Tricolorele, încrezătoare că pot învinge Spania

Naţionala de handbal a României a obţinut miercuri primul succes la Jocurile Olimpice de la Rio, 25-21, cu Muntenegru, însă fetele antrenate de Tomas Ryde mai au nevoie de o victorie şi un egal din următoarele două partide, cu Spania, astăzi (ora 20.40, TVR1), şi Norvegia (duminică, ora 22.40, TVR1), pentru calificarea în sferturile de finală. Jucătoarele tricolore cred într-o victorie în partida cu Spania, echipă cu care au remizat luna trecută (scor 21-21) la turneul amical din Norvegia.

Aurelia Brădeanu este încrezătoare înaintea confruntării cu ibericele: „Am reînceput să zâmbim şi am început să ne dăm seama că handbalul nu l-am uitat. Iar dacă muncim mult mai mult, ne dăruim mult mai mult, putem să fim fericite, cum ne-am obişnuit până acum. A fost dificil să trecem peste momentul urât pe care l-am avut cu toţii. Am început să ne adunăm, să ne dăm seama că este şansa noastră, şi trebuie să mergem până la capăt pentru ceea ce ne-am propus. Presiunea este pe noi din cauza rezultatelor. Ne dorim ca la fiecare meci să facem câte un pas mai sus şi să câştigăm meciurile următoare“, a declarat Brădeanu. Româncele au pierdut primele două partide, contra Angolei (19-23) şi împotriva Braziliei (13-26). Clasamentul grupei A după 3 etape se prezintă astfel: 1. Brazilia – 4p, 2. Norvegia – 4p, 3. Spania – 4p, 4. Angola – 4p, 5. România – 2p, 6. Muntenegru – 0p. Primele patru clasate se califică în sferturi.


Comenteaza acum

Alte stiri

2 septembrie 2016

Mehedinţi: Locuri de muncă sezonieră în agricultură în Spania

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, prin serviciul de ocupare EURES Romania, oferă 800 locuri de muncă vacante (la nivel naţional) în Spania pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru ...

Sumarul ediției de vineri, 12 august 2016

Actualitate

» Cei trei bărbaţi cercetaţi în dosarul deschis după reportajul Sky News, arestaţi preventiv
» Circa 6.000 de oameni au trecut astăzi pe la catafalcul Reginei Ana, la Palatul Regal
» Controale în şcolile doljene
» Bărbaţii reţinuţi în dosarul deschis după difuzarea reportajului Sky News, duşi la instanţă pentru cererea DIICOT de arestare preventivă
» Cheltuielile cu deputații se ridică la peste 57 de milioane de lei în primele șase luni ale anului
» Prognoza meteo pentru weekend
» Portugalia: 25 de municipalități sub alertă roșie din cauza incendiilor de vegetație
» Deplasările în străinătate ale deputaţilor în sesiunea trecută au însumat peste un milion de lei
» Craiovenii turbulenţi, luaţi în vizor de poliţiştii locali
» Ziua internațională a tineretului
» Adoptarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020
» România a avut cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul doi din 2016
» Multiple incidente de securitate în Thailanda
» Poliţiştii ridică acte de la Comitetul Olimpic, într-un dosar ce vizează echipamentele sportivilor de la Rio
» Măsuri de siguranţă pe perioada minivacanţei de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
» Craioveni reținuți pentru furturi din autoturisme
» SUA: Cel puţin 24 de persoane au fost rănite din cauza turbulenţelor, la bordul unui avion
» Instabilitate şi răcire a vremii până deseară
» Italia: Un român a murit şi alţi 10 sunt răniţi în urma unui accident rutier
» Craiova: Poliţiştii de proximitate, în mijlocul cetăţenilor
» Programul sportivilor români pe 12 august
» Repatrierea unui grup de cetăţeni români din Siria prin Turcia
» Procurorii DIICOT au reținut a doua persoană în cazul reportajului Sky News
» Bogdan Olteanu, arestat preventiv pentru 16 zile
» Dolj: Accident mortal în comuna Malu Mare
» Cutremur de 3,7 grade pe scara Richter în județul Vrancea
» Explozii în serie în Thailanda: patru morți, zeci de răniți, între care și turiști străini

Dolj

» Craiova: Se întrerupe alimentarea cu apă în 1 Mai
» Craiova: Restricţii de circulaţie în zona Stadionului Extensiv
» Doljeni depistaţi în trafic conducând autoturisme neînmatriculate
» Craiova: Accident rutier la intersecția străzilor Spania și Nanterre
» Craiova: Se opreşte apa potabilă în cartierul Brestei
» Străzi asfaltate cu promisiuni
» Banii furați de la asociații, recuperați cu greu

Gorj

» Întreruperi energie electrică de mâine

Mehedinţi

» Peste 78.000 de ţigări, confiscate de poliţiştii mehedinţeni

Vâlcea

» Trafic întrerupt pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu
» Vâlcea: Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Sport

» JO Rio – Handbal: România a învins Spania
» Box: Proba B a lui Lucian Bute este pozitivă
» JO Rio: Perechea Mergea/Tecău luptă cu Nadal/Lopez pentru aurul olimpic
» JO Rio – Scrimă: Primele declarații ale spadasinelor tricolore, noile campioane olimpice
» Echipa feminină de spadă a României a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio
» Tricolorele, încrezătoare că pot învinge Spania
» Fotbal / Vâlcenii întâlnesc ASU Poli Timişoara
» SCM are turneu la Bistrița
» Bancu, Ivan şi Vătăjelu n-au avut cătarea bună la Cluj

Educatie

» Profesorii din Dolj încă pică testul de pedagogie

Magazin

» Program Colours Cinema Craiova în perioada 12 – 18 august
» Bancul zilei

Top