13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal / Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună handbalistă din lume în anul 2015

Handbal / Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună handbalistă din lume în anul 2015

foto: monitorulexpres.ro
foto: monitorulexpres.ro

Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat astăzi numele celei mai valoroase jucătoare din lume în anul 2015, informează Mediafax. Sportiva din România, Cristina Neagu (foto), a câştigat acest titlu pentru a doua oară în carieră, după cea din 2010.
În 2015 Cristina Neagu a cucerit trofeul Ligii Campionilor cu echipa sa de club Budućnost Podgorica şi s-a calificat la Campionatul Mondial din 2015 cu echipa naţională a României, acolo unde a câştigat medalia de bronz.
„Sunt mândru de performanţa Cristinei şi sunt convins că o naţiune întreagă va fi alături de ea şi de coechipierele ei în luna august, la Jocurile Olimpice de la Rio, unde echipa naţională de handbal feminin va reprezenta sporturile de echipă din România”, a declarat Alexandru Dedu, Preşedintele FRH.
Celelalte jucătoare nominalizate la titlul de jucătoarea lumii anului 2015 au fost: Heidi Loke (Norvegia), Nora Mørk (Norvegia), Cornelia Nycke Groot (Olanda) și Karolina Kudlacz-Gloc (Polonia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS