Alb-albaștrii lui Mogoșanu au depășit suta de goluri (galerie foto)

Alex Gârbiţă (alb-albastru) a fost vioara întâi în meciul cu Petrosport Ploieşti  (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Runda a 24-a de la Liga Elitelor s-a dovedit fastă doar pentru juniorii B ai CS Universitatea Craiova, în timp ce jucătorii sub 19 ani au pierdut și au întrerupt lungul șir de rezultate pozitive, ultimul eșec datând din 20 noiembrie 2016. Formația antrenată de Bogdan Budescu a cedat ieri, scor 2-5, pe stadionul de la „Aripile“, în fața „republicanilor“ A de la FCSB, după un joc slab, în special pe faza defensivă. Golurile oaspeților au fost reușite de Ardelean (’19, ’48, ’64), Neg (’76) și Ivașcu (’90). Pentru craioveni au punctat Remus Trancă (’44) și Robert Bogdan (’61, 2-2).

Craiova U19: Nedeianu (’50, C. Popescu) – R. Stancu (’74, Şt. Pacionel), Chiriță, Dima (’55, L. Roman), Vânătoru – Băloi, R. Bogdan, Cârlig – Trancă, Chivu, Rodeanu. Antrenor: Bogdan Budescu.

FCSB U19: Dobre – Rădan (’63, Ivaşcu), Căpățână, Gavrilă, Marincuță, Mihai, Dinu, Pal, Mehedințu, Ardelean (’84, Vultur), Neg (’90, Iordache). Antrenor: Alin Dumitriu.

Cartonaș galben: R. Bogdan ’53.

Au arbitrat: Cr. Vieru – B. Vasile, Ad. Prodan; An. L. Ţiţii.

„Ne-am așteptat ca FCSB să vină cu jucătorii de la echipa a doua și așa s-a și întâmplat. Am avut și ghinion, nu am reușit să marcăm atunci când am avut ocazia, în schimb am primit goluri de la distanță. Noi am jucat cu juniori, cu copii care nu au luat încă pulsul Ligii a III-a, și asta a făcut diferența. Nu am mai pierdut de mult, dar nu rezultatul este principalul nostru scop. Ne interesează să creștem jucători pentru prima și a doua echipă, ceea ce s-a și întâmplat“, a declarat Bogdan Budescu, pentru GdS.

„Elitele“ mici și-au zdrobit adversarii

O victorie zdrobitoare au obținut-o, în schimb, juniorii B, fotbaliștii sub 17 ani ai CS Universitatea Craiova impunându-se cu neverosimilul scor de 12-2 în fața prahovenilor de la Petrosport Ploiești. Golurile învingătorilor au fost marcate de Alex Gârbiță (‘5, ’40, ’64, ’76), Mihăilă (’28, ’43, ’80), Albăstroiu (’38, ’61, ’73), Vadasis (’47) și Târş (’54). Oaspeții au punctat prin Andrei Stancu (‘1) și Stelu Costache (’45). CS Universitatea Craiova a ajuns la 105 goluri marcate.

Trupa lui Daniel Mo­goșanu este calificată deja în semifinalele Ligii Elitelor și luptă să-și păstreze prima poziție în finalul campionatului regulat.

„Meciul acesta a fost ca un simplu antrenament, iar gândurile mele se îndreaptă spre turneul semifinal, pentru că am ceva probleme de lot, trei jucători accidentați, Ciutică, Zbona și Nichifor, marcatorii frecvenți ai echipei. Sper ca măcar de săptămâna viitoare să revină la antrenamentele echipei, pentru că avem nevoie de ei. Lotul este numeros, dar valoric nu dispun de mai mult de 14 jucători. Deși suntem deja calificați în semifinale, ne batem în continuare pentru primul loc în această serie“, a afirmat Daniel Mogoșanu, pentru GdS.

Craiova U17: Costoaie – Pistrițu (’41, Nițuică), Sima (’45, Vlădulescu), Constantinescu, Gârbiță, Vadasis, Dobre (’56, Stăiculescu), Mihăilă, Şerban (’45, M. Calu), Albăstroiu, Târş (’56, Gheorghe). Antrenor: Daniel Mogoșanu.

Ploiești U17: A. Roman (’41, Ed. Şerban) – Bădiu (’50, Dumitrescu), Ov. Costache, Voicu, Amariei, Drăgoi, N. Costache, Nițescu, Goroneanu (’41, Vartolomei), Rândaru, An. Stancu. Antrenor: Iulian Cojocaru.

Au arbitrat: An. Ţiţii – B. Vasile, Ad. Prodan; Cr. Vieru.

În etapa viitoare, penultima, CS Universitatea Craiova va evolua în deplasare, împotriva Viitorului Constanța. Confruntarea de la Under 19 este programată sâmbătă, de la ora 10.00, iar cea de la Under 17 de la 12.00.

Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):

_DSC0011


_DSC0012

_DSC0015

_DSC0017

_DSC0025

_DSC0026

_DSC0029

_DSC0035

_DSC0038

_DSC0041

_DSC0050

_DSC0062

_DSC0067

_DSC0073

_DSC0076

_DSC0078




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 4 mai 2017

Actualitate

» Alb-albaștrii – și gazde, și oaspeți la Pitești
» Mihai Manole, numit director general interimar al societății CFR Marfă
» Franţa: Obama îl susține pe Macron la alegeri
» Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri dimineața la Sistemul Energetic Național
» MAE anunţă actualizarea listei cu ţările care necesită vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor
» Iohannis a promulgat legea referitoare la programul-pilot de acordare a unei mese calde elevilor și preșcolarilor
» CCR, în legătură cu respingerea sesizării Avocatului Poporului: Motivele invocate constituie probleme de aplicare, interpretare și legiferare
» Republica Moldova primeşte ajutor de 100 milioane de euro de la Uniunea Europeană
» Profesoara care a contrazis-o public pe Gabriela Firea, dată afară de la şcoală unde preda
» Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al lui Iohannis: Dragnea induce în eroare şi interpretează după bunul plac procedurile administrative
» Zbor Tarom anulat pe ruta Madrid-Bucureşti după ce un avion a aspirat o pasăre în motor
» Curtea Constituţională respinge ca inadmisibilă sesizarea pe articolul care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului (surse)
» Legea RCA: Comisiile din Camera Deputaţilor au primit 327 de amendamente
» Parlamentul Bulgariei a aprobat noul guvern condus de către Boiko Borisov

Local

» Comuna Căzăneşti – loc pitoresc, umbrit de probleme

Dolj

» Elevul acuzat de propagandă jihadistă face închisoare
» Fermierii, aşteptaţi să îşi depună cererile pentru subvenţii şi în weekend
» Trei edificii din Parcul „Nicolae Romanescu“, sărite de la reabilitare
» Olguța Vasilescu, anchetată pentru conflict de interese
» Trei olteni premiaţi la Gala Mentor în Educație
» Trei olteni la Gala Mentor
» Miss Royal Models
» Cu sicriul la Waterpark
» Craiova: Expoziție de grafică la sediul Alianţei Franceze
» Tânărul din Craiova acuzat de propagandă jihadistă, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare
» Craiova, pe harta europeană a operei
» Craiova: Premiera spectacolului „Dacă am gândi cu voce tare” de la Teatrul Naţional se amână pentru duminică

Gorj

» Două variante pentru podul provizoriu peste râul Jiu, la Turcineşti
» Depozite ilegale de gunoi, depistate de Garda de Mediu în mai multe localităţi
» Bunurile Primăriei Săcelu, scoase la vânzare de Finanţele Publice
» Padoc nou construit la Rovinari
» Gorj: Gospodării inundate la Lihulești
» Gorj: Bătrânul ars la Căminul din Suseni a murit
» Gorj: Concurs de protecţie civilă dedicat elevilor
» Gorj: Trei exploatări forestiere s-au ales cu activitatea suspendată pentru că taiau păduri fără lipsa autorizaţiei de mediu
» Gorj: Poliţia din Rovinari are un nou şef
» Gorj: O femeie a suferit mai multe leziuni după ce a fost atacată de un cerb

Olt

» Marș pentru o elevă de 16 ani, a cărei viață depinde de un tratament de 60.000 euro

Vâlcea

» Oltchim a produs anul trecut 88.026 tone de dioxid de carbon şi a cheltuit 18,3 milioane lei pentru protecţia mediului
» Vâlcea: Unui şofer i s-a făcut rău la volan şi a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze
» Vâlcea: Maşină furată din Sibiu, găsită la Drăgăşani. La volan se afla un craiovean
» Dermatologii olteni se reunesc la Olănești

Sport

» Marius Duriță: Trebuie să câștigăm cu Voluntari II

Educatie

» Ce posturi vacante au rămas în școlile din Dolj

Magazin

» Care sunt semnele că suferi de anxietate
» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» REŢETA DE WEEKEND – TIGAIE „MIC DEJUN“

Opinii

» #Ziuapefaţă. Aceşti borfaşi au nevoie de o lecţie: Ori ei, ori noi

Top