14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSport200 de luptători din Balcani se întrec în Bănie

200 de luptători din Balcani se întrec în Bănie

Craioveanca Ştefania Priceputu (în albastru) încearcă să obţină aurul balcanic
Craioveanca Ştefania Priceputu (în albastru) încearcă să obţină aurul balcanic

Sala Polivalentă din Craiova va găzdui, începând de azi și până duminică, o competiție internațională de lupte, Campionatul Balcanic rezervat juniorilor. Competiția va reuni aproximativ 200 de sportivi din șapte țări balcanice, iar România va fi reprezentată de un număr mare de sportivi, 60. Printre luptătorii români care vor urca pe saltea și vor lupta pentru o medalie balcanică se află campioana europeană Kriszta Incze, vicecampionul mondial Vlad Mariea, vicecampionul european Răzvan Kovacs, alături de cele mai valoroase cadete ale Europei, craioveanca Ștefania Priceputu (medaliată cu aur și bronz la Europene) și Maria Cioclea.

Craioveanca Ștefania Priceputu atacă titlul balcanic

Ștefania Priceputu, legitimată la CSM Craiova și LPS „Petrache Trișcu“, va încerca astăzi să-și treacă în palmares și titlul balcanic la categoria 44 de kilograme, mai ales că va lupta acasă. Tot de la CSM Craiova va lua startul Daniela Vârban, la categoria 48 de kilograme.
Orașul gazdă va mai fi reprezentat de patru luptători, de la CS Universitatea Craiova: Alexandra Anghel (63 kg), Sergiu Constantin (55 kg), Gheorghe Constantin (66 kg) și Denis Constantin (74 kg). „Ne dorim ca sportivii noștri să reprezinte cu cinste clubul și orașul. Ei sunt mai mici ca vârstă, dar sperăm să obțină rezultate bune“, a spus ieri antrenorul Aurel Cimpoeru, de la CS Universitatea. „Ne dorim să câștige cei mai buni. Important este că orașul nostru este în atenția Federației Române de Lupte, care ne-a adus aici o competiție internațională“, l-a completat Pavel Badea, directorul clubului CS Universitatea.

Duminică este întrecerea pe echipe

Reprezentanții Federa-ției, președintele Răzvan Pârcălabu și secretarul Alin Grigore, au lăudat condițiile oferite de Craiova și nu au exclus ca în viitorul apropiat să aducă în Oltenia o competiție mai importantă. „Am mai organizat aici recent două competiții, campionate naționale, pentru că am găsit aici mereu condiții extraordinare și oameni care ne-au sprijinit“, a menționat Pârcălabu.
Alin Grigore a punctat faptul că această competiție, Campionatul Balcanic, se reia după o pauză destul de lungă și că premiera o va reprezenta concursul pe echipe, programată duminică.
La Campionatul Balcanic de lupte din Bănie, delegatul tehnic din partea Federației Internaționale este Vaclav Scheier, cel care în această vară a obținut distincția „Fluierul de Aur“, fiind desemnat cel mai bun arbitru de la Jocurile Olimpice de la Rio.

Pârcălabu: Deja avem un lot creionat pentru Tokyo

Revenind la competiția din Brazilia, una din cele cinci medalii cucerite de România a fost la lupte, bronzul obținut de cecenul naturalizat Albert Saritov. Răzvan Pârcălabu a spus ieri că a apelat la naturalizarea unor sportivi pentru a le oferi juniorilor exemple de succes: „Deja avem un lot creionat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Sper să avem cât mai mulți tineri care să ne reprezinte în Japonia. L-am adus pe Saritov, să creăm modele pentru tinerii sportivi. Noi naturalizasem patru sportivi, dar la trei dintre ei nu le-au ieșit actele în timp util pentru a putea participa la turneele de calificare. Mai avem și alții în vedere să-i naturalizăm, dar ne uităm atent și în «grădina» noastră“.
Programul competiției în cele trei zile va fi între orele 10.00 și 21.00, iar intrarea spectatorilor este liberă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS