9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlex Coman - dublu câştigător în Ungaria, Robert Gună - pe locul trei

Alex Coman – dublu câştigător în Ungaria, Robert Gună – pe locul trei

Alexandru Coman (stânga) s-a impus la simplu şi la dublu, iar colegul său de la CSM Craiova, Robert Gună (dreapta) a ocupat locul 3 la simplu
Alexandru Coman (stânga) s-a impus la simplu şi la dublu, iar colegul său de la CSM Craiova, Robert Gună (dreapta) a ocupat locul 3 la simplu

Doi tineri tensimeni de la CSM Craiova, Alexandru Coman și Robert Gună, au participat recent la un puternic turneu internațional Hungarian Open, din cadrul Tenis Europe, la categoria U12. Competiția s-a desfășurat la Budaors (Ungaria), iar elevii antrenorului Alex Banciu au reușit să urce pe podium.
Alexandru Mihai Coman a continuat seria bună din ultimele luni, adjudecându-și în Ungaria trofeul atât la simplu, cât și la dublu. A fost a treia „dublă“ consecutivă pentru juniorul craiovean, care în finala de simplu de la Budaors l-a învins pe elvețianul Patrick Schoen, unul dintre favoriții la câștigarea turneului, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3.
În semifinale, juniorul craiovean obținuse un succes categoric, scor 6-2, 6-0, în fața unui croat, Matej Dodig, numărul 2 în țara sa. În „sferturi“, Coman a trecut rapid de un austriac, scor 6-1, 6-3, după ce în meciurile din primele două tururi de pe tabloul de simplu pierduse decât un singur ghem.
La dublu, Alex Coman a făcut pereche cu partenerul său obișnuit, David Manu. Cei doi au câștigat competiția după un succes în finală în disputa cu echipa Pisaric (Serbia)/ Norrman (Slovacia), cu scorul de 6-4, 7-6 (4). Perechea română a întors soarta finalei în setul al doilea. Coman și Manu au fost conduși cu scorul de 5-3, dar au salvat trei mingi de set ale adversarilor.
Cel de-al doilea craiovean prezent la turneu, Robert Gună, a obținut locul trei la simplu, iar la dublu, unde a făcut pereche cu un german, Dominic Ducariu, a fost învins în turul inaugural de perechea Coman/Manu, cu scorul de 6-3, 6-4. La simplu, Gună a trecut pe rând de Marcell Marki (Italia), cu 6-0, 6-1, de Simon Norrman (Slovacia), cu 6-0, 6-2, și de Aleksa Pisaric (Serbia), cu 6-3, 6-0, apoi a fost învins în semifinală de Patrick Schoen, cu 7-5, 6-1, ocupând în final locul trei.

Sunt locul 1 și 2 în România

Antrenorul celor doi sportivi este bucuros de rezultatele obținute de aceștia în Ungaria. „Având în vedere că a fost un turneu puternic, cu foarte mulți campioni și vicecampioni din mai multe țări, rezultatele obținute de elevii mei sunt foarte mulțumitoare. Acum, cei doi, aflați pe primele locuri în clasamentul național de la U12, se pregătesc pentru Campionatele Europene de vară, care vor avea loc la Galați, în perioada 27-30 iulie“, a spus antrenorul Alex Banciu.
În urmă cu două săptămâni, la Campionatul Național U12, Alexandru Coman s-a impus atât la simplu, cât și la dublu, menținându-se pe primul loc în clasamentul național, iar colegul său de club, Robert Gună, s-a clasat pe locul doi, la simplu și la dublu, iar în prezent ocupă locul doi în clasamentul național.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS