Fotbal / CFR Cluj a oficializat plecarea antrenorului Vasile Miriuţă și anunță sosirea lui Dan Petrescu



CFR Cluj a anunţat, astăzi, prin intermediul paginii de Facebook a clubului, că a ajuns la un acord cu antrenorul principal Vasile Miriuţă (foto) pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului dintre cele două părţi.

„Dorim să îi mulţumim pe această cale lui Vasile pentru tot ce a reuşit la echipă, pentru rezultatele excelente pe care le-a obţinut în sezonul precedent, în care echipa s-a clasat pe un loc patru care ne bucură. Accederea în play-pff-ul Ligii I a fost unul dintre obiective, iar acest lucru l-am obţinut cu «Tati» la cârma echipei. Întreaga conducere îi mulţumeşte pentru efortul depus la CFR Cluj şi pentru rezultatele obţinute! Mulţumim pentru tot, «Tati»”, se arată pe pagina de Facebook a grupării clujene.

Miriuţă a revenit la CFR Cluj în vara anului 2016, după ce mai antrenase echipa între 2013 şi 2014. În sezonul recent încheiat, CFR s-a clasat pe 4 în ierarhia play-off-ului.


Vasile Miriuţă, în vârstă de 48 de ani, a mai pregătit, de-a lungul carierei, Ceahlăul Piatra Neamţ, Gyor ETO, ASA Târgu Mureş şi Energie Cottbus.

Conform preşedintelui clubului, Iuliu Mureşan, banca tehnică a echipei ar urma să fie preluată de Dan Petrescu.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 6 iunie 2017

Actualitate

» Noua conducere PNL va fi aleasă pe 18 iunie
» Forțele speciale ale României, Republicii Moldova și SUA participă la un exercițiu militar comun
» Ministrul Finanţelor: Impozitul pe gospodărie va fi implementat în două-trei etape
» Paris: Un bărbat a fost împuşcat după ce a atacat cu un ciocan un poliţist în faţa catedralei Notre Dame
» Qatarul izolat: Donald Trump apreciază că vizita sa în Orientul Mijlociu a început să “dea roade”
» Finanţarea sistemului sanitar, spre cota de avarie: sub 40% dintre români mai plătesc contribuţia la sănătate
» Ceartă în Parlament pe legea salarizării. Dumitru Coarnă (SNPPC): “Nimeni nu o să primească niciun spor. (…) Nu mai minţiţi la televizor că ne măriţi salariile, că ne luaţi. Ne luaţi şi contribuţiile”
» CCR a respins sesizarea depusă de Clotilde Armand privind alegerea primarilor într-un singur tur
» Mandat de arestare emis pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță în dosarul Ponta-Blair
» CCR a respins excepţia ridicată de Bombonica Dragnea privind abuzul în serviciu şi a decis că stabilirea unui prag nu intră în sarcina sa
» Atentatele din Londra: Al treilea atacator a fost identificat
» Sebastian Ghiţă a fost audiat prin videoconferinţă în dosarul Ponta-Blair
» Ministrul de Finanţe cofirmă amânarea majorărilor salariale
» Incident între mai mulți șoferi români de tir și poliția belgiană
» Salariile nu mai cresc de la 1 iulie 2017. Medicii și profesorii vor primi doar 25% abia la 1 ianuarie 2018
» Producţia craioveană „Nu-nțeleg ce se-ntâmplă“, jucată la Sibiu
» Atenţionare meteo de vreme rea, valabilă până miercuri

Publireportaj

» Antonie Solomon votează cu Anişoara Stănculescu
» Scrisoare către craioveni

Local

» Rețea de traficanți de etnobotanice, destructurată de DIICOT Olt

Dolj

» Zece milioane de euro, îngropate în Parcul „Nicolae Romanescu“
» A condus băut și fără permis și a omorât un băiat de 18 ani
» ” Pescuitorii de perle” incheie stagiunea Operei Craiova
» Pe repede înainte
» A inceput BAC-ul
» Dolj: Un cal căzut într-un canal de desecare, salvat de pompierii din Bechet
» Dolj: O femeie a fost găsită moartă într-o fântână din Castranova
» Craiova: Conferința aniversară a Consiliului Concurenței, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
» Dolj: Program special de alegeri la Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din Craiova şi Işalniţa
» Dolj: Un tânăr vinovat de un accident rutier în care un băiat a murit a fugit de la locul tragediei

Gorj

» Călinoiu a fost instalat şef la SGA Gorj
» Zilele Spitalului Novaci
» Ministrul turismului a fost încântat de Transalpina
» Salubrizarea, drumurile, apa și canalizarea din Rânca lasă de dorit
» Se opreşte apa la Târgu Jiu
» Premieră la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu
» Gorj: Autoturism radiat în Spania, depistat în Motru

Vâlcea

» Vâlcea: Şofer care transporta lemne, amendat cu 3000 de lei pentru că avea autorizaţia de însoţire a mărfii expirată

Sport

» Simona Halep o înfruntă azi pe Svitolina
» Tricolorii vor să producă surpriza în Polonia
» Florin Spînu a făcut bilanțul lui CSO Filiași
» Fotbal / Dragoș Grigore îi dă bătăi de cap selecționerului Cristoph Daum
» Fotbal / CFR Cluj a oficializat plecarea antrenorului Vasile Miriuţă și anunță sosirea lui Dan Petrescu

Educatie

» Olimpicii Craiovei, în lumina reflectoarelor
» Două sesiuni de examene pentru elevii corigenți
» Prima zi de emoții la bacalaureat

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Horoscop
» Bob Dylan a rostit discursul care îi va aduce banii pentru premiul Nobel

Top