10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alb-albaștrii o reîntâlnesc pe Zenit în Austria. S-a efectuat și vizita medicală

Fotbal / Alb-albaștrii o reîntâlnesc pe Zenit în Austria. S-a efectuat și vizita medicală

Oficialii CS Universitatea Craiova au anunțat astăzi că primul adversar al trupei lui Devis Mangia din cadrul cantonamentului din Austria (15 iunie – 7 iulie) va fi Zenit Sankt Petersburg. Alb-albaștrii au dat piept cu rușii și în vara trecută, tot în regiunea Tirol, și au câștigat cu 2-0 grație reușitelor semnate de Măzărache și Zlatinski. Amicalul cu Zenit este programat vineri, 23 iunie, ora nefiind încă stabilită.
Zenit, pregătită de titratul tehnician italian Roberto Mancini, a încheiat sezonul competițional 2016-2017 pe locul al treilea în campionatul intern.
Până la duelul cu Zenit, CS Universitatea Craiova va mai susține astăzi un antrenament în Lunca Jiului, iar mâine va pleca spre Capitală, unde va înnopta. Decolarea spre Austria este programată joi dimineață. Celelalte adversare ale Craiovei vor fi anunțate pe parcurs.

Altfel, jucătorii CS Universitatea au efectuat în această dimineață vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Craiova. Au fost prezenți 22 de fotbaliști: Calancea, L. Popescu, Dică, Bancu, Barthe, Bârzan, Briceag, Burlacu, Buzan, Dimitrov, Drăghici, Enache, Hreniuc, Jurj, Kelic, Mateiu, Petre, Al. Popescu, Popov, Gustavo, Vlădoiu și Zlatinski.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS