16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPro Junior Craiova, victorii pe linie la Severin

Pro Junior Craiova, victorii pe linie la Severin

Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute faza zonală a Trofeului „Gheorghe Ola“, competiție de fotbal destinată juniorilor născuți în anul 2007. Reprezentanta Doljului, Pro Junior Craiova, și-a confirmat forma bună și a obținut victorii pe linie, calificându-se în faza finală, ce se va desfășura în intervalul 16-18 decembrie și va alinia la start cele mai bune opt echipe ale țării.
La Severin, Pro Junior Craiova, antrenată de Cristi Pițiche, a înregistrat următoarele rezultate: 13-2 cu Atletico Slatina 13-2, 7-1 cu Luceafărul Severin, 4-1 cu Pandurii Târgu Jiu și tot 4-1 cu Hidro Vâlcea 4-1. Clasamentul final arată astfel: 1. Pro Junior Craiova, 2. Hidro Vâlcea, 3. Pandurii Târgu Jiu, 4. Luceafărul Severin, 5. Atletico Slatina.
„A fost o fază foarte puternică, dar, așa cum mă așteptam, i-am făcut față cu brio. Au participat echipe puternice și mă refer la Pandurii, Hidro și Severinul, ne-au pus probleme, însă am fost mai olteni decât ei și am știut să gestionăm mai bine momentele-cheie și am ratat mai puțin. Mă bucur că am reușit să câștigăm toate jocurile la diferențe mari, pentru că le dă un plus de încredere băieților mei pentru ce urmează“, a declarat Cristi Pițiche, pentru GdS.
Lotul echipei Pro Junior Craiova i-a cuprins pe următorii: Gabriel Ceaușu, Rareș Vozaru, Mario Pârvan, Mario Ilie, Mario Pițiche, Traian Cacaliceanu, Vlad Izvoranu, David Dănilescu, David Bălan, Rareș Dinu, Vlad Mecleneanu, Patrick Tănăsie, Rareș Ruiu și Răzvan Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS