11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBurcea: Trefilov este un antrenor fabulos, dar vreau să-l bat

Burcea: Trefilov este un antrenor fabulos, dar vreau să-l bat

Bogdan Burcea (stânga) a vorbit în termeni elogioşi despre Evgeni Trefilov (dreapta)

Legendarul antrenor rus de handbal Evgeni Trefilov vine sâmbătă în Craiova, cu echipa sa, Kuban Krasnodar, care va înfrunta SCM Craiova, în etapa a patra din grupa A a Cupei EHF. Meciul din Polivalentă va începe la ora 16.30 și este important pentru ambele echipe, care luptă pentru calificarea în sferturile de finală.

Dacă în urmă cu câţiva ani echipa feminină de handbal SCM Craiova lupta pentru evitarea retrogradării, în acest sezon handbalistele din Bănie au ajuns la alt nivel. Elevele lui Bogdan Burcea se bat pentru medalia de argint în campionatul intern, iar în Cupa EHF s-au calificat, în premieră, în faza grupelor. Oltencele au eliminat în turul trecut, după dublă manșă, formația ungară Debrecen, antrenată de un tehnician titrat, slovenul Tone Tiselj, dublu câștigător de Liga Campionilor.
Tot un antrenor de mare clasă vor înfrunta și sâmbătă (ora 16.30, DigiSport) jucătoarele craiovene, atunci când vor primi vizita echipei ruse Kuban Krasnodar, o formație pregătită de legendarul Evgeni Trefilov. Ajuns la 62 de ani, tehnicianul supranumit „Regele Tref“ pregătește și naționala Rusiei și are un palmares impresionat, cu medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene. Bogdan Burcea, tehnicianul formației din Bănie, îl plasează pe antrenorul rus în top 3 al tehnicienilor din lume în ultimele decenii. „Evgeni Trefilov este un antrenor fabulos, cred că este cel mai titrat din lume în ultimii 30 de ani, dacă e să ne luăm după titlurile olimpice, mondiale și după europene pe care le-a cucerit. Mă bucur că îl am ca adversar, dar sper și vreau să îl înving sâmbătă. Kuban are șapte jucătoare de la lotul național. O victorie ne-ar crește șansele de calificare. Avem nevoie de suporteri să ne fie alături. Vom face tot ce ne stă în putință să îi facem fericiți“, a spus antrenorul celor de la SCM.

„Florianu, Pricopi și Țicu joacă accidentate“

Craiova și Kuban s-au întâlnit și duminica trecută, în Rusia, atunci când echipa din Krasnodar s-a impus cu scorul de 28-26.
Handbalistele craiovene s-au întors marți din Rusia, iar miercuri au jucat în campionatul intern jocul restant cu Dunărea Brăila, de pe teren propriu, câștigând partida cu scorul de 22-16 (9-6). SCM a încheiat turul campionatului pe locul trei, la un punct în spatele ocupantei locului doi, HCM Vâlcea.
Principala problemă a staff-ului tehnic după acest joc o reprezintă problemele medicale ale unor jucătoare. „Problema cea mai mare sunt Zamfir Florianu, Pricopi și Țicu, care joacă accidentate. Nu sunt în plenitudinea forțelor, nu pot dezvolta un joc la nivelul la care această echipă are nevoie ca să performeze în grupele EHF. Sper să le recuperăm până sâmbătă. Cristina este la al treilea meci consecutiv în care joacă accidentată serios. Ea a cerut să ne ajute și merită toată considerația“, a adăugat Burcea.

Clasamentul grupei A din Cupa EHF după trei etape: 1. Brest Bretagne (Franța) 4 p (golaveraj 71-70), 2. Kuban Krasnodar (Rusia) 4 (73-74), 3. SCM Craiova 2 (71-70), 4. Randers (Danemarca) 2 (63-64). Primele două clasate se vor califica mai departe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS