10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Contre și ironii după amânarea derbiului Craiova – Dinamo din Cupă

Fotbal / Contre și ironii după amânarea derbiului Craiova – Dinamo din Cupă

Partida Universitatea Craiova – Dinamo București, din sferturile Cupei României a fost amânată ieri de FRF, până la o dată ce va fi anunțată ulterior. Presa centrală a aflat că jocul va fi reprogramat pentru 13 martie, mult peste așteptările oficialilor olteni, care încearcă să profite de faptul că FRF nu a comunicat oficial data derbiului și să programeze întâlnirea pentru ziua de duminică, 4 martie. În acest sens, președintele clubului din Bănie, Marcel Popescu, a înaintat aseară o scrisoare deschisă către președintele FRF, Răzvan Burleanu, pe care o prezentăm în rândurile următoare:

Domnule președinte Răzvan Burleanu,
”Fotbalul trăiește prin suporteri”,  ne transmite Federația Română de Fotbal printr-unul dintre motto-urile ei, cu care noi, la Universitatea Craiova, suntem perfect de acord.

Pentru că și noi credem că fotbalul trăiește prin suporteri, vrem ca reprogramarea derby-ului cu Dinamo să se facă pentru o dată la care cât mai mulți suporteri să ajungă la stadion.
Pentru că și noi credem că fotbalul trăiește prin suporteri, vrem să jucăm meciul cap de afiș al ”sferturilor” într-o zi tradițională de fotbal.
Pentru că și noi credem că fotbalul trăiește prin suporteri, vrem să jucăm derby-ul în condiții ireproșabile atât în ceea ce privește confortul jucătorilor cât și pe cel al spectatorilor.
Pentru că și noi credem că fotbalul trăiește prin suporteri, va rugam chiar în numele lor, al suporterilor, să reprogramați meciul cu Dinamo pentru duminică, 4 martie. Pentru că duminică este o zi de fotbal, nu de lucru, pentru că duminică nu va mai fi cod portocaliu și vremea va fi acceptabilă pentru a face și a asista la sport, dar mai ales pentru că atât gazonul cât și tribunele stadionului Ion Oblemenco se prezintă în condiții excelente pentru găzduirea unui eveniment sportiv de înaltă ținută.
Cu stimă,
Marcel Popescu
P.S. Sperăm că anunțul privind programarea meciului pe data de 13 martie 2018 este doar cu titlul de glumă.

    

Dinamoviștii au răspuns ironic

     

Replica dinamoviștilor nu a întârziat să apară, cel care s-a găsit să contreze fiind secretarul general Bogdan Bălănescu:

De ce ar trebui să jucăm duminică? Vreau să vă spun un secret: aseară (marți – n.r.) am avut o discuție cu deținătorii drepturilor TV, vizavi de programarea primei etape din play-out. Ei au decis să se amâne atât meciurile din play-off, cât și play-out. Noi nu am putut să ne antrenăm până azi. Vremea nu ne-a permis asta. Și Craiova a trimis această solicitare la LPF, ca și noi. Eu nu înțeleg intervenția domnului de la Craiova, Marcel Popescu. Dimineață a trimis o adresă la LPF, prin care susținea că nu se pot disputa meciuri. Deci în Cupa României se poate juca, dar în campionat nu sau cum? Vremea e bună doar pentru anumite competiții? Luni, și noi, și Craiova am solicitat să se amâne meciul de Cupă. În condițiile actuale, Dinamo nu poate juca duminică, după doar o zi de antrenament. Craiova spune că aceste condiții nu sunt bune pentru campionat, dar sunt OK pentru Cupa României? Decizia este luată, nu putem juca duminică, FRF trebuie să ne întrebe și pe noi atunci când se ia o decizie. N-ați vrea un meci Craiova – Dinamo cu două echipe bine pregătite?“, a spus Bogdan Bălănescu la Digi Sport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS