Fotbal / CFR Cluj a ţinut-o în şah pe CS Universitatea Craiova (Update, declaraţii)

Vătăjelu şi colegii săi au obţinut un punct la Cluj (Foto: csuc.ro)
Vătăjelu şi colegii săi au obţinut un punct la Cluj (Foto: csuc.ro)

Formaţia CS Universitatea Craiova nu a reuşit decât o remiză, scor 0-0, în Ardeal, în faţa echipei CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 7-a din Liga I. Alb-albaştrii au controlat meciul, mai ales după eliminarea lui Mureşan (’23), dar nu au reuşit să concretizeze cu gol nici una dintre ocaziile create.

CFR Cluj: Mincă – Lopes, Larie, Mureşan, Camora – Gomelt, Nascimento – Rus (’90, Peteleu), Ruiz (’50, Horj), Păun (’66, Nouvier) – Bud. Antrenor: Vasile Miriuţă.

CS Universitatea: Calancea – Briceag, Kelic (’44, Zlatinski), Acka, Vătăjelu – Madson (’72, Gustavo), Popov – Manea, Bancu, Măzărache (’55, Rambe) – Rocha. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Cartonaşe galbene: Lopes ’17, Mureşan ’21, Mincă ’24, Horj ’56, Bud ’83 / Rocha ’75.

Cartonaş roşu: Mureşan ’23.

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe; Iulian Dima.

În urma acestui rezultat, CS Universitatea Craiova a urcat pe locul doi în clasament, devasând-o pe Dinamo (un joc mai puţin). În runda următoare, gruparea din Bănie va juca pe teren propriu contra ilfovenilor de la Concordia Chiajna, meciul fiind programat duminică, de la ora 17.00.

 

Declaraţii după joc (Digi Sport):

 

Gigi Mulţescu, antrenor CS Universitatea Craiova: N-am avut inspiraţie, îndemânare, ne-a lipsit ultima execuţie: fie că e pasul cu caracter tactic, fie că e vorba de şutul la poartă. Şi când am avut cât de cât a scos Mincă. La cei doi metri ai lui e normal să acopere toată poarta… N-am avut în faţa porţii scânteia aia de jucător de clasă. N-am avut nici şansă. Nouă ne-a făcut mai rău eliminarea lui Mureşan, decât lor. Spun asta pentru că în prima repriză au ieşit la joc, am avut spaţii, dar după aceea s-au blocat total. Din păcate am ratat şansa să urcăm pe primul loc, dar e din cauza noastră. Suntem pe locul doi, dar sunt supărat pentru că am avut o şansă mare să câştigăm. Astăzi am avut un arbitraj excepţional, de top. Era o satisfacţie să fim acolo sus măcar pentru o zi, pentru că era o muncă de şapte etape, cu o evoluţie constant bună, că asta e cel mai greu, să păstrezi echipa în formă, şi când faci asta….

Ivan este în recuperare, de săptămâna viitoare începe pregătirile. Ne-au lipsit trei jucători, dintre care doi ne puteau aduce un plus în atac, Băluţă şi Ivan. Mai este vorba şi despre fundaşul Kay, dar el a fost înlocuit cu succes de Kelic, care are un plus de tehnicitate, a avut serviciul bun. În schimb, Băluţă şi Ivan veneau cu un plus de viteză, cu ultima execuţie la Ivan, cu pasă cu caracter tactic la Băluţă… Şi aceşti jucători nu sunt atât de mulţi, iar dacă îţi mai şi lipsesc din cei pe care îi ai e mai greu.

 

Nicuşor Bancu, mijlocaş CS Universitatea Craiova: Sunt dezamăgit de jocul nostru. Nu ne-am creat prea multe ocazii, deşi am avut un om în plus încă din minutul 23. N-am ştiut să profităm şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Până la urmă e un rezultat de egalitate, plecăm neînvinşi şi trebuie să ne revenim, să vedem cum procedăm la antrenament încât să ne creăm mai multe ocazii în meciul următor. Ştiu că toată lumea vorbea că putem trece pe primul loc, dar aici, la Cluj, este foarte greu de câştigat şi s-a văzut asta. Nu eram de acord cu egalul înainte de joc, pentru că şi eu, şi echipa, intrăm cu gândul de a câştiga fiecare meci. În funcţie de cum jucăm putem spune că suntem mulţumiţi şi cu un egal. Astăzi (sâmbătă – nr.), deşi am avut un om în plus, putem spune că suntem mulţumiţi. E important meciul cu Chiajna, jucăm pe teren propriu şi trebuie să câştigăm. Vom avea un meci foarte greu, în ultimele etape s-a descurcat foarte bine şi sperăm să câştigăm.

 

Bogdan Vătăjelu, căpitan CS Universitatea Craiova:

Atunci când deţinem controlul jocului nu ajungem de multe ori la finalizare, cum s-a întâmplat astăzi (sâmbătă – n.r.). Şi în meciul cu Timişoara a fost la fel, am controlat partida, dar atunci ne-am creat mai multe ocazii. Poate că era mai bine ca CFR-ul să rămân în 11 oameni, poate ne cream mai multe faze. S-au apărat şi nu ştiu dacă am ajuns la poarta lor de cinci ori tot meciul. Când echipa adversă se apără, cu pasa lungă nu putem să facem nimic. Am pierdut două puncte. Nimeni din conducere sau din staff nu ne-a transmis să câştigăm ca să trecem pe primul loc măcar o noapte, dar în sinea noastră am vrea să fim lideri. Am avut şansa şi la Timişoara, şi acum, dar se pare că e o presiune prea mare. Trebuie să gestionăm mult mai bine aceste momente.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 10 septembrie 2016

Actualitate

» Eroina kurdă Asia Ramazan Antar a murit încercând să oprească un atac cu mașina capcană al Statului Islamic
» Incendiu devastator la o fabrică din Bangladesh: Cel puţin 23 de morţi.
» ISU București: 747 de școli și grădinițe, fără autorizație din partea Pompierilor
» Cutremur în Peru, de 6,1 grade, în nordul țării
» MAI: Vor fi organizate concursuri de angajare pentru 5.416 de posturi în mai multe structuri
» Premieră medicală: operație realizată cu un robot în interiorul ochiului, pentru redarea vederii unui pacient
» Atentat cu bombă la Bagdad, soldat cu cel puțin 40 de morți și 60 de răniți
» Ziua mondială a primului ajutor

Dolj

» Cursuri printre grămezi de moloz
» Trei minori au dat zece spargeri în doar două săptămâni
» Întreruperi energie electrică de luni
» Au vrut să „cumpere“ un polițist cu 900 de lire
» Clase pregătite pentru noul an şcolar

Gorj

» Ministerul Energiei a cerut CEO criteriile privind disponibilizările colective
» Caz șocant în comuna Dănești, unde o adolescentă se manifestă ciudat după decesul unei bătrâne
» 81 de şcoli, fără autorizaţie ISU
» Șoferul prefectului, amendat pentru că a intrat cu mașina MAI pe o plajă

Sport

» Fotbal / CFR Cluj a ţinut-o în şah pe CS Universitatea Craiova (Update, declaraţii)
» Trupa lui Papură, doar remiză cu Steaua II (declaraţii video)
» Podărenii țintesc punctele de la Aninoasa
» Ultimele amicale pentru SCM-U
» De data asta, bucurați-ne!

Bani & Afaceri

» Fondurile UE alocate pentru dezvoltare rurală, dar neutilizate în acest an, pot fi cheltuite în anii următori

Sanatate

» Igiena din spitale, la control

Educatie

» Nemulțumiri la ISJ Dolj după repartizarea posturilor vacante
» O elevă din Craiova a câştigat premiul special la Olimpiada Internaţională de Lectură

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Picătura de cunoaştere: Pământul se încălzeşte într-un ritm fără precedent în ultimul mileniu
» Bancul zilei
» Ia te uită! – 22 Jump Street: O altă adresă de pomină

Top