6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPetre Grigoraș așteaptă transferurile

Petre Grigoraș așteaptă transferurile

Voiculeț este printre puținii jucători aduși la Pandurii (foto: panduriics.ro)
Voiculeț este printre puținii jucători aduși la Pandurii (foto: panduriics.ro)

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat după remiza cu Dinamo Zagreb (scor 1-1, Filip Mrzljak 38 / Georgievski Gojak 90) că l-a mulțumit evoluția elevilor săi, și chiar și rezultatul, cu toate că s-a ratat victoria înaintea fluierului de final. „Grig“ s-a arătat nerăbdător în privința transferurilor, cerând conducerii să aducă fotbaliști cât mai rapid pentru a putea crea echipa competitivă care să lupte în Liga I și în Liga Europa.
„Am întâlnit o echipă redutabilă și satisfacție am avut mai ales în prima repriză, când am avut o formulă de start mai apropiată de cea reală, ne-am descurcat destul de bine și am condus cu 1-0. În repriza a doua am făcut schimbări, am introdus și copii mai mulți și și-au creat și ei suficiente ocazii, puteam să încheiem jocul, însă am fost egalați în prelungiri. Nu rezultatul contează, ci moralul, pentru că în două jocuri am înregistrat două rezultate de egalitate. După ce s-a schimbat jumătate de lot, încercăm să-l completăm cât mai repede posibil și sperăm ca și la anul Pandurii să se prezinte la fel de bine ca în sezonul trecut. A fost un test foarte bun, iar acum vine un amical cu Steaua Roșie Belgrad (astăzi – n.r.). Mi-am dorit întotdeauna să avem adversari cât mai puternici, nu să joc cu bucătari, să vedem unde ne aflăm și ce mai trebuie să mai completăm“, a declarat antrenorul pandurilor, pentru site-ul oficial.
„Ne pregătim și noi pentru Liga Europa, dar până atunci trebuie să ne completăm lotul, pentru că nu am făcut încă transferurile pe care le așteptăm, dar cred că în cel mai scurt timp vor veni și cei pe care îi urmărim. Am făcut o listă cu mai mulți jucători, trebuie să alegem din ei în jur de patru-cinci, ca să ne completăm lotul cât de cât“, a completat Grigoraș.
Tehnicianul a punctat că s-a adaptat deja la echipă: „M-am adaptat foarte repede. Cu mulți dintre actualii jucători am mai lucrat, ambientul de la Târgu Jiu îl cunoasc și sper ca până la începerea campionatului să fim în plenitudinea forțelor“.

Narcis: Pregătim mici surprize

La rândul său, președintele pandurilor, Narcis Răducan, l-a liniștit pe Grigoraș privind campania de achiziții, dar a menționat că nu îi este ușor să-i convingă pe fotbaliștii valoroși să semneze cu gruparea din Târgu Jiu. „Sunt foarte mulțumit de evoluția din meciul cu Dinamo Zagreb. Am întâlnit un adversar puternic, mi-a fost teamă ținând cont că nu avem efectivul complet, dar băieții s-au ridicat la înălțime. I-am felicitat pe jucători pentru efort. Mă bucur mult și pentru Grig, chiar dacă e un meci amical pe care îl susține la începutul acestei noi aventuri. Se încheagă ușor-ușor echipa. Așa cum v-a spus, și eu, și el urmărim zilnic jucători din toată Europa și sper să fim inspirați. Chiar dacă am ratat victoria, am avut ce învăța. Suntem concentrați să ne completăm lotul și sunt convins că veți vedea în continuare o echipă puternică și capabilă să se bată de la egal la egal cu orice formație a campionatului. Pregătim și mici surprize, dar nu este ușor să aduci jucători de la cel mai înalt nivel. Sper să reușim să-i convingem pe cei cu care negociem acum. Vrem să reprezentăm cu brio România în cupele europene“, a declarat Narcis Răducan.
„Grigoraș s-a adaptat din mers. S-a întors unde este foarte apreciat, reacția orașului a fost pe măsură, cea a vestiarului la fel, și consider că am fost inspirați că l-am ales pe Grig. Este adevărat că am avut și opțiunea aducerii unui antrenor străin, dar am considerat că nu suntem pregătiți pentru asta. Am considerat că de pe plaiurile noastre Grig este cel mai potrivit pentru Pandurii. Imprimă un fotbal frumos echipei și cred că vom face treabă bună. După ce vom parcurge această etapă de pregătire, pentru că mai avem două teste, cu Steaua Roșie și cu o reprezentantă a Ucrainei, Volyn Lutsk, vom reveni acasă și vom mai lua un meci amical“, a mai spus președintele gorjenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS