Pugiliștii craioveni, în pregătire la Brezoi pentru Campionatul European

Daniel Dumitru (foto stânga) a câştigat un concurs în Slovacia, iar antrenorul său, Marcel Sîrba, crede că sportivul poate obţine medalie şi la Europene
Daniel Dumitru (foto stânga) a câştigat un concurs în Slovacia, iar antrenorul său, Marcel Sîrba, crede că sportivul poate obţine medalie şi la Europene


Orașul Râmnicu Vâlcea va găzdui luna viitoare Campionatul European de box – cadeți, competiția urmând să se desfășoare în perioada 17-26 iulie, în Sala Sporturilor „Traian“ din localitate. În vederea acestei competiții, oficialii Federației Române de Box (FRB) au convocat cei mai valoroși pugiliști din țară la această categorie de vârstă la un stagiu de pregătire la Brezoi, localitatea vâlceană care în luna mai a găzduit și Campionatul Național de cadeți. Astfel, convocarea sportivilor era pentru ieri, iar între pugiliștii care se vor pregăti la Brezoi și chiar vor disputa meciuri de verificare se află și trei craioveni.

Elevul lui Sîrba a câștigat un turneuîn Slovacia

De la CSM Craiova, Daniel Dumitru a plecat ieri spre localitatea vâlceană însoțit de antrenorul său, Marcel Sîrba. Dumitru este campion național la cadeți, la categoria 76 de kilograme, atât în 2016, cât și anul acesta. Sportivul de la CSM a participat luna aceasta la un turneu internațional de verificare în Slovacia și s-a impus la categoria sa, spre bucuria antrenorului Sîrba. „A fost un turneu puternic în Slovacia. Au fost 400 de sportivi din 20 de țări. S-a boxat pe trei ringuri. Daniel a câștigat la categoria lui, una cu şase sportivi. În finală a întâlnit un polonez, pe care l-a învins înainte de limită, în repriza întâi. În semifinală trebuia să întâlnească un reprezentant al gazdelor, dar acesta din urmă nu s-a mai prezentat, motivând că este accidentat. Ne-am fi dorit să dispute mai multe meciuri că de-aia am făcut deplasarea acolo pe cheltuiala noastră. Au mers zece sportivi din România. Azi (n.r. – ieri) plecăm la Brezoi într-un stagiu centralizat pentru Campionatul European“, a explicat Sîrba, pentru GdS.

Antrenorul speră într-un rezultat bun al lui Daniel Dumitru și la Europenele de luna viitoare. „După Campionatul Național i-am dat puțină pauză, apoi l-am luat la pregătire, cu două antrenamente pe zi. Am mers și la sparring-uri, la Târgu Jiu și Ploiești, totul pentru a face treaba la Europene. Este cadet în ultimul an și îmi doresc să facă o surpriză frumoasă la Europenele de la Vâlcea, pentru că este acasă și știți cum se spune, acasă te ajută și pereții. La Brezoi vor veni și doi antrenori de la lotul național, Robert Băeatu și Titi Tudor. Pe Dumitru nu are cine să-l bată în țară“, a completat Marcel Sîrba, fost participant la Jocurile Olimpice din 1980.

Clubul SCM Craiova se va prezenta în cantonamentul de la Brezoi cu doi sportivi. Este vorba despre Florin Camen (categoria 41,5 kg.) şi Filip Rafael Răfăila (50 kg.).

Sportivii de la SCM bat la porțile lotului național


Cei doi sportivi se află acum tot în județul Vâlcea, împreună cu antrenorii lor, dar și cu colegii mai mari care zilele acestea participă la Cupa României pentru juniori de la Horezu. Camen și Răfăilă urmează să se alăture în weekend lotului național de cadeți. „Suntem la Cupa României la Horezu acum. Răfăilă va merge de aici la Brezoi, unde am înțeles că va susține două meciuri de selecție, pentru că lotul național care va participa la Europene nu este definitivat încă. La Campionatul Național, el a pierdut în fața viitorului campion și dacă se descurcă bine la selecție ar putea fi și el cooptat în lot. Dacă nu, asta este, poate participa și la anul, pentru că și atunci mai este cadet“, a explicat ieri Ion Dragomir, antrenorul lui Răfăilă.

Camen vrea să impresioneze la selecție

Florin Camen a ratat participarea la Campionatul Național din mai, deoarece a avut varicelă, dar acum, antrenorul său, Ion Joița, a obținut acceptul ca pugilistul să fie acceptat la stagiul de pregătire și la sparringurile în urma cărora se va face lotul final.

„Inițial s-a publicat pe site-ul Federației că doar campionii și vicecampionii naționali pot merge la Brezoi, dar eu am explicat situația elevului meu, că a avut bubat la campionatul național și chiar am adus adeverință de la medic. S-a aprobat, iar acum va merge la lot. Și aici la Horezu i-am făcut un meci cu un băiat de la Iași și l-a bătut măr. Când am plecat de acasă eu l-am echipat să rămână la lotul național pentru Europene. Este un sportiv foarte bun“, a spus, optimist, Ion Joița, antrenor la SCM Craiova.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 29 iunie 2017

Actualitate

» Iohannis către PSD, ALDE și UDMR: Vă rog să terminați cu această țopăială fiscal-bugetară
» Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului
» Argeşeanul suspect de terorism a fost reţinut pentru 24 de ore
» Bacalaureat: 96% – rata de participare la proba obligatorie a profilului
» Guvernul a fost învestit cu 275 de voturi pentru
» Mihai Tudose în contrazice pe ministrul desemnat pentru Finanţe: Pilonul II de pensii nu se va desfiinţa, punct
» Tarifele percepute de ANCOM si ANRE se vor majora la 1% din cifra de afaceri (programul de guvernare)
» Marş de protest duminică în Bucureşti: Împreună salvăm ţara de corupţi
» A început ședința Parlamentului în care va fi validat Guvernul Tudose
» Ministrul desemnat al Finanțelor: Pilonul II de pensii va fi desființat
» MAI a dispus sesizarea Parchetului Militar după controlul de la Inspectoratul General de Aviație
» Ministrul propus la Finanţe anunţă concedieri la bugetari dacă Fiscul nu va reuşi colectarea veniturilor la buget

Publireportaj

» Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”- ofertă educaţională clasa a IX-a
» Cel mai mare cămin privat de bătrâni din țară, deschis la Craiova

Local

» Şişeşti, comună modernizată cu fonduri europene
» Legumicultor la 23 de ani
» Restricţii de circulaţie cauzate de caniculă în 20 de judeţe
» ISU Dolj: Măsuri de protecţie a populaţiei pe timp de caniculă

Dolj

» Tencuiala blocului „Lumea copiilor“ s-a prăbușit pe o mașină
» Trei mașini, distruse de un plop
» Scandal pe indemnizațiile directorilor de la CAO
» Face 13 ani de închisoare pentru uciderea unui bărbat paralizat
» Fierbătoarele pe roţi de la RAT, coşmarul craiovenilor
» Salubritatea face anchetă la asociaţiile de proprietari
» Sauna a la RAT
» Lut lucrat ca pe vremea dacilor
» Primă pentru scumpirea apei
» Craiova: Razii ale Poliţiei Locale în rândul persoanelor care se adună noaptea în apropierea blocurilor şi perturbă liniştea publică
» Craiova: Un plop a căzut şi a avariat trei autoturisme
» Craiova: Arme şi muniţie confiscate de poliţişti

Gorj

» O nouă acţiune de dezinsecţie la Târgu Jiu
» Turiştii urcă la Rânca să scape de caniculă
» Primarul din Târgu Jiu caută un investitor pentru salvarea Clubului Pandurii
» Sindicalistul Gheorghe Peptan, reangajat şi pensionat din CEO
» Gorj: Liber la tratamente în Staţiunea Săcelu
» Grupul 4 de la Termocentrala Turceni, repus de mâine în funcţiune

Olt

» Polițiștii locali din Slatina, în ajutorul vârstnicilor pe caniculă

Sport

» S-a stabilit „țintarul“ Ligii Naționale de handbal
» Căldura amână startul proiectului „Sport în Familie“
» Vlad se visează la FCSB, Craiova îl amenință cu suspendarea
» Tenis: Halep, învinsă de Wozniacki la Eastbourne
» Lupte: Craioveanca Ştefania Priceputu a devenit campioană europeană la junioare. Bronz pentru Alexandra Anghel
» Tenis: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Eastbourne
» Fotbal / Florin Șoavă, la Repriza de Sud

Sanatate

» Criză de sânge în spitale – Centrul de Transfuzie are nevoie de personal și aparatură nouă

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Evitați arsurile solare!
» Reţeta de weekend – Ruladă de cacao cu banane și mascarpone
» Bancul zilei

Opinii

» Revoluţie neocomunistă în fiscalitate. Dragnea şi Tudose riscă să arunce economia în aer

Top