10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLuptătorii din Bănie, învingători la Cupa Hercules

Luptătorii din Bănie, învingători la Cupa Hercules

Competiţia de la Herculane a reunit peste 150 de participanţi (foto: Express de Banat)
Competiţia de la Herculane a reunit peste 150 de participanţi (foto: Express de Banat)

Peste 150 de luptători de la 15 cluburi au participat la Cupa Hercules, o tradițională competiție organizată în stațiunea Herculane. Și la acest concurs, sportivii din Craiova au fost la înălțime, reușind să urce pe podium la mai multe categorii de vârstă și greutate. Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ au revenit acasă cu unsprezece medalii. Majoritatea au fost de aur, obținute de Sorin Lăzărică (juniori 4, categoria 26 kg), Rebeca Bărăga (44 kg, juniori 4), Codruț Lăzărică (42 kg, juniori 3), Alexandru Bora (35 kg, juniori 4), Luca Cazacu (38 kg, juniori 3), Ștefi Bora (38 kg, juniori 3), Adriana Iovan (52 kg, juniori 3) și Alin Piroi (85 kg, juniori 3). Medaliate cu argint au fost Ana Maria Cristescu (40 kg, juniori 3) și Alisa Bora (34 kg, juniori 4), iar Raul Capră a obținut locul trei la categoria 72 kg, juniori 3.
Și CSM Craiova a avut un sportiv medaliat, Cătălin Irimia, care a fost cel mai bun la categoria 66 kilograme. Sportivii de la LPS „Petrache Trișcu“ sunt pregătiți de profesorii Valentin Boboșca, Marius Cimpoeru și Aurel Cimpoeru, iar reprezentantul CSM Craiova este antrenat de Petre Banciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS