22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă la JO de la Rio

Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă la JO de la Rio

Cătălina Ponor s-a calificat, duminică noapte, în finală la bârnă la Jocurile Olimpice de la Rio, fază în care va concura pentru medalie în 15 august, transmite News.ro.Cătălina Ponor a fost notată, duminică seară, în subdiviziunea a 2-a, cu 14,900, iar în cursul nopţii, când s-au încheiat evoluţiile din subdiviziunea a 5-a, gimnasta tricoloră a aflat şi vestea calificării sale în finala la bârnă.
Primele opt clasate în calificări la acest aparat vor performa în finala din 15 august.

Ponor a concurat şi la sol, fiind notată cu 14,200, insuficient însă pentru finală.

După calificările încheiate duminică noapte au fost decise şi cele opt echipe calificate în finală, adică SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Brazilia, Germania, Japonia şi Olanda, precum şi sportivele care vor evolua în finală la individual-compus, precum şi în celelalte finale pe aparate.

Finala feminină pe echipe va avea loc în 9 august, cea la individual-compus va avea loc în 11 august, iar finalele pe aparate, între 14-16 august.

Sâmbătă noapte, la masculin, Marian Drăgulescu a obţinut calificarea în finală la sărituri, iar Andrei Muntean în finală la paralele.

Gimnastica românească este reprezentată la Rio doar de Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean, respectiv Cătălina Ponor, după ce echipele tricolore au ratat calificarea la JO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS