Podărenii vor în prima jumătate a clasamentului

Marian Mecea este optimist în privința returului Ligii a III-a (foto: Alexandru Vîrtosu)
Marian Mecea este optimist în privința returului Ligii a III-a (foto: Alexandru Vîrtosu)


ACS Podari a început în forță pregătirile. Trupa lui Victor Naicu a susținut deja două partide amicale, înregistrând o victorie, scor 4-1 cu Știința 2016 Craiova, și un egal, 2-2 cu Viitorul Cârcea, iar jucătorii sunt siguri că după cantonamentul de la Kladovo (1-10 februarie) vor fi 100% pregătiți pentru returul campionatului din Liga a III-a.

„Sunt optimist în privința returului. Sper să nu repetăm greșelile din prima parte a campionatului, când au fost unele meciuri în care am condus și nu am reușit să ținem de rezultat. Așteptăm cantonamentul din Serbia, va fi o perioadă foarte grea, dar benefică pentru noi. Trebuie să ne pregătim cât mai bine, pentru că numai așa putem face o figură frumoasă în retur, așa cum ne-am propus. Sperăm să nu ne accidentăm“, a declarat portarul Marian Mecea, pentru GdS.

„Au venit jucători buni în această iarnă, pe unii îi cunoșteam deja, au mai jucat la noi și sper să ne ajute foarte mult. Acum trebuie să formăm o echipă unită, să punem la punct relațiile de joc. Am pierdut foarte multe puncte în retur pe greșeli personale, unele din neatenție, și dacă nu repetăm erorile, atunci sigur vom urca mult în clasament. Cred că vom termina campionatul în primele șase echipe“, a punctat mijlocașul Dănuț Stancu.


Până la plecarea în Serbia, ACS Podari mai susține un test sâmbătă, de la ora 14.00, pe terenul colegei de serie ACS Șirineasa. Seria amicalelor pentru podăreni va continua în cadrul stagiului de la Kladovo, în orar figurând amicale cu Hajduk Veljko Negotin (6 februarie) și Djerdap Kladovo (10 februarie). La revenirea în țară, elevii lui Victor Naicu vor mai juca împotriva echipelor Sporting Roșiori (18 februarie) și CS Universitatea II Craiova (24 februarie).

ACS Podari ocupă locul 13 în C3, iar campionatul se reia pe 4 martie.



Comenteaza acum

Alte stiri

13 octombrie 2017

Horoscopul de weekend

Berbec Este bine să te ocupi numai de planurile dumneavoastră în această săptămână. Rezervaţi-vă momente de liniște, în singurătate, analizaţi situația în care vă aflaţi și relațiile pe care le aveţi cu ceilalți. Concluziile formulate acum vă ...

Sumarul ediției de joi, 26 ianuarie 2017

Actualitate

» MEN: Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, în dezbatere publică
» Managerul CEO, Sorin Boza, anunţă restructurarea sectorului TESA din companie
» Guvernul își asumă răspunderea pe proiectele OUG privind grațierea și modificarea codurilor penale
» Traian Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon
» Sprijin pentru DNA de la Ambasada Canadei
» Alina Bica a fost condamnată, în al doilea dosar, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
» INSP: Încă trei persoane au murit din cauza gripei în săptămâna 16 – 22 ianuarie
» Iohannis către premier: Atrag atenția că abordarea bugetară nu dovedește responsabilitatea impusă în actualul context de securitate
» APIA estimează că dispariţia timbrului de mediu poate duce la importul a peste 500.000 de vehicule second-hand în 2017
» Dezbateri publice privind ordonanțele grațierii și Codului penal
» PNL începe demersurile de revocare a lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului
» Conducerea Parlamentului, convocată vineri pentru bugetul de stat (surse)
» Punctul de amendă creşte la 145 de lei, de la 1 februarie
» Ministrul Economiei susţine că perioada de risc din sectorul energetic nu s-a terminat
» ANAF propune schimbarea procedurii de publicare a românilor aflati pe “lista ruşinii”

Publireportaj

» La Cișmea Mârșani vine cu meniuri speciale pentru sezonul 2017

Local

» Primarul din Ioneşti a împuşcat accidental un bărbat
» Peste 140 de sancţiuni aplicate de poliţiştii mehedinţeni în 24 de ore
» Legume românești mai scumpe din cauza gerului
» Mehedinți: Femeie lovită pe trecerea de pietoni la Drobeta Turnu Severin
» Prefectura Olt şi-a prezentat bilanţul pe anul 2016
» Olt: Două locuințe modulare, repartizate unei familii de 12 persoane care şi-a pierdut casa într-un incendiu
» Vâlcea: Primarul comunei Ioneşti a împuşcat accidental o persoană la o partidă de vânătoare

Dolj

» Cartierul chinezesc şi taxa pe gunoi au încins Consiliul Local
» CJ Dolj mai lucrează la capitolul transparență decizională
» Și cu culturile calamitate, și cu banii luați de Fisc
» S-a fisurat încă o conductă a CEO
» Mai multe cluburi și discoteci din Craiova, amendate de pompieri
» Minorii recidiviști, spărgători de mașini
» Atenție, cade gunoiul!
» O fabrică ce va furniza componente auto în Germania va fi deschisă la Calafat
» Cetăţean pakistanez depistat cu şedere ilegală în Dolj
» Dolj: Prețurile medii ale produselor agricole rămân cele de la nivelul anului 2016
» Craiova: Minor prins în flagrant când fura dintr-un autoturism
» Noul vicepreşedinte al CJ Dolj este Oana Bică

Gorj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Gorj: Trei mașini implicate într-un accident la Târgu Jiu
» Procesul dintre Fondul Proprietatea şi şefii CEO se mută la Tribunalul Olt
» Nimeni nu vrea să fie şef de post în cinci comune din Gorj
» Sute de pacienţi cu boli pulmonare în Gorj
» Gorj: Ciurel a pierdut procesul cu CEO
» Procesul dintre Fondul Proprietatea şi şefii CEO se mută la Tribunalul Olt

Sport

» Handbal (f): SCM Craiova, victorioasă cu CSM Bistriţa
» Voleibaliștii craioveni, la prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon
» Handbal (f): Craiova, victorioasă la Bistrița
» Fotbal / Atletico Madrid și Celta Vigo, în semifinalele Cupei Regelui Spaniei

Sanatate

» O femeie a murit, vaccinul antitetanos lipsește în continuare
» Pneumonia și virozele au umplut spitalele de pacienţi

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top