14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportVicecampionii nu se regăsesc, Pascu caută un lider

Vicecampionii nu se regăsesc, Pascu caută un lider

Voleibaliștii de la SCM-U Craiova au pierdut toate cele trei partide disputate în deplasare în acest sezon, fără să obțină vreun punct. Elevii lui Dan Pascu, vicecampionii României în sezonul trecut, au părăsit terenul învinși la Ploiești, Baia Mare, iar miercuri la Zalău, acolo unde au disputat derbiul rundei a șasea cu echipa campioană, ACSVM, și au fost învinși cu 3-0 (25-21, 25-16, 25-22).
Sâmbătă, de la ora 18.00, jucătorii de la SCM-U Craiova vor primi vizita formației Unirea Dej și vor să-și refacă moralul cu o victorie de trei puncte. Pe teren propriu, Bogdan Ene și colegii săi au obținut victorii pe linie, de trei puncte, cu CSS 2 Baia Mare, Dinamo București (ambele nou-promovate) și U Cluj.
Cu 9 puncte în șase etape, oltenii ocupă locul șapte, având cu un punct mai puțin decât Dejul și aflându-se la șase puncte distanță de liderul Steaua București.

Teleleu: Parcă se rupe ceva la un moment dat

Jucătorul Ionuț Teleleu nu își explică cum el și colegii săi au pierdut toate meciurile de pe terenuri străine. „La Zalău, lucrurile nu au mers așa cum trebuie. Este a treia deplasare din care venim fără puncte și nu am nici o explicație plauzibilă. Încercăm să găsim soluții. Nu pot înțelege ce se întâmplă, nu reușim să ne concentrăm în momentele importante, să fim sută la sută la intensitate. Parcă se rupe ceva la un moment dat. Așa a fost în toate deplasările, am jucat foarte bine până la punctul 18-20 și după aceea s-a întâmplat ceva ce eu încă nu am o explicație. Trebuie să ne asumăm și să facem meciuri bune. Avem nevoie de puncte. Trebuie să abordăm cu seriozitate meciul cu Dejul. Mai avem nevoie de timp, de omogenizare, suntem mulți jucători noi, caractere diferite, dar asta nu este o scuză, la cum ne prezentăm. Trebuie să schimbăm ceva, dacă o să mergem pe panta asta o să fie greu să venim cu puncte din deplasare“, consideră jucătorul revenit în vară la Craiova.

Pascu: Suferim foarte rău la omogenitate

La rândul său, antrenorul Dan Pascu a mărturisit că nu se aștepta la o victorie la Zalău, dar la un joc mai bun al elevilor săi – da. Tehnicianul vicecampioanei a recunoscut că se simte nevoia unui lider, așa cum era Laurențiu Lică în sezoanele trecute. „Am pierdut cu un categoric 3-0 la Zalău, acolo unde în ultimii cinci ani nu am câștigat decât o dată. Pentru această deplasare îmi propusesem să facem un joc bun, mai legat și să mai pun încă o piatră la temelia pe care tot încercăm să o construim, respectiv omogenitatea la echipă, unde suferim foarte rău. Echipa nu este în forma de concurs tocmai din cauza acestei probleme. Avem porțiuni de timp în care jucăm foarte bine, muncim să câștigăm, apoi în două trei minute pierdem patru cinci puncte. Se vede clar această lipsă de unitate în echipă, dar și lipsa unui lider. În momentele decisive, trăgătorii nu își asumă responsabilitatea să pună mingea jos. Știți cum zic americanii, nu avem un lider, trebuie să îl creăm. Eu încerc, dar să vedem dacă este vreun jucător care să corespundă în timp“, a spus Pascu.
Laurențiu Lică, jucător care s-a transferat în vară la Ploiești, este regretat de mulți suporteri craioveni. De altfel, la partida de săptămâna trecută, cu Clujul, un grup de suporteri a afișat un mesaj pentru susținerea lui „Lolo“. Pe un banner scria: No Lică, no party. Bring us our captain back (Nu e Lică, nu e spectacol / Aduceți-ne căpitanul înapoi).

Dejul, o echipă arțăgoasă

Pascu a admis că și el se aștepta mai mult de la echipă, ținând cont că a transferat jucători experimentați, și a avertizat că Unirea Dej este un adversar incomod. „Trebuie să fim foarte atenți cu Dejul, o echipă arțăgoasă, care joacă fără presiune, dezinvolt. Face și jocuri bune. A câștigat un punct la Zalău, un set la Steaua. Vor veni să se lupte. Suntem obișnuiți cu genul ăsta de adversari. Îmi doresc să ne regăsim echilibrul și poate vom juca și noi primul meci la adevărata valoare. Acasă nu trebuie să facem pași greșiți și ne trebuie câteva victorii să căpătăm curaj și încredere în noi“, a încheiat antrenorul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS