Fotbal / Vă vrem „lei“ cu „cefereii“

Alb-albaștrii trebuie să învingă pe CFR Cluj și să se bucure cu fanii la sfârșit (Foto: Alexandru Vîrtosu)


Universitatea Craiova întâlnește sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe CFR Cluj, partida contând pentru runda cu numărul 22 din Liga I. Alb-albaștrii sunt deciși să dea totul pe teren și să-și ia „la revedere“ de la fani pe 2017 cu o victorie în fața liderului.

„Nu cred într-un egal. Nu este modul meu de gândire și nu trebuie să fie nici al jucătorilor mei. Noi o să intrăm în teren cu gândul la victorie. Avem o echipă care intră în teren să joace, nu stăm la adăpostul tipului de joc italian. Echipa mea are alte caracteristici. Totuși, va fi un meci diferit față de cel cu Viitorul. Atunci a fost o partidă alertă, cu două echipe ofensive. Sâmbătă aspectele tactice vor conta mai mult. Trebuie să fim foarte atenți de la început, CFR este o echipă care poate să pună probleme în orice moment. Aștept un mare ajutor din partea spectatorilor“, a declarat Devis Mangia, la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj.

„Trebuie să fim atenți la fazele fixe, să nu mai repetăm greșelile din meciurile trecute. Noi suntem o echipă, o familie și cine intră pe teren trebuie să dea totul, doar așa putem câștiga“, a punctat fundașul croat Renato Kelic.

Pentru acest joc staff-ul tehnic nu va putea conta pe Fausto Rossi – operat, Tiago Ferreira – nerefăcut, probleme musculare, în timp ce Niko Datkovic este incert.

 

„Când Craiova joacă acasă, este favorită în fața oricărui adversar din România“

 


De partea cealaltă a baricadei, tehnicianul ardelenilor, Dan Petrescu, știe că nu-l așteaptă o misiune ușoară în Bănie și s-ar mulțumi ca echipa sa să plece neînvinsă.

„O să fie un meci foarte greu, cred că este cea mai grea deplasare a noastră. Au și un stadion nou, au câștigat ambele meciuri de campionat jucate pe noul stadion cu 3-1. Devis Mangia a făcut treabă excelentă. Se știe că la Craiova presiunea este foarte mare. Sunt convins că nu îi este ușor, dar rezultatele și felul în care echipa joacă mă fac să cred că a reușit să aducă un echilibru. Craiova joacă foarte bine, marchează goluri, se apără destul de bine și cred că este meritul antrenorului, pentru că sistemul cu 3-4-3 în faza de atac și 5-4-1 în faza de apărare nu este folosit de nimeni în România în acest moment. Au jucat în 12 jucători la meciurile disputate pe noul stadion și sunt convins că și la meciul cu noi o să fie ajutați de public, un public foarte cald. Atunci când Craiova joacă acasă, este favorită în fața oricărui adversar din România. Chiar și cu Milan era alt rezultat dacă meciul se juca pe noul stadion. M-aș mulțumi și cu un egal la Craiova“, a spus strategul lui CFR Cluj, Dan Petrescu.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga I, de patru ori s-au impus craiovenii, de patru ori au câştigat clujenii, iar alte trei jocuri s-au încheiat la egalitate.

În meciul tur, disputat pe 10 septembrie în Ardeal, CFR s-a impus cu 2-1, golurile fiind marcate de Culio și Balde, respectiv Gustavo.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Universitatea Craiova – 24 ani şi 7 luni; CFR – 27 ani şi 7 luni.

Partida Universitatea Craiova – CFR Cluj va fi arbitrată de Istvan Kovacs (Carei), ajutat de asistenții Octavian Șovre (Satu Mare) și Valentin Avram (București) și de rezerva Horia Mladinovic (București). Observatori au fost numiți Adrian Vidan (București) și Dan Potocianu (Reșița).



Comenteaza acum

Alte stiri

22 aprilie 2018

Volei (m): Băieții lui Pascu au coborât pe șase

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova au pierdut derbiul pentru locul cinci în Divizia A1, fiind învinși, ieri, în deplasare, de CSM București, cu scorul de 3-1 (25-22, 18-25, 25-23, 25-22). Meciul a contat pentru penultima etapă din campionat, iar ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 16 decembrie 2017

Actualitate

» Curtea de ARGEŞ: Zeci de oameni, unii cu steagul regal la ei, aşteaptă în ploaie venirea trenului regal de la Bucureşti
» Patriarhul Daniel, la slujba înmormântării Regelui Mihai I, oficiată în Catedrala Patriarhală din Bucureşti: Timp de 45 de ani, cât a durat exilul său, Regele nu s-a mai putut ruga aici
» Braşov: Traficul pe DN 11, oprit din cauza unui accident rutier. Cel puțin trei persoane au murit
» Peste 900 de infracţiuni, constatate de poliţişti în ultimele 24 de ore
» Trafic feroviar blocat în judeţul Maramureş, după ce un tren a lovit o maşină
» Persoane date în urmărire, depistate de poliţişti
» Utilizarea anvelopelor de iarnă, obligatorie pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei
» Lactalis retrage în Franța încă cinci loturi de lapte praf care ar putea fi contaminate cu salmonella
» Oraşul regal Curtea de Argeş, pregătit pentru ultimul drum al Regelui Mihai
» Mehedinţi: Accident mortal în Butoiești
» Olt: Trei răniţi, într-un accident petrecut la ieşirea din Balş
» Gorj: Un şofer s-a răsturnat cu maşina în Câmpu Mare
» Vremea se răcește începând de mâine
» Craiova: Membrii Asociaţiei Veteranmont, sărbătoriţi la Muzeul Olteniei
» Gorj: Patru utilaje de deszăpezire intervin la Rânca 
» Gorj: Tânăr reținut pentru tentativă de viol
» Peste 80 de noi cazuri de rujeolă în ultima săptămână. Numărul total de cazuri se apropie de 10.200
» Regele Mihai I – înmormântat în această seară în Noua Catedrală din Curtea de Argeş

Local

» Regele Mihai I, omagiat la Colegiul ”Carol I”

Olt

» Flori și lumină pentru regele Mihai I, în centrul Slatinei, în locul tradițional de proteste

Sport

» Fotbal / Împinși de public, alb-albaștrii au câștigat derbiul cu CFR Cluj
» Fotbal / Cupa Campionilor Oltenia așteaptă primul fluier (video conferința)
» Volei (m): SCM-U Craiova a pierdut partida cu Tricolorul Ploieşti
» Fotbal / Vă vrem „lei“ cu „cefereii“

Top