6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoljenii privesc optimiști etapa din C

Doljenii privesc optimiști etapa din C

Reprezentantele Doljului de la Liga a III-a privesc cu optimism etapa din acest sfârșit de săptămână, a 20-a din seria 3.
CS Universitatea II Craiova va da piept vineri, de la ora 15.00, pe stadionul „Extensiv“, cu Atletic Bradu, una dintre fruntașe, iar staff-ul tehnic crede în obținerea unui rezultat pozitiv.
„12 jucători de la noi au fost chemați la echipa mare, pentru că sunt multe probleme medicale acolo și încă nu știm ce lot vom avea. O să vedem ce jucători vor fi opriți acolo pentru meciul cu CFR Cluj și în funcție de asta o să știm și noi pe cine ne vom baza. Dar, indiferent de jucătorii pe care îi avem la dispoziție, vom trata meciul la victorie“, a declarat „secundul” Mugur Gușatu.
La rândul lor, ACS Podari și CSO Filiași joacă sâmbătă, de la ora 17.00, în deplasare, la FCM Alexandria, respectiv Steaua II București.
„Avem doi suspendați, pe Stancu și George Neacșu, și revine Adrian Cârstea, dar sunt și probleme medicale, Dragomir, Fieraru și Luică sunt incerți și facem eforturi să-i recuperăm până la ora jocului. Avem un moral bun după ultima victorie, ne-am pregătit bine și sperăm să continuăm pe aceeași linie. Sper să strângem puncte la Alexandria“, a declarat antrenorul podărenilor, Victor Naicu.
„Mergem în Capitală cu gândul să obținem victoria. Nu avem nici o problemă de lot și sunt optimist, pentru că băieții s-au pregătit foarte bine în această săptămână. Vine o perioadă cu patru jocuri foarte grele pentru noi. Sâmbătă jucăm cu Steaua II, miercuri acasă cu Alexandria, sâmbăta următoare ieșim la ACS Podari și apoi primim vizita celor de la CS Universitatea II, jocuri din care sper să acumulăm cât mai multe puncte“, a subliniat președintele celor de la CSO Filiași, Florin Spânu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS