CS Universitatea Craiova n-a găsit fotoliul de lider

Băluţă şi colegii săi nu au ştiut să gestioneze meciul de la Timişoara (foto: csuc.ro)
Băluţă şi colegii săi nu au ştiut să gestioneze meciul de la Timişoara (foto: csuc.ro)

CS Universitatea Craiova a început meciul de ieri seară din Banat cu gândul la oportunitatea de a urca pe primul loc în Liga I, iar acest lucru se putea înfăptui doar cu o victorie în faţa lui ACS Poli Timişoara, o echipă cu multe probleme. Ca aproape de fiecare dată în ultimul timp, alb-albaştrii nu au făcut faţă presiunii şi având parte şi de un arbitraj slab au pierdut cu 3-2, la capătul unui duel pe care l-au dominat.

 

Scor mincinos la pauză

 

Alb-albaştrii şi-au trecut în cont prima ocazie mare de gol în minutul 9, când Bancu l-a încercat pe Curileac cu un şut din întoarcere, din centrul careului, apoi mingea a ajuns la Rambe, însă reluarea acestuia a trecut puţin pe lângă bara din stânga. Au urmat minute bune de tatonare, în care acţiunile de poartă au fost destul de rare. Asta până în minutul 38, când Zlatinski a centrat de pe stânga, din corner, pentru Andrei Ivan, dar lovitura acestuia de cap a trecut puţin peste poartă. Patru minute mai târziu a venit rândul lui Rambe să rateze incredibil. Africanul a pătruns în careu dar s-a împiedicat şi a şutat din cădere în blocajul fundaşului Şeroni, care a lovit mingea şi cu mâna, dar arbitrul nu a dictat penalti şi nici corner.

Prima repriză s-a încheiat surpinzător, contrar cursului jocului, cu un gol în contul Timişoarei. Bărbuţ a fost faultat de Acka în afara careului mare, iar de data asta centralul Robert Dumitru a indicat punctul cu var, eronat însă. Penaltiul a fost transformat cu precizie de Artean, iar ACS Poli a intrat la cabine în avantaj (1-0, ’45).

 

Bărbuţ a făcut diferenţa

 

Nemulţumit de randamentul lui Rambe, Gigi Mulţescu l-a schimbat cu mijlocaşul brazilian Gustavo Vagenin şi l-a trecut vârf împins pe Nuno Rocha, iar intenţiile ofensive s-au văzut rapid. În minutul 47, Vătăjelu a întors un fundaş advers şi i-a pasat lui Băluţă în centrul careului, dar şutul acestuia nu a avut efectul dorit. Craiova a continuat să domine şi să preseze adversarul. Gustavo a trecut pe lângă egalare în minutul 55, când Băluţă i-a pasat excelent brazilianului în centrul careului, acesta a făcut o preluare frumoasă şi a „înţepat” mingea pe lângă Curileac, dar nu a cadrat bine. În faza imediat următoare s-a remarcat Curileac la un şut al lui Zlatinski, însă în cele din urmă a picat şi golul mult dorit. Ivan a pătruns pe dreapta, iar Şeroni a avut un atac întârziat, obligându-l pe Robert Dumitru să fluiere lovitură de la unsprezece metri. Penaltiul şi l-a asumat Hristo Zlatinski, care a şutat cu sânge rece lângă bara din stânga, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj (1-1, ’61).

Timişorenii au ieşit mai mult la joc, iar Popovici l-a „trezit” pe Calancea cu o lovitură de cap (’66), prinsă fără probleme de portarul Craiovei, care a continuat să atace pentru o nouă reuşită. Aceasta a venit în minutul 68, când Băluţă a pasat pe culoar pentru Nuno Rocha, care l-a driblat pe portarul Curileac ieşit în întâmpinare şi a trimis la colţul lung din marginea careului mic (1-2, ’68).

În minutul 81, Robert Dumitru a indicat din nou punctul cu var pentru bănăţeni, după o intrare mai energică a lui Popov asupra lui Popovici, iar Artean a realizat astfel „dubla” din penalti (2-2, ’82).

Cu nervii întinşi, craiovenii au solicitat un penalti după o intrare dură a lui Şeroni asupra lui Ivan, în zadar însă, apoi au trecut pe lângă golul trei în minutul 89, când Gustavo a şutat bine de la zece metri, dar s-a opus un jucător timişorean. Culmea ironiei, cei care au marcat din nou au fost bănăţenii, prin Bărbuţ, care a alergat peste 40 de metri cu mingea la picior şi a şutat la colţul lung când a intrat în careu, pecetluind rezultatul final (3-2, ’90).

ACS Poli Timişoara: Curileac – Scutaru, Cânu, Şeroni, Vădrariu – Artean, Poparadu (’86, Roşu) – Sorescu (’74, Mailat), Croitoru, Cârstocea (’62, A. Popovici) – Bărbuţ. Antrenor: Ionuţ Popa.

CS Universitatea Craiova: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Băluţă, Zlatinski, Bancu (’58, Măzărache) – Rocha, Rambe (’46, Gustavo), Ivan. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Cartonaşe galbene: Cânu ’22, Croitoru ’70, Scutaru ’85, Curileac ’90+2 / Vătăjelu ’12, Acka ’45, Popov ’82.

Au arbitrat: Robert Dumitru – Ovidiu Artene, Gabriel Bârjac; Denis Haidiner.

În urma acestui eşec, CS Universitatea Craiova a ratat şansa să devină liderul Ligii I şi a coborât de pe locul trei, pe patru, cu nouă puncte, fiind întrecută de Pandurii la golaveraj. În etapa viitoare, gruparea din Bănie va primi vizita celor de la FC Viitorul, meciul fiind programat duminică, de la ora 18.00, pe stadionul „Extensiv”.

 

Alb-albaştrii, în silenzio stampa

 

Supăraţi de rezultat şi iritaţi de maniera de arbitraj a lui Robert Dumitru, oficialii CS Universitatea Craiova au refuzat să vină la flash interviurile de la Digi Sport de după meci. Decizia i-a aparţinut finanţatorului Mihai Rotaru, care şi-a asumat astfel o penalitate financiară.


Comenteaza acum

Alte stiri

30 septembrie 2016

CSO Filiași promite reabilitarea cu Steaua II

Nu doar CS Universitatea Craiova are meci cu Steaua în această săptămână, ci și CSO Filiași. Formația doljeană întâlnește astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „Chimia“ de la Ișalnița, echipa secundă a grupării bucureștene, într-o partidă ...

Sumarul ediției de marţi, 23 august 2016

Actualitate

» Vicepreședintele Agenției Medicamentului, Lazăr Iordache, arestat preventiv
» Păpuşile gigant pun pe jar Craiova
» Campionatul Mondial al Echipelor Canine de Salvare
» A cui e statuia?
» Opt carute, confiscate de politistii locali
» Puşi să achite consumul altora
» Cei trei români din dosarul “Sky News” rămân în arest preventiv. Decizia este definitivă
» Două cutremure de 2,8 și 3,4 grade pe Richter au avut loc în județul Vrancea
» ÎCCJ decide dacă cei trei complici ai jurnaliștilor Sky News rămân în arest preventiv
» ANM: Instabilitatea atmosferică scade
» Şapte suspecţi de terorism au fost arestaţi în luna august, în Franța
» Turcia mută bazele militare din centrul oraşelor
» Dosar penal constituit în cazul incendiului de la Rafinăria Petromidia Năvodari
» Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din Craiova
» Cazul Hexi Pharma: Dezinfectanții erau diluați în limite legale
» Vicepreședintele Agenției Medicamentului, reținut de DNA
» Aviaţia nigeriană a ucis mai mulţi lideri ai grupării teroriste Boko Haram
» Lucrări pe DN7, Piteşti – Râmnicu Vâlcea
» Instabilitate atmosferică accentuată până mâine dimineaţă
» 43 de percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni economice
» Una dintre victimele exploziei de la Petromidia a decedat
» Ceaţă pe A1 Râmnicu Vâlcea – Deva
» Baroul București discută excluderea lui Victor Ponta
» Deficit de 13.000 de medici în spitalele din ţară
» 3,5 milioane de români muncesc în străinătate

Dolj

» Craiova: Accident de circulaţie pe Centura de Nord
» Dolj: Un tir încărcat cu cabluri electrice s-a răsturnat la Calafat
» Craiova: Căruţaşii amendaţi şi căruţele ridicate de poliţiştii locali
» Dolj: Cercetaţi penal după ce au fost prinşi fără permis de conducere
» Craiova: Acţiunile polițiștilor rutieri continuă
» Scandal în cartierul 1 Mai
» Craioveni cercetați pentru cruzime față de animale
» Pavel Badea se întoarce în PNL și în Consiliul Local
» Palat de Justiție la Craiova?
» Târgul se modernizează, Piața Gării mai stă o tură

Gorj

» Directorul Parcului Industrial de la Bumbeşti-Jiu ameninţă cu demisia
» Gorj: Avarie la o conducă de apă din Târgu Jiu
» Gorj: A furat 300 de kilograme de cărbune de la CEO
» Doar trei ţări participă la Festivalul Internațional de Folclor
» Germanul Klaus Leiders a început activitatea la CEO
» Ambasadorul României în Belarus a deschis Târgul Meşterilor Populari

Mehedinţi

» Mehedinți: Polițiștii rutieri din nou în acțiune

Vâlcea

» Vâlcea: Cercetaţi pentru tâlhărie
» Sfaturi de la poliţie în cazul dispariţiei copilului de acasă

Sport

» Fotbal / Gareth Bale și-a prelungit contractul cu Real Madrid până în 2021
» Fotbal / Lotul lărgit al naționalei Muntenegrului pentru meciul cu România, din preliminariile CM 2018
» Irina Begu a fost eliminată din primul tur la New Haven
» CS Universitatea Craiova n-a găsit fotoliul de lider
» Copiii s-au bucurat de fotbal la „Han“

Magazin

» Horoscop

Top