Fotbal / Florin Andone a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei

Internaţionalul român Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, component al echipei Deportivo La Coruna, a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei, conform site-ului laliga.es, citat de Mediafax. Trei goluri şi două pase decisive sunt performanţele care l-au propulsat pe Florin Andone în topul jucătorilor din La Liga în luna decembrie a anului trecut. Andone i-a depăşit pe Lionel Messi (FC Barcelona) şi Vitolo (FC Sevilla) în viziunea oficialilor ligii profesioniste din Spania.

Transferat în vara anului 2016 de la Cordoba, în schimbul a patru milioane de euro, după ce a fost golgheterul sezonului trecut din liga secundă spaniolă, Andone a găsit mai greu drumul spre gol în prima parte a noului sezon. În primele zece partide, Andone n-a marcat pentru formaţia antrenată de Gaizka Garitano, apoi s-a descătuşat şi a marcat în patru etape consecutive: cu Granada, Sevilla, Malaga şi Real Sociedad, când a reuşit o “dublă”.


Florin Andone a strâns 19 partide în tricoul lui Deportivo La Coruna în acest sezon, timp în care a marcat şase goluri şi a oferit două pase decisive. Atacantul cu 13 selecţii la echipa naţională este cotat la 2.5 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.de.



Comenteaza acum

Alte stiri

6 mai 2004

Naybet ar putea evolua in Qatar

Fundasul marocan Noureddine Naybet a anuntat ca va parasi formatia Deportivo La Coruna la sfirsitul acestui sezon. „Mi-au ramas putini ani de jucat fotbal. Mi-ar placea sa joc in Qatar, dar mai am un an de contract cu Deportivo La

Sumarul ediției de sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Actualitate

» Riscul mare de avalanșe se menține la Bâlea Lac; în Bucegi, riscul a scăzut
» Angela Merkel îl avertizează pe Donald Trump cu privire la tentația protecționismului
» Marius Marinescu a depus plângere penală după moartea animalelor de la Circul Globus
» Camera Reprezentanţilor din SUA a votat anularea programului în domeniul sănătăţii, Obamacare
» Oficialii ruşi infirmă ştirea potrivit căreia ambasadorul rus în Yemen a fost ucis
» Un alt ambasador rus a fost ucis
» Papa Francisc l-a primit pe Mahmoud Abbas, care a inaugurat ambasada palestiniană la Vatican
» 42 de copii transportaţi de jandarmi în staţiunea Semenic, după ce au rămas înzăpeziţi
» Cutremur de 6,2 grade în Fiji. Cercul de Foc, în alertă de erupţie vulcanică
» Guvernul britanic pregăteşte „taxa pentru abilităţile imigranţilor”
» MAI: Peste 8.600 de intervenţii ale SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă, în ultimele 24 de ore
» Numele lui Florian Coldea, şters de pe site-ul SRI după ce a fost suspendat
» Ninsorile se întorc în regiunile sudice, sud-estice, dar și la munte
» Ebola: probleme de sănătate la trei din patru supraviețuitori la un an după infectare
» FMI a aprobat o linie de credit în valoare de 8,24 miliarde euro pentru Polonia
» Circulație îngreunată pe Dunăre, din cauza sloiurilor
» Doi chinezi uiguri au fost arestați în legătură cu atacul sângeros care a avut loc Istanbul de Revelion
» Angajații de la Tierpark din Berlin caută un nume pentru un pui de urs polar
» O eclipsă parțială de Lună în luna august, fenomenul astronomic al anului 2017 în România
» Vizita lui Igor Dodon la Moscova nu se va solda cu rezultate concrete, consideră experți de la Chișinău
» S-a încheiat divorțul dintre Johnny Depp și Amber Heard
» Hotărârea de Guvern, prin care se poate limita furnizarea de energie şi se pot reduce sau opri temporar exporturile, a fost publicată în Monitorul Oficial
» Candidatul dreptei în alegerile prezidențiale din Franța, împotriva preluării unui număr mai mare de refugiați
» Cei mai căutați angajați din România
» Tragedie aviatică la un show aviatic pentru copii
» Comisia Europeană propune asistență financiară de 60 de milioane de euro pentru Marea Britanie după inundații
» O femeie infectată de o bacterie rezistentă la aproape toate antibioticele existente a murit în Statele Unite ale Americii
» Noii prefecţi din Giurgiu şi Prahova depun astăzi jurământul
» Sute de români au petrecut Revelionul pe rit vechi, în Serbia
» Donald Trump anunță că va menține sancțiunile împotriva Rusiei
» Ungaria nu își va deschide granițele în fața refugiaților care tremură de frig în Serbia
» Cutremur de 3 grade pe scara Richter în județul Vrancea

Publireportaj

» CJ Gorj organizează Ziua Culturii Naționale. Sărbătoare Eminescu

Local

» 11 cazuri cu gripă, confirmate în Olt

Dolj

» Comuna Izvoare, fără tineri şi premise de dezvoltare
» S-a stins din viaţă marele dirijor Nicu Creţu
» Polițiști de frontieră, judecați pentru braconaj
» Primăria Băileşti se mută într-un imobil modernizat

Gorj

» Sătenii din Muşeteşti primesc apă cu cisterna
» Turiștii, aşteptaţi în număr mare la Rânca
» Stocurile de cărbune ale CEO sunt de 765.000 de tone

Sport

» Futsal / Rezultatele înregistrate sâmbătă la Cupa AJF Dolj
» Fotbal / Victorie de moral cu St. Gallen (rezumat video)
» Baschet: Înfrângere dramatică pentru SCM-U Craiova la Galaţi
» Fotbal / Florin Andone a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei
» Tenis: Monica Niculescu a pierdut finala la Hobart. Olaru a cucerit trofeul la dublu
» Fotbal / Exclusiv: Olivian Surugiu a semnat cu Pandurii Târgu Jiu
» Începe revirimentul la SCM-U Craiova?
» Cupa AJF Dolj așteaptă fluierul de start
» Alb-albaștrii au dat randament după metodele lui Colonel

Top