16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaştrii nu şi-au depăşit condiția (galerie foto)

Alb-albaştrii nu şi-au depăşit condiția (galerie foto)

Mitriță a irosit o ocazie mare de a-i marca lui Donnarumma (Foto: Alexandru Vârtosu)
Mitriță a irosit o ocazie mare de a-i marca lui Donnarumma (Foto: Alexandru Vârtosu)

CS Universitatea Craiova a părăsit Liga Europa, dar nu a făcut-o pe uşa din dos. S-a visat cu ochii deschişi la o calificare istorică, deşi era clar că AC Milan, o echipă de sute de milioane de euro, nu avea cum să calce greşit în fața propriilor spectatori, deloc puțini la număr. Au venit 65.753 de fani joi seară pe „San Siro” şi încasările clubului din bilete au depăşit 2.000.000 de euro, adică aproape jumătate din bugetul grupării din Bănie pentru acest sezon, iar asta spune multe. De menționat că alb-albaştrii au fost susținuți de o galerie de circa 500 de suporteri, care s-au făcut auziți de multe ori, în ciuda vacarmului creat de peluza sud a „diavolilor”.

_DSC0092

Dacă în prima manşă a turului trei preliminar, Craiova a pierdut cu 1-0 la Severin, la capătul unui joc bun, ieri seară, pe „San Siro” lucrurile au fost mult mai complicate şi tabela a indicat 2-0. Elevii lui Devis Mangia au avut de înfruntat o echipă supermotivată, susținută frenetic de un public fantastic şi nu au mai reuşit să pună atât de multe probleme, dar au ieşit de pe teren mulțumiți că au dat totul.

Calancea, meciul şi greşeala

Alb-albaştrii au intrat în corzi încă de la primul fluier şi după numai şase minute Kessie a scuturat plasa lui Calancea cu un şut de la distanță, dar reuşita a fost anulată pe motiv de ofside (‘6). Nu a mai durat mult şi „diavolii” au deschis scorul prin Bonaventura, care a profitat de o ieşire greşită a lui Calancea la o centrare venită de pe dreapta şi a trimis în poarta goală (‘9, 1-0).
Avantajul de pe tabelă şi modul cum decurgea jocul au făcut ca italienii să lase puțin garda jos şi a fost cât pe ce să asistăm la un gol oltenesc pe „vulcanul” din Milano. Dar, pentru că la noi există întotdeauna câte un dar, Alex Mitriță, scăpat singur cu Donnarumma, l-a țintit pe portarul „diavolilor” de la 14 metri, irosind singura şi cea mai mare oportunitate de a relansa partida (’20). Rosonerii şi-au revenit repede după semnalul de alarmă tras şi nu au mai greşit deloc în faza.defensivă, continuând să pună presiune pe defensiva olteană, formată şi de această dată din cinci apărători.
Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 52, când Cutrone, aflat în ofsaid, a pus latul de la trei metri la o centrare venită dintr-o lovitură liberă de pe stânga, la care apărarea olteană nu s-a organizat cum trebuie (’52, 2-0).

_DSC0121

AC Milan: Donnarumma – Bonaventura (’81, Borini) Suso (’65, Calhanoglu), Conti, Zapata, Mussacchio, Cutrone (’70, Andre Silva), Rodriguez, Locatelli, Kessie, Niang. Antrenor: Vicenzo Montella.

CS Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija, Kelic, Ferreira, Bancu – Gustavo, Zlatinski, Rossi (’45, Mateiu), Mitriță (’83, Bărbuț) – Băluță (’65, Mihai Roman). Antrenor: Devis Mangia.

Cartonaşe galbene: Zapata ’62 / Băluță ’48.

Au arbitrat: Nikola Popov – Georgi Todorov, Martin Venev; Stanislav Todorov.

CS Universitatea Craiova revine în Liga I cu un joc contra Astrei Giurgiu, programat duminică, de la ora 18.30, pe stadionul „Municipal” din Severin.

Devis Mangia: Nu e uşor să evoluezi pe acest stadion

Antrenorul formației CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a spus că elevii săi puteau emite pretenții pe „San Siro” dacă Mitriță ar fi marcat la ocazia avută în minutul 20.

_DSC0088
„Nu e ușor să evoluezi pe acest stadion. Noi ne-am făcut jocul atât cât am putut, dar AC Milan a fost clar echipa mai bună. Este păcat că am luat două goluri din faze fixe și am ratat acea ocazie mare. Cine știe ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi reușit să egalăm. Donnarumma s-a descurcat foarte bine în ambele meciuri. Îmi pare rău pentru Mitriță. Bineînțeles că după acea ratare și-a pierdut încrederea și doar la asta s-a gândit tot restul meciului. În meciul tur a încercat să tragă pe sub Donnarumma, dar acesta a apărat. În această seară a șutat puternic și a vrut să rupă plasa, dar Donnarumma s-a opus și de această dată”, a declarat Devis Magia, după meci.

Marcel Popescu: A fost o experiență extraordinară

Managerul general al CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, a spus că dubla întâlnire cu AC Milan a fost o experiență bună pentru jucătorii săi.

_DSC0044
„Ne-am confruntat cu un colos. Am luat trei goluri. Ocaziile pe care le-am avut noi, singur cu portarul, ei nu le-au avut în două meciuri. Donnarumma a fost eroul lor. Toate echipele se sperie de nume mari şi fel şi fel de situaţii din astea, de ce? S-a probat de la egal la egal. Au fost net superiori şi cu asta basta. O auziţi şi pe asta, dar nu-i aşa. A fost o experienţă extraordinară, ne-a demonstrat că ne putem bate cu orice echipă. Bineînţeles, văzându-ne limitele. Am făcut un egal, un egal cu FCSB, care a bătut cu 4-1 în deplasare. Ne vedem de drumul nostru, eu cred că… Nu cred că am făcut România de râs. Am jucat la o serbare a Milanului, care a revenit în Europa după trei ani. O sărbătoare a fotbalului formidabilă”, a declarat Marcel Popescu, la Digi Sport. „Dacă la 1-0 Mitriţă avea inspiraţie vă spun eu că le cam îngheţa sângele în vene. Nu-mi amintesc Calancea să fi scos mingile pe care le-a scos Donnarumma în ambele meciuri. Ceea ce am avut de făcut, am făcut. Am avut o primă experienţă în Europă după 17 ani. Ca să fii competitiv în Europa trebuie investit”, a mai spus conducătorul CS Universitatea.

Mitriță regretă ratarea

Alex Ionuț Mitriță, autorul celei mai mari ocazii a Craiovei pe „San Siro”, regretă că nu a reuşit să facă mai mult şi deplânge şi eliminările echipelor Astra şi Dinamo din Liga Europa.

_DSC0132
„Cred că am prins foarte multă experiență după meciurile cu Milan. Nu am făcut nici aici o partidă proastă și nu trebuie să facem o tragedie. Acum, cel mai important să ne recuperăm. Suntem o echipă foarte tânără, iar un trofeu câștigat ar însemna foarte mult. Sperăm să obținem cât mai multe victorii pe noul stadion. Îmi pare că nu am reușit să marchez nici de data asta. Sper ca data viitoare, când voi avea ocazia, să marchez. Am jucat în fața a peste 60.000 de spectatori, am avut puțin trac la început, dar apoi ne-am dat drumul la joc. A fost extrem de cald (la sol au fost 35 de grade Celsius – n.r.) a fost și acesta un dezavantaj pentru noi. Păcat pentru țara noastră, sper ca data viitoare să se califice cât mai multe echipe”, a declarat Mitriță.

Băluță: Am învățat ceva

Căpitanul alb-albaştrilor, Alex Băluță, a afirmat că el şi colegii săi au avut ce învăța din acest meci şi a punctat că nu este supărat pe Mitriță pentru ratare.

_DSC0075
”Eu zic că am învățat ceva. Au fost momente în care m-am simțit bine, au fost momente în care nu m-am simțit bine, pentru că nu am intrat în posesia balonului. Trebuie să joc acolo unde mă bagă domnul antrenor… Acum trebuie să ne concentrăm pe următorul meci din campionat. Îmi pare rău și pentru celelalte echipe, că n-a reușit nici măcar una să se califice. Trebuie să învățăm, să muncim mai mult, iar anul viitor să reușim ceva mai mult. Pe Mitriță nu m-am supărat. A fost doar o chestie de nervi. Aș fi vrut să înscrie. M-ar fi făcut și pe mine mare dacă ar fi înscris. Și la Severin, dacă am fi înscris, era mult mai bine. Și astăzi, dacă egalam, cred că se lăsa liniștea pe San Siro. Nu e nimic… Important e să ne iasă în campionat. Nu cred că ar trebui să se mai simtă oboseala, jucăm acasă cu Astra și ar trebui să învingem”, a spus Băluță.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0057

_DSC0063

_DSC0066

_DSC0068

_DSC0070

_DSC0074

_DSC0077

_DSC0080

_DSC0083

_DSC0086

_DSC0095

_DSC0096

_DSC0099

_DSC0100

_DSC0101

_DSC0107

_DSC0109

_DSC0111

_DSC0113

_DSC0116

_DSC0117

_DSC0120

_DSC0125

_DSC0128

_DSC0135

_DSC0139

_DSC0149

_DSC0154

_DSC0157

_DSC0159

_DSC0160

_DSC0161

_DSC0163

_DSC0166

_DSC0168

_DSC0169

_DSC0177

_DSC0178

_DSC0183

_DSC0184

_DSC0186

_DSC0187

_DSC0189

_DSC0190

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS