22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Gladiator Gym, aspirator de medalii în Cupă

CS Gladiator Gym, aspirator de medalii în Cupă

Sebastian Pană este performer la Cupa Federaţiei, cu trei medalii de aur (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Sebastian Pană este performer la Cupa Federaţiei, cu trei medalii de aur (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Recent, la Ianca (Brăila), s-a desfășurat Cupa Federației la Culturism și Fitness, competiție de la care nu putea lipsi Clubul Sportiv Gladiator Gym Craiova, asta echivalând cu obținerea unor noi medalii frumoase.
„A fost un test înaintea Campionatelor Mondiale, o competiție republicană, cu o participare aproape la fel de puternică precum un campionat național. Subliniez că Gladiator s-a prezentat la Ianca numai cu sportivi din lotul olimpic și presiunea a fost foarte mare, dar sunt foarte mulțumit de evoluția sportivilor mei“, a declarat, pentru GdS, antrenorul Costel Torcea, directorul tehnic al tuturor loturilor naționale ale României.

Au fost obținute șase medalii

Reputatul culturist și antrenor a explicat performanțele elevilor săi, care au obținut la Ianca șase medalii, dintre care trei de aur – prin Sebastian Pană, două de argint – prin Maria Onea și Adina Ivașcu, și una de bronz – prin Paul Dîlganu.
„La categoria juniori mici, Sebastian Pană (18 ani) – campionul en titre și vicecampion balcanic – a ieșit campion la o categorie mai mare, la 70 kg. Tot la juniori mici, am avut doi sportivi care abia anul viitor fac 18 ani și am vrut să-i inițiez, să ia contact cu scena, fiind vorba despre Alexandru Popa și Mihnea Marinescu. Nu au obținut medalii, dar au un potențial foarte bun. A urmat tot Sebastian Pană, care a câștigat Openul la categoria juniori. De data aceasta, Openul, în speță campionul campionilor, a fost decis între campionii de la fiecare categorie de la juniori mici și campionul campionilor de la juniori mari. A fost o mare surpriză să vedem cum Sebi câștigă locul întâi detronând sportivi cu patru ani mai mari. L-am înscris pe Sebi și la culturism clasic, la juniori mari de data asta, unde spre fericirea noastră a luat medalia de aur. Deci acest puști s-a întors cu trei medalii de aur, îi mulțumesc pentru evoluția pe care o are și îi doresc să prindă și la Campionatele Mondiale de la Bistrița (9-12 noiembrie) un loc fruntaș. La categoria fitness, Paul Dîlganu și-a păstrat medalia de bronz obținută în primăvară. Apoi, la feminin, la categoria bikini, Maria Onea a urcat două locuri frumoase comparativ cu rezultatul din primăvară, a obținut medalia de argint. A fost o evoluție foarte bună a Mariei la Ianca și sper ca ea să se vadă și în competiția mondială. La senioare, am băgat de data aceasta o competitoare de la Masters, e vorba de Adina Ivașcu, o sportivă din Severin, care concurează pentru noi neavând club acolo. A fost ajutată la antrenamente de soțul ei, Alexandru, și a avut o evoluție neașteptat de frumoasă, răsplătită cu medalia de argint. Este un rezultat neașteptat de bun, având în vedere că face fitness de foarte puțin timp“, a explicat Costel Torcea.

Firică, dat exemplu negativ

Costel Torcea a uimit la Ianca prin faptul că și-a pedepsit cel mai bun elev, pe Cristi Firică, și asta pentru că a avut 400 de grame în plus.
„Ca în orice competiție, nu toate lucrurile se întâmplă așa cum ne dorim. În cazul de față este vorba despre proaspătul antrenor secund al loturilor naționale, Cristi Firică, nimeni altul decât vicecampionul balcanic. Am ținut neapărat să înțeleagă că regulile sunt reguli. El este un sportiv foarte disciplinat și un antrenor de viitor, foarte bun pentru federație, dar de data aceasta nu a făcut categoria cu câteva sute de grame și l-am dat afară din concurs, nu am acceptat să intre la o categorie superioară, unde sunt convins că ar fi luat aurul. Toată lumea îl aștepta cu sufletul la gură să apară pe scenă, mai ales că era într-o formă de zile mari, dar eu nu fac compromisuri. I-am mai dat o șansă, ca săptămâna aceasta să meargă la Târgu Neamț, ca să-și repare greșeala. Dacă nu va veni cu aurul de la Târgu Neamț, îl suspend ca sportiv șase luni! I-am spus lucrul ăsta și nu glumesc cu el. Eu sunt pus antrenor federal ca să respect regulile, nu fraternizez cu nimeni. Dacă nu am făcut-o cu elevii mei, cum aș putea să o fac cu alții? Cred că au înțeles mesajul toți din țară“, a spus Torcea.

Sebi și Paul așteaptă mondialele

Vizitați de GdS în sala de antrenament, craioveanul Sebastian Pană și Paul Dîlganu au vorbit despre ultimele lor performanțe și despre marea provocare de la finalul anului, Campionatul Mondial de la Bistrița. „Mă simt extraordinar când privesc cele trei medalii de aur, o reușită foarte importantă pentru mine. Am aflat de Cupa Federației cu maximum două săptămâni înainte, dar m-am simțit în formă, pentru că tot mă pregăteam pentru Mondial, și am mers încrezător la Ianca, iar rezultatele sunt fabuloase. Aștept cu un moral foarte bun Campionatul Mondial din noiembrie, de la Bistrița, și mă pregătesc în continuare la fel de bine, pentru că vreau pe podium“, a declarat Sebastian Pană, pentru GdS.
„La Ianca a fost o competiție strânsă, dar, să fiu sincer, mă așteptam la mai mult. Am intrat mult prea încrezător pe scenă și se pare că am avut unele lipsuri în programul artistic, dar o să fac tot posibilul ca la următoarea competiție să nu se mai repete. Ca idee, nu a fost forma mea maximă de concurs. Am încercat să nu stric programul de pregătire. Dacă acum aș fi fost în formă maximă de concurs, corpul meu ar fi reacționat mai greu pentru Campionatele Mondiale de la Bistrița, acolo unde am ca obiectiv o medalie. La Ianca au venit, în schimb, sportivi pregătiți strict pentru Cupa Federației, fiind ultimul lor concurs pe anul acesta. La Bistrița voi fi în cea mai bună formă“, a punctat Paul Dîlganu.

Pentru galerie foto (Alexandru Ivașcu), click aici.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS