Gorjenii au plecat victorioși din Slovenia

OBODO

Pandurii Târgu Jiu s-a impus vineri seară cu 2-1 în amicalul susținut în compania formației Volyn Lutsk (Ucraina) și a încheiat astfel neînvinsă stagiul de pregătire pe care echipa l-a susținut în Slovenia, la Maribor. Golurile grupării gorjene au fost marcate de Valentin Munteanu, în minutele 72 şi 82.

Antrenorul Petre Grigoraş a început acest al patrulea meci amical în formula: Stanca – Unguruşan, Vasiljevic, Bunoza, Grecu – Răuţă, Voiculeţ, Nistor, Bărbuţ – Pîrcălabu, Hora. În partea a doua a meciului au mai intrat: Negrilă, Buleică, David, Dănăricu, Şendroiu, Munteanu, Piţian, Armiche, Trifu, Mărgărit și Predescu.

Pandurii Târgu Jiu a susținut în acest cantonament trei jocuri amicale, înregistrând două remize, 0-0 cu NK Osijek (prima ligă din Croația) și 1-1 cu Dinamo Zagreb (campioana Croației), şi o victorie, 4-2 cu campioana Serbiei, Steaua Roşie Belgrad.

Reveniți sâmbătă în România, pandurii au primit liber până mâine, când își vor relua pregătirile la Târgu Jiu.

La finalul săptămânii acesteia, Pandurii va susține un ultim meci de verificare înaintea debutului în noul sezon cu divizionara secundă CSM Vâlcea, în Zăvoi.

A semnat și Christian Obodo

Oficialii grupării gorjene au reușit să obțină și semnătura lui Christian Obodo, un mijlocaş nigerian de 32 de ani, care a evoluat sezonul trecut pentru Concordia Chiajna. Durata contractului este de un sezon. Obodo evoluează la „închidere“ și are o bogată experienţă în prima ligă din Italia. Acesta a evoluat în perioada 2001-2004 la Perugia, în 2004-2005 la Fiorentina şi în intervalul 2005-2012 a fost jucătorul celor de la Udinese, iar în ultimele două sezoane a fost împrumutat la Torino şi Lecce. A totalizat peste 200 de partide în prima ligă italiană și Cupa Italiei şi are în CV şi 30 de partide în Liga Europa şi Liga Campionilor. Obodo a mai îmbrăcat tricourile echipelor Dinamo Minsk (Rusia), Olhanense (Portugalia) şi Skoda Xanthi (Grecia). Pe lângă experienţa din competiţiile europene, se mai adaugă la CV-ul său impresionant şi 21 de prezenţe la echipa naţională a Nigeriei. La începutul acestui an, Obodo a semnat cu Concordia Chiajna, pentru care a evoluat în toate partidele din campionat şi play-out, respectiv în 17 meciuri, reuşind să şi înscrie de patru ori.

„Cred că realizăm, prin venirea lui Obodo, un mix de vârstă propice performanţei pentru că are experienţa unică din Serie A şi s-a acomodat cu succes la Chiajna, în retur, la particularitatea fotbalului românesc“, a declarat preşedintele pandurilor, Narcis Răducan, pentru site-un clubului.

Christian Obodo, care va intra de mâine sub comanda lui Petre Grigoraș, este cel de-al patrulea jucător achiziționat în această vară de Pandurii Târgu Jiu, primii fiind Armiche Ortega Medina, Ovidiu Herea şi Claudiu Voiculeţ.


Comenteaza acum

Alte stiri

22 septembrie 2016

Ziua Patrulei de Reciclare, la Târgu Jiu

O echipă de tineri din Gorj au câștigat primul lor premiu național în programul de educație de mediu Patrula de Reciclare. Astăzi, începând cu ora 13.00, îşi dau întâlnire în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, elevii și profesorii care au
21 septembrie 2016

Gorj: Campania „Bucurie în mişcare”, la Târgu Jiu

Târgujienii iubitori de mişcare vor avea parte de o serie de evenimente de profil în acest sfârşit de săptămână. După ce mii de copii și tineri au participat la evenimentele „Bucurie în Mișcare” din această primăvară, campania sosește pe 24

Sumarul ediției de luni, 11 iulie 2016

Actualitate

» Coroana revine pe stema României. Iohannis a promulgat legea care modifică însemnele oficiale
» Scoala “Mircea Eliade”, pe primul loc in Dolj
» Cine trebuie să asfalteze aleile dintre blocuri?
» Apă caldă cu ţârâita
» Dealerii auto cer acum suplimentarea fondurilor pentru Programul Rabla
» Jurământ de credinţă pentru noii poliţişti vâlceni
» Theresa May, posibil premier al Marii Britanii
» Doljean cercetat penal pentru înșelăciune
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
» Puncte de prim ajutor în Slatina
» Caniculă în perioada 12 – 14 iulie
» Dolj: Poliţiştii recrutaţi din sursă externă au depus jurământul
» Autorizațiile de securitate la incendiu sunt obligatorii din 2017 pentru toate construcţiile
» Preşedintele Iohannis a promulgat Legea produselor românești
» Primarul din Jilava, trimis în judecată în stare de arest preventiv
» Guvernul a sesizat CCR cu privire la acordarea unui spor de 50% funcţionarilor publici
» Percheziții în zeci de locuințe din București și alte trei județe, într-un dosar de evaziune fiscală
» Mitropolitul Ardealului, audiat la DNA
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale
» Absolvenţii de clasa a VIII-a mai au timp până marţi să-şi completeze fişele de înscriere la liceu
» Turcia: Trei ofițeri de poliție au fost uciși într-un atac armat
» Ziua mondială a populației
» Consulul onorific al României în El Salvador a fost asasinat în locuinţa sa

Publireportaj

» Firma POPECI face angajări

Dolj

» Restricţii de circulaţie în mai multe cartiere craiovene pentru spectacolele organizate de Opera Română
» Musafirii se trec la întreținere
» Misteriosul aer condiționat din autobuzele RAT Craiova
» Șoferii tineri cu bolizi de lux – predispuși la accidente
» Reabilitare cu conducte sparte și borduri puse „pe pile“
» Marile şantiere din Craiova duc lipsă de muncitori
» Musafirii se trec la întreținere

Gorj

» Dolj: Încă un angajat al CEO mort la locul de muncă
» Noua biserică din localitatea Şiacu, judeţul Gorj, a fost sfinţită
» Ateliere creative, în premieră, la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova
» Gorj: O tânără şi bebeluşul ei, accidentaţi la Brăneşti
» Salvamontiştii gorjeni au salvat cinci turişti rătăciţi
» Motoare încinse şi adrenalină la Raliul de pe Transalpina
» De unde provin banii pe care Condescu îi cere de la Pandurii?
» Actuali şi foşti directori CEO, daţi în judecată pentru că au încasat ilegal prime

Mehedinţi

» Mehedinţi: Jandarmii au restituit unui cetățean portmoneul pierdut

Vâlcea

» Râmnicu Vâlcea: Accesul la Ştrandul Ostroveni ar putea fi gratuit după ora 18.00

Sport

» Atletism / Echipa feminină de semimaraton a României, locul 5 la Europene
» Fotbal / Rudi Verkempinck, noul secund al naționalei României
» Fotbal / Selecționerul echipei României, Christoph Daum, a vizitat bazele de la Mogoșoaia și Buftea
» Fotbal / Portugalia a cucerit trofeul Campionatului European
» Alb-albaștrii se simt mai puternici
» Gorjenii au plecat victorioși din Slovenia
» Jerry Gane a debutat cu o remiză la Vâlcea

Sanatate

» Dramele copiilor bolnavi de diabet

Magazin

» Joe Perry, cofondator al trupei Aerosmith, s-a prăbuşit pe scenă în timpul concertului

Top