Juniorii de la CS Universitatea, în focuri

Alex Gârbiță (la minge) și colegii săi ar putea încheia campionatul regulat pe primul loc la Liga Elitelor U17 (Foto: Alexadru Vîrtosu)
Alex Gârbiță (la minge) și colegii săi ar putea încheia campionatul regulat pe primul loc la Liga Elitelor U17 (Foto: Alexadru Vîrtosu)

Juniorii clubului CS Universitatea Craiova au parte de meciuri dificile astăzi, fiind programate etape intermediare atât la Liga Elitelor, cât și la Liga a III-a.

Primii care vor intra în iarbă vor fi jucătorii sub 19, trupa lui Bogdan Budescu urmând să întâlnească de la ora 12.00, pe stadionul „Aripile“, pe Concordia Chiajna, în runda a 26-a, ultima de la Liga Elitelor. Confruntarea contează doar pentru configuranția clasamentului, alb-albaștrii neavând șanse să prindă faza semifinalelor, unde au acces ocupantele primelor două locuri: Dinamo 1948 București și FC Viitorul.

Disputa CS Universitatea Craiova U19 – Concordia Chiajna U19 va fi arbitrată de Ionuț Dogeanu, ajutat de asistenții Ionuţ Babadac și Marilena Cătălina Nan, toți din Alexandria, respectiv de rezerva Valentin Naidin, din Turnu Măgurele.

Celelalte întâlniri de la U19: astăzi – ora 12.00: Chindia Târgoviște – CS Dinamo București, FC Braşov – CSM Politehnica Iași, Academia Farul Constanța – LPS Roman, FC Voluntari – Dinamo 1948 Bucureşti, Juventus Bucureşti – FC Viitorul, CS Mioveni – FCSB.

Clasament U19: 1. Dinamo 1948 Bucureşti 67 puncte (golaveraj 124-24), 2. FC Viitorul 60 (83-26), 3. Concordia Chiajna 45 (56-39), 4. CS Universitatea Craiova 42 (55-51), 5. CSM Politehnica Iași 40 (53-44), 6. FC Voluntari 39 (53-48), 7. Academia Farul Constanța 36 (52-77), 8. CS Mioveni 29 (34-46), 9. CS Dinamo București 26 (59-61), 10. Chindia Târgoviște 26 (34-50), 11. FCSB 25 (43-68), 12. Juventus Bucureşti 24 (28-46), 13. FC Braşov 20 (50-110), 14. LPS Roman 15 (31-65).

Elevii lui Mogo își află adversara din semifinale

Tot la Liga Elitelor, ultima rundă, jucătorii sub 17 ani ai CS Universitatea Craiova întâlnesc tot pe Concordia Chiajna, dar de la ora 14.00, și pe stadionul „Extensiv“, nu la „Aripile“ ca până acum. Lideri tot campionatul regulat în Seria de Est, elevii lui Daniel Mogoșanu luptă să-și păstreze prima poziție, fiind la egalitate de puncte, 63, cu Dinamo 1948 București, urmând să evolueze apoi în faza semifinalelor, fie cu UTA Bătrâna Doamnă (locul 1), fie cu Centrul de Excelență Timișoara sau Ardealul Cluj, echipe care își dispută locul doi în Seria de Vest. Semifinalele de la Liga Elitelor U17 au loc duminică, de la ora 14.00 – turul, respectiv 20 mai – returul.


„Nu avem preferințe în privința adversarei. Oricare ar fi, noi trebuie să ne impunem, să jucăm finala și să câștigăm campionatul. Dar e foarte important ca la ora jocurilor Mogoșanu să aibă la dispoziție tot lotul valid, pentru că sunt probleme medicale la Ciutică, Mihăilă, Constantinescu și portarul Marc. Pentru jocul de mâine (astăzi – n.r.), cu Concordia, avem doi jucători suspendați, pe Constantinescu și Șerban, dar sperăm să ne impunem și să încheiem pe primul loc“, a declarat managerul Centrului de copii și juniori al CS Universitatea, Silviu Bogdan, pentru GdS.

Meciul CS Universitatea Craiova U17 – Concordia II Chiajna U17 va fi arbitrat de Valentin Naidin (Turnu Măgurele), Ionuţ Babadac și Marilena Cătălina Nan (toți trei din Alexandria).

Celelalte meciuri de la U17: astăzi – ora 14.00: Chindia Târgoviște – Sport Team București, FC Braşov – CSM Politehnica Iași, Academia Farul Constanța – Centrul de Excelență Buzău, FC Voluntari – Dinamo 1948 Bucureşti, Juventus Bucureşti – FC Viitorul, Asociatia Regal Sport Club „Ferdinand I“ – Petrosport Ploiești.

Clasament U17: 1. CS Universitatea Craiova 63 (105-26), 2. Dinamo 1948 Bucureşti 63 (78-23), 3. FC Viitorul 49 (66-22), 4. Asociația Regal Sport Club „Ferdinand I“ 46 (57-29), 5. Concordia Chiajna 44 (49-31), 6. FC Voluntari 42 (55-42), 7. Centrul de Excelență Buzău 26 (61-35), 8. Academia Farul Constanța 33 (39-48), 9. Petrosport Ploiești 31 (46-64), 10. Juventus Bucureşti 29 (44-52), 11. CSM Politehnica Iași 23 (30-56), 12. Sport Team București 14 (19-63), 13. Chindia Târgoviște 11 (21-69), 14. FC Braşov 5 (12-122).

„Satelitul“ primește vizita Moreniului

Ziua de „lucru“ se încheie cu disputa echipei secunde a clubului, care evoluează de la ora 18.00, pe „Extensiv“, în compania dâmbovițenilor de la Flacăra Moreni, ocupanta locului secund în Liga a III-a, seria 3. Alb-albaștrii lui Corneliu Papură și Mugur Gușatu vin după un eșec drastic la Pitești, 0-3 cu SCM, și țintesc un succes care să faciliteze un loc mai bun în clasament, în prezent „satelitul“ regăsindu-se pe 12.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 10 mai 2017

Top