22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiova a ratat șansa să încheie anul pe podium

Craiova a ratat șansa să încheie anul pe podium

Adversarele au blocat-o pe Cristina Zamfir (în albastru) în drumul spre poarta adversă (Foto: Claudiu Tudor)
Adversarele au blocat-o pe Cristina Zamfir (în albastru) în drumul spre poarta adversă (Foto: Claudiu Tudor)

Handbalistele de la SCM Craiova au obținut doar o remiză în ultimul meci oficial din 2016. Oltencele au înfruntat, joi seară, pe U Cluj, pe teren propriu, iar scorul final a fost 21-21 (11-12 ). Formația ardeleană, pregătită de Florentin Pera, a plecat cu un punct din Bănie, după ce runda trecută obținuse o victorie de răsunet, pe teren propriu, cu Dunărea Brăila. Clujencele au anihilat-o bine pe Cristina Zamfir, iar portarul Ionica Munteanu a închis poarta celor de la U. Oaspetele, care pe parcursul meciului au beneficiat de mai multe decizii eronate ale celor două arbitre, au înscris golul care le-a adus un punct în ultimele secunde ale partidei, după o lovitură de la 7 metri, transformată de Cristina Laslo. „Mi-a tremurat mâna, dar dacă ești jucător cu personalitate bagi mingea în poartă chiar și în ultima secundă“, a mărturisit campioana mondială de junioare. Antrenorul său, Florentin Pera, care este obișnuit să plece neînvins din Bănie, consideră că egalul obținut la Craiova este important pentru moralul elevelor sale. „În prima repriză am fost peste Craiova, am avut și un avantaj de trei goluri, pe care nu am reușit să-l gestionăm. Având în vedere că echipa SCM Craiova este una dintre cele mai valoroase echipe ale momentului, o pretendentă serioasă la podiumul Ligii Naționale, eu consider că acest club este foarte important pentru noi. Nu știu câte echipe pot să ia puncte la Craiova. Eu am venit într-un moment foarte dificil la Cluj, acum două etape, când echipa venea după patru înfrângeri consecutive. Faptul că în aceste două jocuri cu Brăila și Craiova, două echipe care se bat la podium, am luat patru puncte, va da încredere echipei“, a spus Pera la finalul meciului.
Burcea: Sunt câteva fete care nu ne-au oferit satisfacție

În tabăra craioveană, regretul era mare că SCM nu a oprit acasă cele trei puncte, care ar fi ajutat-o să petreacă sărbătorile de iarnă pe podium. Antrenorul Bogdan Burcea a lăsat să se înțeleagă că este foarte greu să joci și împotriva echipei adverse și a arbitrilor. „Clujul este o echipă bună, însă împinsă din spate. Asta este, ne rezumăm la ce putem face noi pe teren. Când suntem în stare, suntem, când nu suntem în stare să luptăm cu toți factorii, ne ducem crucea. Mai avem două meciuri din tur, sper ca în pauză să punem la punct lucrurile care încă mai sunt de pus la punct“, a spus tehnicianul oltean,care a punctat faptul că nu toate jucătoarele au avut evoluții satisfăcătoare în cele 11 etape disputate până acum.
„Principala noastră marcatoare, Cristina Zamfir, a făcut azi cel mai slab meci al ei din acest tur, dar trebuia să fi jucat restul colegelor. A dus și ea cât a putut, eu zic că a dus de ajuns, însă, ca să ne numim echipă, eu zic că toată lumea trebuie să participe, cu plusuri, la ascensiunea echipei. Din păcate, sunt câteva fete care nu ne-au oferit satisfacție. Vom vedea ce se întâmplă în perioada următoare din acest punct de vedere. Ne-o ajuta Dumnezeu să ne și întărim în această perioadă, pentru că echipa, se vede, are nevoie, dacă are aspirații mari“, a completat Burcea.
În meciul cu U Cluj, pentru Craiova au marcat: Zamfir 7 goluri, Şelaru 4, Landre 3, Nikolic 2, Burlachenko 2, Apipie 2, Trifunovic. Au mai jucat: Dumanska, Stanciu, Paşca, Ianaşi, Băbeanu. SCM se află pe locul patru, cu 17 puncte. Următoarea etapă este programată în 8 ianuarie, Craiova urmând să joace la CSM Cetate Deva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS