Se vrea mai mult de la echipă

Mateiu (la minge) a marcat cu FC Ufa, dar victoria a fost a rușilor
Mateiu (la minge) a marcat cu FC Ufa, dar victoria a fost a rușilor


Antrenorul formației CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, pare să se fi hotărât asupra formulei de început, cel puțin pentru momentul de față, pentru că sunt așteptați la echipă și alți fotbaliști în afară de Cristi Bărbuț și Mihai Roman. Cel puțin asta e reieșit sâmbătă, când tehnicianul italian a împărțit lotul în două, rezerve și titulari, și a „acoperit“ astfel două partide amicale. Rezervele au jucat de dimineață în compania unei formații de liga a treia din Austria, SC Schwarz, pe care au învins-o cu 5-0, golurile fiind marcate de Jurj, Popov, Hreniuc, Burlacu și Alex Popescu. Seara au intrat în iarbă titularii din acest moment, însă aici lucrurile nu au stat prea bine din punct de vedere al rezultatului. A fost 2-1 pentru rușii de la FC Ufa, care au punctat prin Safronidi (43) și Sukhov (58), replica alb-albaștrilor venind prin Alex Mateiu, după o acțiune creată de Alex Băluță, noul decar al formației din Bănie.

Antrenorul Devis Mangia a început meciul cu următorul unsprezece: Mitrovic – Dimitrov, Barthe, Kelic, Briceag – Mateiu, Screciu – Băluță, Gustavo, Bancu – Ivan. Pe parcurs au mai intrat: Enache, Mateiu, Bîrzan și Alessandro Scialpi, un jucător italian venit în probe.

Mangia: Știm că nu suntem la potențialul maxim

Tehnicianul italian știe că elevii săi mai au mult de lucru până să joace la nivelul cerut de el, dar s-a arătat optimist.

„Echipa a încercat să pună în practică ceea ce am lucrat la antrenamente. Încă lucrăm mult, iar jucătorii sunt puțin obosiți. Concluzia este că trebuie să muncim în continuare. Știm ce ne lipsește și trebuie să remediem aceste lipsuri. Știm că nu suntem la potențialul maxim și tocmai din această cauză trebuie să muncim în continuare, iar în acest moment asta e tot ce contează. Un aspect pozitiv este acela că jucătorii încearcă foarte mult, însă este clar că trebuie să devenim mai buni și să jucăm mai mult ca o echipă“, a declarat Mangia.


Luând în calcule și amicalul rezervelor, bilanțul jocurilor de verificare susținute de CS Universitatea în cadrul stagiului din Austria este de trei înfrângeri, 2-4 cu ȚSKA Sofia, 0-1 cu Ludogorets Razgrad și 1-2 cu FC Ufa, și o victorie, 5-0 cu SC Schwarz.

Iencsi a dat Craiova pe Călărași

Numit secund în această vară pentru faptul că știa limba italiană și era și antrenor cu licență pro, Adrian Iencsi a decis să plece de la CS Universitatea și să dea curs ofertei venite de la Dunărea Călărași, preferând să devină antrenor principal în Liga a II-a.

„Cred că s-au supărat pe mine cei de la Craiova și e normal până la urmă, dar mai cred şi că m-au înţeles. Am decis să urmez drumul de antrenor principal, este singurul motiv care m-a împins să plec de la Craiova. Am avut parte de o experienţă scurtă, dar foarte intensă. Nu spun acum acest lucru ca să-i îmbunez pe cei de la Craiova, chiar cred că această echipă se va bate la campionat datorită jucătorilor valoroşi, a antrenorului extrem de pregătit şi a condiţiilor realmente extraordinare puse la dispoziţie de conducere. Am plecat doar pentru că prefer să fiu antrenor principal, nu secund. Şi a venit această ofertă insistentă a celor de la Dunărea Călărași. A fost o hotărâre extrem de delicată să renunţ la condiţiile oferite, plus că oamenii de la Craiova s-au purtat corect cu mine. Dar, aşa cum am mai spus, sper că m-au înţeles“, a explicat Adrian Iencsi, al cărui lot ar putea fi luat de Adrian Popescu, fostul căpitan al Craiovei din anii 1990 fiind vorbitor de limbă italiană.



Comenteaza acum

Alte stiri

26 septembrie 2017

Medalii pentru pugiliştii din Bănie

Pugiliștii din Craiova au participat săptămâna trecută la două competiții și au reușit să urce pe podium. Cel mai important rezultat este medalia de bronz cucerită de Cosmin Toboșaru, duminică, la Europenele de juniori de la Albena (Bulgaria). ...

Sumarul ediției de luni, 3 iulie 2017

Actualitate

» Gârlești, stradă reabilitată cu și fără trotuar
» Prima Casă: BRD a primit un plafon suplimentar de 157,7 milioane lei pentru program
» Parteneriat între Ministerul Afacerilor Externe și Consiliul Național al Audiovizualului
» Zboruri amânate de pe Aeroportul Otopeni din cauza vremii rele
» Guvern: rezerve faţă de introducerea impozitului pe cifra de afaceri pentru companii şi impozitului pe venitul global pentru persoane fizice
» Țuțuianu: Ana Maria Pătru a fost audiată la Comisia parlamentară pentru controlul SRI
» Se dublează preţul rovinietei cu valabilitate de o zi pentru categoria G
» Cod portocaliu de inundații în Gorj, Mehedinți, Dolj şi alte 10 județe, până marți la ora 14:00
» Reprezentanții sistemului judiciar – de acord cu instituirea unui prag pentru abuz, însă acesta să fie redus
» Inspecţia Judiciară a CSM a declanşat oficial controalele la DNA şi Parchetul General
» ANAF a colectat în primul semestru 2017 peste 100 miliarde de lei venituri bugetare
» Iohannis, alături de Donald Trump la Summitul “Inițiativei celor Trei Mări”
» A patra şedinţă consecutivă cu euro la 4,55 lei
» Germania: 17 morţi și 31 de răniţi, după ce un autocar s-a ciocnit cu un tir
» ABA Jiu, în alertă hidrologică. Deocamdată nu au fost depăşite Cotele de Apărare

Dolj

» De ce abundă legumele de import în supermarketuri
» Canalizarea Craiovei, învinsă din nou de ploaie
» Mici antreprenori, sprijiniţi să-şi dezvolte afacerile
» Termo amenință iar că oprește apa caldă
» Secretara unui birou notarial, condamnată definitiv cu suspendare
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Scandalul Emilio: Procurorul DNA Uncheșelu, lăsat cu apartamentul în aer
» In vacanta cu banii de intretinere
» Evaluarea s-a incheiat, emotiile continua
» Craiova, Mica Venetie
» Crâmpeie din istoria Craiovei – Parcul Bibescu, la Muzeul Olteniei
» Craiova: Un copac a căzut peste trei autoturisme
» Dolj: Acțiune preventivă pentru combaterea vitezei excesive

Gorj

» Încă o notă de 10 la evaluarea naţională
» Încep lucrările la podul de la Turcineşti
» Inundaţii în Gorj – arhiva Parchetului Judeţean a intrat la apă
» Gorj: Tânăr găsit spânzurat într-un bar din Motru
» Cotă de 10 tone de cărbune către salariaţii Complexului Energetic Oltenia
» Fostul primar din Rovinari, declarat incompatibil de ANI
» Dolj: Prinşi băuţi la volan
» Gorj: Tineri reţinuţi după ce au provocat un scandal
» Gorj: Dosar penal pentru un bărbat care s-a apropiat de fosta soţie

Olt

» Olt: Un drum şi mai multe curţi au fost inundate la Priseaca (galerie foto)
» Olt: O jandarmeriţă a obţinut locul 1 la Campionatul Naţional de Atletism

Vâlcea

» Vâlcea: ISU a intervenit pentru înlăturarea unui copac prăbuşit peste trei maşini şi pentru evacuarea apei din două gospodării
» Vâlcea: Apa de pe versanţi îngreunează traficul rutier
» Urmărit naţional, depistat de poliţiştii vâlceni

Sport

» Marcel Popescu a deslușit misterele
» Craiovenii au dat bine cu pumnul la Cupa României
» Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon
» Fotbal / Florin Costea va face cuplu în atac cu Mihai Dina în liga secundă din Cipru
» Fotbal / CS Universitatea Craiova testează un fundaș african

Educatie

» Promovabilitate de la 0 la 67,8% la Şcoala din Moţăţei, după contestaţii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top