21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii rămâne sancționată cu 3 puncte pentru nerespectarea fair-play-ului financiar

Pandurii rămâne sancționată cu 3 puncte pentru nerespectarea fair-play-ului financiar

Gaz Metan Mediaș, Pandurii Târgu Jiu și ASA Tg.Mureș rămân sancționate cu 3 puncte pentru nerespectarea fair-play-ului financiar, după ce Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a respins apelurile depuse de Gaz Metan și Pandurii, iar ASA nu a contestat sancțiunea, informează Agerpres, citând FRF.

Cluburile ASA Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu au fost sancționate luni de Comisia de primă instanță pentru acordarea licențelor din cadrul FRF cu deducerea a câte trei puncte din clasamentul Ligii I pentru nerespectarea fair-play-ului financiar. Aceste grupări nu și-au achitat datoriile către angajați și către alte cluburi până la data de 30 noiembrie.

Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a respins vineri apelurile formulate de Gaz Metan și Pandurii, iar ASA nu a depus apel.

Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii și pot fi atacate cu recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în termen de 21 de zile, adică până la data de 12 ianuarie 2017.

„Astăzi, 23 decembrie 2016, Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a soluționat apelurile formulate de cluburile CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu și CS Gaz Metan Mediaș împotriva hotărârilor Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor — instanța de fond — de sancționare a celor două cluburi pentru încălcarea cerințelor de monitorizare financiară în timpul sezonului competițional pentru care au primit licența de participare la campionatul național Liga I.

Apelul clubului CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu a fost respins și s-a menținut sancționarea clubului cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 55.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către angajați.

Apelul clubului CS Gaz Metan Mediaș a fost respins și s-a menținut sancționarea clubului cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 54.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către cluburi — actualizare. De asemenea, clubul a fost sancționat cu penalitate financiară de 10 mii lei pentru depășirea termenului-limită de transmitere către Administrația de monitorizare a raportărilor financiare”, se precizează în comunicat

„Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii. Deciziile pot fi atacate cu recurs la TAS în termen de 21 de zile, respectiv până la data de 12 ianuarie 2017. TAS va pronunța soluția până la data de 15 februarie 2017, conform Convenției Arbitrale între FRF și cluburile licențiate de Liga I, decizia TAS fiind irevocabilă.

Precizăm că Asociația Fotbal Club ASA 2013 Tg. Mureș nu a contestat decizia instanței de fond de sancționare a clubului cu deducere a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 55.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către angajați, decizia instanței de fond rămânând irevocabilă prin neapelare”, adaugă textul citat.

CFR Cluj și ASA Târgu Mureș au început actualul sezon al Ligii I cu penalizări cu câte 6 puncte fiecare din cauza neîndeplinirii criteriilor de licențiere.

ACS Poli Timișoara a început, la rândul său, cu o penalizare cu 14 puncte, 6 pentru neîndeplinirea condițiilor de licențiere și 8 pentru faptul că nu a îndeplinit baremul de puncte în stagiunea precedentă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS