16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportNarcis Răducan nu se grăbește să transfere

Narcis Răducan nu se grăbește să transfere

Instabilitatea financiară de la Pandurii Târgu Jiu i-a determinat pe conducătorii gorjeni să regândească strategia pentru ediţia 2016/2017 a Ligii I, asta în ciuda faptului că rezultatele înregistrate în sezonul trecut, concretizate cu ocuparea locului trei, ar fi trebuit să-i oblige să păstreze formula și să o îmbunătățească eventual. Lotul echipei Pandurii deplasat în cantonamentul din Slovenia numără 28 de jucători, 18 sunt ai primei echipe, iar zece sunt tineri sub 21 de ani de la formaţia secundă.
„Deocamdată suntem şi în ceea ce priveşte efectivul de jucători cu un lot foarte subţire, au plecat mulţi jucători, suntem împărţiţi, avem şi jucători de la echipa a doua pentru că am încercat să le oferim şi lor o şansă. Ei reprezintă patrimoniul clubului şi odată cu această nouă regulă cu jucători tineri obligatoriu în teren şi pe bancă, trebuie să îi creştem cum se cuvine. Aşa că pentru ei este un câştig, avem zece jucători de la echipa a doua care au făcut deplasarea. Restul sunt jucători de la prima echipă şi ni s-au mai alăturat Buleică şi Voiculeţ. Voiculeţ ne aşteptăm să semneze contractul zilele acestea şi săptămâna viitoare vrem să completăm total şi lotul. Am ţinut puţin în stand by aducerea jucătorilor tocmai pentru a mă consulta cu viitorul antrenor. Sigur că există acorduri verbale cu ei, dar am vrut să fac ultimul pas umăr la umăr cu antrenorul pentru că aşa mi se pare normal, pentru a fi cât mai eficienţi“, a declarat preşedintele Narcis Răducan.
Jucătorii din lotul echipei Pandurii care se pregătesc în cantonamentul de la Maribor: portari: Răzvan Stanca, David Lazar, Răzvan Negrilă; jucători de câmp: Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Nikola Vasiljevic, Constantin Grecu, Gordan Bunoza, Florin Acsinte, Filip Mrzljak, Alexandru Răuţă, Valentin Munteanu, Dan Nistor, Ioan Hora, Claudiu Voiculeţ, Alin Buleică, Andrei Piţian, Rodemis Trifu, Ionuţ Trocan, Alin Predescu, Andrei Şendroiu, Daniel Mărgărit, Adelin Pârcălabu, Bogdan Dănăricu, Carlo Erdei, Ionuţ David, Gabriel Dodoi şi Amir Hemidi.
Au plecat: Carlos Wellington, Pedro Mingote, Adrian Ropotan, Mihai Răduţ, Alexandru Ciucur, Vasco Fernandes, Erico da Silva, Liviu Antal, Viorel Nicoară şi Cristian Săpunaru. Absent: Lukas Droppa.

Astăzi, primul amical

Pandurii Târgu Jiu va susține astăzi, de la ora 19.00, primul joc de verificare din cadrul stagiului din Slovenia. Gorjenii vor evolua împotriva formaţiei croate NK Osijek, ocupanta locului opt în sezonul trecut, gazdă fiind terenul formaţiei NK Železničar Maribor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS