Petre Grigoraș, optimist după revenirea lui Antal



Oficialii echipei Pandurii Târgu Jiu au reușit să-l „repatrieze“, la sfârșitul săptămânii trecute, pe atacantul Liviu Antal, obținând un nou împrumut al acestuia de la Hapoel Tel Aviv, iar mutarea l-a încântat pe antrenorul Petre Grigoraș.

„Liviu Antal e un jucător bun, pe care l-am aşteptat cu mare plăcere. E un fotbalist care a acceptat condiţiile de austeritate de la noi şi acesta este lucrul cel mai important, pentru că el s-a simţit bine aici, la Târgu Jiu, şi sperăm să ne ajute cât mai repede. Îi spunem pe această cale bun venit și Doamne ajută, să ne îndeplinim obiectivele cu el împreună“, a declarat Petre Grigoraș, pentru site-ul oficial al gorjenilor.

La rândul său, Liviu Antal a explicat ce l-a determinat să revină din Israel la Pandurii: „Am revenit la Pandurii pentru că am găsit aici un grup frumos și m-am simțit bine. Cred că avem o echipă care poate să facă performanță. De asta am decis să revin. Am o relație bună cu Petre Grigoraș, am mai lucrat împreună la Galați, și mă bucur că l-am găsit aici. Președintele Narcis Răducan a adus jucători buni, cu experiență, care au evoluat la echipe bune și vom face o treabă frumoasă“.


Liviu Antal s-ar putea regăsi în formula de bază a pandurilor în meciul cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 7-a a Ligii I, programat vineri, de la ora 20.30, în Ardeal.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 6 septembrie 2016

Actualitate

» Urmărit penal într-un nou dosar: Victor Ponta, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
» Produsul Intern Brut a crescut cu 5,2% în primul semestru – Consumul gospodăriilor s-a majorat cu 10,4%
» România are 8,8 milioane de locuinţe ocupate de 7,7 milioane de gospodării
» Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar în noul dosar al lui Ponta
» Estonia acuză Rusia că i-a încălcat spațiul aerian
» Iohannis a discutat cu preşedintele Consiliului Europei despre poziţia României privind Summitul UE-27
» Preşedintele Franţei, François Hollande, vine săptămâna viitoare în România
» Olt: Spitalul din Caracal caută endocrinologi, oftalmologi, urgentişti şi radiologi
» Incendiu de proporţii în Prahova
» Fiului preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, audiat într-un dosar privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe
» Ambasada SUA anunţă deschiderea aplicaţiilor pentru bursa FLEX 2017-2018
» Începe admiterea la Universitate
» Olt: 20 la sută dintre şcoli, fără autorizaţie sanitară de funcţionare
» Curăţenia din spitale, la control!
» Elevi multi, mobilier putin
» Un timişorean s-a spânzurat în arestul IPJ Mehedinţi
» Comisia de Cultură, decizie despre “Cumințenia Pământului”: Guvernul este obligat să plătească
» Decizia privind excluderea din Baroul Bucureşti a lui Victor Ponta, amânată pentru 13 septembrie
» Jumătate din locuitorii Capitalei ar putea rămâne fără apă caldă
» Proiectul Strategiei pentru asigurarea securității frontierei de stat a României în perioada 2017-2020, finalizat
» Doi cetăţeni străini, arestaţi la Chişinău, pentru propagandă în favoarea reţelelor teroriste
» Craiova: Programul Filarmonicii “Oltenia” în luna septembrie
» Ministrul Culturii doreşte re-separarea Operei de Operetă
» MAI scoate la concurs peste 5.000 de posturi
» Procurorul general al României: Într-o lună vom avea o imagine de ansamblu asupra tuturor testelor în cazul Hexi Pharma
» 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, a fost declarată zi liberă nelucrătoare
» Senatorii au decis scutirea de impozit a pensiilor

Publireportaj

» Bike4Life: Pedalează pentru orașul tău și, împreună, sărbătorim zece ani de activitate HELLA România
» Consiliul Judeţean Gorj caută soluţii pentru modernizarea Parcului Industrial de la Bumbeşti-Jiu

Dolj

» Două persoane rănite într-un Ford care a lovit un tir
» Elev băut și fără permis, prins de polițiști cu focuri de armă
» Piese rare, de mii de ani, descoperite de arheologii doljeni
» Faci contract cu Salubritatea sau plătești gunoiul la DIT
» Gunoiul aruncat la întâmplare, o problemă greu de rezolvat
» Simpozionul Ştiinţific al Inginerilor Români de Pretutindeni, la Craiova

Gorj

» Mascaţii au greşit adresa
» Program modificat pentru transportul în comun
» Şeful ISJ, evaluat
» USR îşi face filială la Târgu Jiu
» CEO reverifică lista de disponibilizări colective
» „SIERANEVADA“, proiecţie de gală

Mehedinţi

» Mehedinţi: Doi bărbați, surprinși în timp ce sustrăgeau țevi de la rețeaua de canalizare a orașului

Sport

» Salt important pentru Ioana Roșca în clasamentul WTA
» Mingote a semnat cu ASA Târgu Mureș
» Alb-albaștrii pregătesc cu optimism meciul cu CFR Cluj

Bani & Afaceri

» Paradoxul românesc: Economia creşte, sărăcia se accentuează

Educatie

» Locuri neocupate la buget, la facultățile craiovene

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Horoscop
» Bancul zilei

Top