sta mai bine din punct de vedere fizic și cine este mai rezistent din punct de vedere mental.

Vă convine programul?
– Având toate hârtiile în față putem face tot felul de calcule, însă știți că în fotbal lucrurile nu se întâmplă niciodată așa. Rezultatele se obțin pe teren și eu nu-mi schimb filozofia. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să-l pregătim cum trebuie.

Vor fi abordări diferite de acum înainte ținând cont că se va juca practic pe trei puncte, nu pe unul și jumătate ca în campionatul regular?
– Acest lucru poate influența și atitudinea echipelor. Fie vor risca pentru a câștiga toate cele trei puncte, fie vor intra în teren cu gândul să nu piardă. Cu siguranță vor fi meciuri interesante, ca și în sezonul trecut din play-off, când au fost foarte multe partide care s-au încheiat la egalitate. E clar că jucătorii sunt conștienți că punctele cântăresc mai mult acum. Pentru a fi foarte clari, noi nu ne vom schimba filozofia de joc!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS