17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Real Madrid a câştigat Supercupa Europei

Fotbal / Real Madrid a câştigat Supercupa Europei

Dani Carvajal a făcut diferenţa în meciul cu Sevilla din Supercupa Europei (foto: uefa.com)
Dani Carvajal a făcut diferenţa în meciul cu Sevilla din Supercupa Europei (foto: uefa.com)

Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, Real Madrid, s-a impus ieri seară, scor 3-2, pe stadionul „Lerkendal” din Trondheim (Norvedia), în faţa câştigătoarei Ligii Europa, FC Sevilla, şi şi-a adjudecat Supercupa Europei.

Real Madrid v Sevilla: UEFA Super Cup

„Galacticii” au deschis scorul prin Mario Asensio (’21, 1-0 – foto 2), apoi Sevilla a restabilit egalitatea prin Vasquez (’41, 1-1) şi a preluat conducerea prin Konoplyanka (’72, 1-2), dintr-un penalti (foto 3).

penalti Sevilla

Madrilenii au trimis meciul în relungiri după ce Sergio Ramos (foto 4) a reluat cu capul imparabil de la trei metri o centrare venită de pe dreapta (’90+3, 2-2).

Ramos

În prima repriză suplimentară, Real a dominat ostilităţile şi a şi marcat prin Sergio Ramos, dar unul dintre asistenţii adiţionali a semnalizat un fault în atac, iar centralul Mazic a anulat, eronat, golul căpitanului madrilen (’99).

„Galacticii” s-au întrecut apoi în ratări, însă în cele din urmă au reuşit să dea lovitura de graţie prin Dani Carvajal (foto 5), care a trecut ca prin brânză de mai mulţi fundaşi adverşi şi a şutat la colţul lung imparabil (’119, 3-2).

Real Madrid v Sevilla: UEFA Super Cup

Real Madrid: Casilla – Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo – Kovacic (’73, J. Rodriguez), Casemiro, Isco (’66, Modric) – Lucas, Morata (’62, Benzema), Asensio. Antrenor: Zinedine Zidane.

Real Madrid v Sevilla: UEFA Super Cup

Sevilla: Rico – Pareja, Carrico (’51, Rami), Kolodziejczak – Kiyotake, Iborra (’74, Kranevitter), Vasquez – N’Zonzi – Mariano, Vietto (’67, Konoplyanka), Vitolo. Antrenor: Jorge Sampaoli.

Cartonaşe galbene: Carvajal, Asensio, Rodriguez / Vitolo, Kolodziejczak (2).

Cartonaş roşu: Kolodziejczak ’94.

A arbitrat: M. Mazic (Serbia).

Real Madrid v Sevilla: UEFA Super Cup

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS