21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFiliași, bilanț pozitiv

Filiași, bilanț pozitiv

Jucătorii de la CSO Filiaşi au făcut un tur de campionat bun spre foarte bun (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Jucătorii de la CSO Filiaşi au făcut un tur de campionat bun spre foarte bun (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Președintele formației CSO Filiași, Florin Spânu, a făcut bilanțul turului de campionat, la finele căruia gruparea doljeană ocupă locul patru în Liga a III-a, având a doua defensivă, dar și golgheterul seriei a 3-a.
„Înainte de a începe sezonul, după ce am format lotul de jucători, am spus că dacă nu vom pierde nici un meci acasă vom termina turul pe podium. Ce s-a întâmplat de nu am fost în primele trei? Au fost remizele înregistrate în primele trei jocuri de pe teren propriu, cu Chiajna II, Aninoasa și Podari, toate încheiate 0-0. Dacă obțineam toate punctele în aceste jocuri, acum eram pe locul secund. Rezultatele puteau fi și mai bune, dar inconstanța juniorilor a jucat un rol foarte important. Dar și așa sunt foarte mulțumit. Am avut jucători disciplinați, profesioniști, care și-au văzut de treabă. Nu mi-a fost foarte greu să aduc jucători importanți din Liga a II-a, pentru că am o experiență în spate și le mulțumesc pentru tot ce au făcut până acum pentru Filiași. În momentul de față avem a doua apărare din seria a 3-a, cu doar 12 goluri primite, prima aparținându-i liderului SCM Pitești. Mogoșanu a apărat în toate jocurile, excepție făcând meciul de la Roșiori, când a fost bolnav, el fiind unul dintre pilonii defensivei noastre. Am marcat mult spre finalul turului și iată că avem și golgheterul seriei, Alex Fotescu, cu zece goluri marcate în campionat și patru în Cupa României. Este un jucător extraordinar, care este urmărit în momentul de față de echipe din Liga a II-a, la fel și Mogoșanu, dar sunt convins că vom continua împreună și că își vor face datoria cu brio“, a declarat conducătorul grupării CSO Filiași, la emisiunea Repriza de Sud.
CSO Filiași se mai poate lăuda cu faptul că a furnizat și scorul turului, prin victoria cu 7-0 în fața echipei Atletic Bradu. „În ziua acelui joc putea fi orice echipă din Liga a III-a și se întâmpla același lucru. Băieții abia aflaseră de necazul lui Daniel Bălașa, cu fiul său, Alinuș, și s-au mobilizat foarte bine ca să-i dedice victoria. Fiecare gol a oferit o imagine emoționantă și ne-a demonstrat că suntem o familie. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că acum Alinuș este mai bine, iar problema lui este operabilă și sperăm ca în curând să fie bine“.

Contractul lui Șoavă a expirat, dar va fi reînnoit

Întrebat despre scbimbările dese de antrenori din această primă parte a sezonului, Florin Spânu a explicat fiecare pas făcut, mărturisind că în momentul de față CSO Filiași are doar un acord verbal din partea tehnicianului Florin Șoavă, căruia i-a expirat contractul.
„Pregătirea de vară am făcut-o cu Dragoș Bon, dar nu am început campionatul cu el din motive care țin de «bucătăria» internă și nu vreau să dezvolt acest subiect. Am căutat antrenor și știm foarte bine că în zona noastră ducem lipsă de tehnicieni cu licența A. Majoritatea cu licența A sunt prinși în alte proiecte, în special în fotbalul juvenil, și nu vor la Liga a III-a, pentru că este mai greu. De asta am tot făcut «schimb» de antrenori cu Podariul. A trebuit să-l aducem pe Gigi Ciurea, care a preluat din mers echipa, a pregătit-o bine, au început să vină și rezultatele, dar a primit acea ofertă din Arabia Saudită și nu ne-am putut opune. Am rămas fără antrenor și cum Naicu se dusese la Podari mai aveam varianta Florin Șoavă, care nu era însă ok cu actele. Lui nu i se eliberase încă licența, pentru că el a comasat cursurile pentru licențele B și A, datorită numeroaselor jocuri pe care le-a avut în Liga I și la lotul național. Florin a fost de curând la București, a dat licența și a luat-o, iar zilele acestea și-a ridicat și ID-ul de antrenor și pe bancă a putut sta pentru că regulamentul te lasă pe tine ca 30 de zile să-ți rezolvi problema. Florin Șoavă a semnat cu noi până pe 6 decembrie, i s-a încheiat contractul, dar am avut deja o discuție cu el și intenționăm să continuăm colaborarea, pentru că știe bine jucătorii și a făcut o treabă bună“, a explicat Florin Spânu.

Lotul va suferi modificări

Întrebat despre perioada de mercato, Florin Spânu a admis că lotul va suferi modificări, urmând să și plece, dar să fie și aduși fotbaliști de valoare, astfel încât în retur să se continue ascensiunea.
„O să renunțăm la unii jucători, pentru că am avut un lot foarte numeros, de 24 de jucători, și nu toți ne-au ajutat. O să analizăm cu atenție situația și vom anunța la timpul potrivit cu cine o să încheiem colaborarea. O să și aducem jucători, de valoare mult mai mare, care să fie titulari. Vrem o concurență foarte mare la echipă. Pentru retur nu vom face un lot mai mare de 20 de jucători, dintre care doi portari. Din vară, când se va termina și stadionul din Filiași, o să vedem care este situația și cum vom aborda noul sezon, pentru că, părerea mea, cu unii jucători pe care îi avem acum, plus trei-patru fotbaliști, poți să tragi la promovarea în Liga a II-a“, a încheiat Florin Spânu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS