Pandurii Târgu Jiu și-a prezentat achizițiile

Formația Pandurii Târgu Jiu și-a prezentat ieri patru dintre jucătorii aduși în această vară: Claudiu Voiculeţ, Ovidiu Herea, Armiche Ortega Medina şi Christian Obodo, din peisaj lipsind fundaşul olandez Jordy Buijs, care nu se alăturase încă lotului. „Pentru că se va trece la un nou echipament de joc, nu s-au putut prezenta şi tricourile pe care le vor îmbrăca jucătorii transferaţi“, se precizează pe site-ul clubului oltean.

„Am revenit pentru că mi s-a spus despre noul proiect, pentru stadionul care se va face, dar şi pentru entuziasmul de aici. Ştiu că sunt ceva probleme, dar avem promisiuni că se vor rezolva. Şi oportunitatea de a juca în cupele europene a contat. În campionat, obiectivul este accederea în play-off. Obiectivul pe termen scurt este calificarea în grupele Europa League. Avem o echipă bună, dar ne mai trebuie câteva meciuri să ne omogenizăm. Depinde cum începem campionatul. O victorie cu CS Universitatea Craiova ne-ar da încredere pe mai departe“, a spus Claudiu Voiculeț.

„Este un proiect frumos, am văzut performanţa de anul trecut, vine stadionul nou, dar şi cupele europene. Mi-am dorit să lucrez cu domnul Grigoraş. Suntem un grup experimentat și vreau să facem un campionat bun, să prindem play-off-ul şi să terminăm cât mai în faţă“, a puntat mijlocaşul Ovidiu Herea.

„Este foarte importantă oportunitatea care mi s-a dat să joc pentru un club ca Pandurii, care se bate să câştige campionatul şi să joace în grupele Ligii Europa. Este un pas înainte pentru mine. Trebuie să începem bine campionatul, să ne luptăm, şi poate vom avea un loc mai sus în clasament ca anul trecut. Nu sunt 100% pregătit, dar mă antrenez în fiecare zi şi când antrenorul va decide că se poate baza pe mine, voi debuta“, a menționat spaniolul Armiche Ortega Medina.

„Am rămas impresionat de nivelul Ligii I. Anul trecut, pe când jucam la Chiajna, am observat lucruri bune în acest campionat şi cred că în timp va deveni chiar mai puternic, pentru că observ că mai mulţi jucători de calitate încearcă să vină în România. Dacă muncim împreună, ca o echipă, rezultatele vor veni“, a punctat nigerianul Christian Obodo.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 22 iulie 2016

Actualitate

» Oficial CE: UE nu va negocia nici măcar informal cu Marea Britanie
» Pregătiri pentru noul an şcolar
» Premierul Cioloș îndeamnă românii să doneze bani prin SMS pentru achiziția “Cumințeniei Pământului”
» Concurenţă la educatori, posturi fără candidaţi la muzică
» În război cu Termoficarea
» Din nou cozi la paşapoarte
» Aproximativ 3.000 de imigranţi s-au înecat în Mediterană în 2016
» Duminică are loc a doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în luna mai
» Gregorian Bivolaru a fost adus în România
» Sorin Ovidiu Vîntu a fost ridicat de polițiști și va fi dus la Penitenciarul Rahova
» Recomandări ale poliţiei pentru şoferii care pleacă în vacanţă în acest weekend
» Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor ţării, în acest sfârşit de săptămână
» România trimisă în fața Curții de Justiție a UE pentru netranspunerea normelor privind instituirea spaţiului feroviar unic
» Adrian Ciocîrlan și Romeo Bizadea – noi adjuncți la SRI
» Craiova: Polițiștii rutieri în acțiune
» Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate
» Crinuța Dumitrean și Horia Simu, trimiși în judecată în dosarul ANRP 5
» Petromservice: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni închisoare
» Ministerul Agriculturii pregătește un ajutor financiar pentru apicultori
» Cursele aeriene care fac legătura între Rusia şi Turcia au fost reluate
» Alocuțiunea Președintelui României susținută în cadrul dezbaterii “Dialog asupra Politicilor de Sănătate și Mediu în România”
» Polițiștii craioveni în mijlocul cetățenilor
» Oameni de știință din Brazilia au găsit urme ale virusului Zika la țânțari comuni
» Recuzată de patru ori de DNA, Viorica Costiniu va judeca procesul lui Adrian Duicu
» Cinci suspecți puși sub acuzare și arestați după atentatul de la Nisa
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» DNA: Nicolae Păun și complicii săi au creat un sistem de fraudare în scopul propriei îmbogățiri
» Copii români victime ale traficului cu ființe umane: Părinții își dau copiii cămătarilor dacă nu pot să-și plătească datoriile
» Legea care permite renovarea clădirilor istorice aflate în proprietate privată a fost promulgată

Publireportaj

» Efecte 3D spectaculoase în noul film “Ghostbusters” la Inspire Cinema Craiova

Local

» Opt sportivi de la Craiova Cycling Team participă la Cupa Max din Lugoj
» Totu-i vechi la Baia Nouă

Dolj

» Dolj: Tir răsturnat la Secui
» Dolj: La volan cu permisul “măsluit”
» Craiova: Minore cercetate penal pentru tâlhărie
» Urmărit internaţional pentru proxenetism, depistat de către polițiștii doljeni
» Primăria bate câmpii despre Water Park şi „Romanescu“
» Cum se pierde o treime din căldura craiovenilor

Gorj

» Gorj: Încep Zilele oraşului Turceni
» Încep Zilele oraşului Turceni
» Gorj: Școala Internațională pentru Artă „Reflecții ale moștenirii culturale în arta lui Constantin Brâncuși”

Vâlcea

» Vâlcea: Acţiune pentru combaterea delictelor silvice
» Vâlcea: Acţiune informativ-preventivă în rândul bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi motociclete
» Vâlcea: Acţiune informativ-preventivă în rândul bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi motociclete
» Trei posturi vacante de execuţie la IPJ Vâlcea

Sport

» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu – CS Universitatea Craiova, scor 2-1, în Liga I
» Fotbal / CSMS Iași a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Europa
» Lupte (f): Craioveanca Ştefania Priceputu, medaliată cu bronz la Europenele de cadeţi
» Pandurii Târgu Jiu și-a prezentat achizițiile

Magazin

» De 400 de ani creşte singur în mijlocul deşertului

Top