6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBancu simte echipa tot mai puternică

Bancu simte echipa tot mai puternică

Nicuşor Bancu (la minge) este nerăbdător să joace sub privirile suporterilor craioveni (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Nicuşor Bancu (la minge) este nerăbdător să joace sub privirile suporterilor craioveni (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Mijlocașul formației CS Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, că pregătirea din Austria decurge foarte bine și că îi este dor de meciurile oficiale, cu miză.
„A fost o perioadă grea pentru noi toți, dar și benefică, pentru că suntem convinși că ne va ajuta în campionat această pregătire. Sunt sigur că modul în care ne-am antrenat sub conducerea noului staff tehnic se va vedea în meciurile oficiale, unde vom câștiga multe puncte. Sută la sută nu suntem, dar ne apropiem de capacitatea maximă. Cu cât se apropie sfârșitul cantonamentului, cu atât suntem mai puternici. Asta simțim, s-a văzut și în meciul cu Zenit că avem forță, am alergat foarte mult, deși eram la mijlocul perioadei de pregătire. Mai sunt cinci zile din acest stagiu, plus o săptămână și ceva de antrenamente în Craiova, iar la finalul lor, cu singuranță, vom fi sută la sută apți pentru începerea campionatului“, a declarat Nicușor Bancu.

„S-a văzut mâna antrenorului“

Nicușor Bancu, jucător care a avut evoluții oscilante în ediția trecută de campionat, a folosit cuvinte frumoase la adresa noului antrenor principal, punctând că „efectul Gigi Mulțescu“ s-a văzut în meciul cu Zenit Sankt Petersburg, câștigat cu 2-0.
„Chiar dacă în primul meci am început mai slab, de la o partidă la alta s-a văzut mâna antrenorului. Domnul Mulțescu a venit cu antrenamente noi, cu altă gândire, ne-a ajutat să punem în practică tot ceea ce ne-a cerut și astfel am obținut rezultate pozitive în ultimele partide. Cu Zenit a fost un meci foarte greu, am întâlnit un adversar valoros, dar noi am fost, cum se spune, o echipă. Am stat mult mai bine în teren, am alergat mai mult, iar aceste lucruri ne-au ajutat să câștigăm. Sunt convins că în campionat vor fi meciuri mai grele decât cel cu Zenit, întâlnim echipe care ne cunosc mai bine, dar sunt sigur că vom putea trece de ele, chiar la un scor mai mare decât cel cu Zenit“, a explicat Bancu.

„Sunt nerăbdător să aflu cu cine vom juca prima etapă“

Chiar dacă este obișnuit cu stagiile de pregătire, Nicușor Bancu suferă de fiecare dată când este departe de familie și de prietena sa. De data aceasta însă, resimte și absența fanilor, cărora le promite că vor vedea în curând o echipă bine pusă la punct, menționând că nu are preferințe în privința adversarei din etapa inaugurală.
„Îmi lipsesc prietena și familia, dar și meciurile de acasă, cu suporterii noștri fantastici, pe care abia aștept să-i revăd. În această săptămână se va trage la sorți țintarul Ligii I. Nu am preferințe. Sunt nerăbdător să aflu cu cine vom juca prima etapă, iar după aceea vor veni meciurile puternice pe care mi le doresc, cu Steaua și Dinamo. Sper să am un aport foarte bun la echipă și să reușim rezultate bune în acest campionat. Noul antrenor este un punct forte. Pe de altă parte, jucăm împreună de doi-trei ani și suntem mult mai puternici, mult mai legați ca relații de joc, și acest lucru ne va ajuta“, a încheiat Nicușor Bancu.
Nicușor Bancu a evoluat în sezonul trecut în 37 dintre partidele CS Universitatea Craiova, bifând un total de 2.171 de minute. A încasat opt cartonașe galbene, unul roșu și a marcat de trei ori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS