8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis: Patru românce sunt în top 40 WTA

Tenis: Patru românce sunt în top 40 WTA

WTA a dat publicităţii azi noul clasament, iar România are patru reprezentante în Top 40. Mihaela Buzărnescu a reuşit un salt de patru poziţii, intrând în premieră în Top 40 WTA după ce a ajuns în optimi la Doha (2-6, 2-6 cu Julia Goerges). Buzărnescu ocupă locul 39 în noul clasament, iar între primele 40 de jucătoare ale lumii se mai află alte trei românce: Simona Halep (2 WTA), Sorana Cîrstea (36 WTA) şi Irina Begu (38 WTA).
Buzărnescu a atins un nou maxim de clasament după o săptămână de vis, în care le-a învins pe Lesia Ţurenko (7-5, 6-4) şi Jelena Ostapenko (6-1, 6-3), la prima prezenţă pe tabloul principal al unui turneu Premier 5. Reamintim că la începutul sezonului trecut Buzărnescu nu era nici măcar în Top 500.
Şi Monica Niculescu a reuşit un salt, datorită parcursului excelent de la Doha, încununat cu victoria superbă reuşită în faţa Mariei Şarapova (4-6, 6-4, 6-3 în primul tur). Monica, învinsă în optimi de Caroline Wozniacki, scor 7-5, 6-1, a câştigat 17 poziţii în ierarhia WTA şi se află pe 75 WTA. În Top 100 mai este și Ana Bogdan, ocupanta locului 87 mondial.
Simona Halep nu a revenit încă pe primul loc, însă este sigură că va face rocada cu liderul Caroline Wozniacki peste o săptămână, pe 26 februarie. Constănţeanca, întrecută cu doar 45 de puncte de Wozniacki, îi va lua faţa danezei care pierde 585 de puncte după turneul de la Dubai.
Nici Wozniacki, nici Halep nu vor juca la turneul din Dubai. Anul trecut, Caroline a ajuns până în finala turneului din Dubai, iar acum nu-și va putea apăra cele 585 de puncte. În schimb, Simona nu are de apărat nici un punct, așa că va rămâne cu toate cele 7965.
Astfel, în Top 10 s-au produs, deocamdată, doar două modificări: Muguruza a devansat-o pe Svitolina şi a urcat pe 3 WTA, în timp ce Kvitova a revenit în elită după ce a câştigat titlul de la Doha.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS