10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSM Vâlcea a dezamăgit și la Clinceni

CSM Vâlcea a dezamăgit și la Clinceni

Elevilor lui Jerry Gane nu le priesc deloc deplasările. După 2-2 la UTA, 1-1 la Balotești și 0-3 la Târgoviște, CSM Vâlcea a capotat și la Clinceni, partida de duminică fiind câștigată de Academica, scor 2-1. Golurile învingătorilor au fost reușite de Radu Crișan (’6) și Florin Ștefan (’14), replica oltenilor venind prin Mihai Dina (’17).
Academica Clinceni: Matache – Venţer, R. Crişan, M. Marin, Perju – M. Butean, Ad. Udrea, C. Predescu (’82, Cocîrlă), Fl. Ştefan – Lemnaru (’65, Antohi), C. Gheorghe (’72, A. Gojnea). Antrenor: Mugur Bolohan.
CSM Vâlcea: Muţiu – Samson, C. Pîrvulescu, I. Neag, Buşu (’48, D. Dumitraşcu) – M. Mocanu (’54, Fl. Pîrvu), S. Drăghici, Piscanu – C. Cristea, M. Dina (’72, Ov. Mihai), Ceapă. Antrenor: Jerry Gane.
Cartonașe galbene: C. Gheorghe, Udrea, Butean / C. Cristea.
Au arbitrat: Eduard Ioniţă – Florin Iacob, Gheorghiţă Bălan; Horia Mladinovici.
După acest rezultat, CSM Vâlcea ocupă locul 14 în Liga a II-a, având doar 6 puncte în șase etape, iar în etapa viitoare o va întâlni pe Foresta Suceava, confruntarea fiind programată sâmbătă, de la ora 12.00, în Zăvoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS