6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Andrei Burlacu: Încercăm să ne pregătim cât mai bine

Fotbal / Andrei Burlacu: Încercăm să ne pregătim cât mai bine

Atacantul formației Universitatea Craiova, Andrei Burlacu (foto la minge), autorul unui gol superb în amicalul de astăzi, din Antalya, cu Meppen, pierdut cu 4-2, a declarat că încearcă să profite de fiecare șansă primită pentru a prinde primul unsprezece.
„Nu m-am inspirat după nimeni la acest gol cu Meppen. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine pe teren și să profit de fiecare ocazie pe care mi-o acordă Mister (Devis Mangia – n.r.)”, a punctat Andrei Burlacu.
Întrebat despre lupta pentru titlul de campioană, dar și despre duelul din sferturile Cupei, cu Dinamo, Andrei Burlacu a precizat că Universitatea nu se teme de nici un adversar și intră pe teren doar cu gândul la victorie: „Deocamdată luptăm pentru campionat cu FCSB și CFR Cluj, care ocupă primele două poziții. Ne vom lupta de la egal la egal, sperăm să facem meciuri bune împotriva lor și să obținem cele trei puncte în următoarele partide. Având în vedere că avem 30.000 de olteni în spate la meciul cu Dinamo din Cupă, și nu numai, vom lupta cu gândul la victorie. Încercăm să ne pregătim cât mai bine în acest cantonament și când va veni ora jocului cu Dinamo să fim la capacitate maximă și să tranșăm calificarea în favoarea noastră. Nu mă interesează ce declară cei din conducerea lui Dinamo. Noi suntem Universitatea Craiova și când vom întâlni Dinamo vom da totul pe teren ca să obținem victoria”.
La amicalul de astăzi cu Meppen a asistat și antrenorul secund al naționalei României, Jerry Gane. Întrebat despre posibilitatea să fie convocat sub tricolor, Andrei Burlacu a spus că mai are mult de tras ca să fie selecționat: „Evident că este un obiectiv pentru mine echipa națională. De asta mă antrenez, de asta sunt la Universitatea Craiova și sper să ajung și acolo. Totul depinde de mine, trebuie să muncesc foarte mult și sunt convins că va veni și convocarea”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS